Regele cel viteaz şi sensul vieţii

Era odată un rege care-şi petrecuse toată viaţa purtând războaie şi adăugând noi pământuri împărăţiei sale. La 60 de ani îşi dădu seama că nu învăţase prea multe despre viaţă şi despre rostul ei. Îi chemă deci pe  boierii şi pe sfetnicii săi şi le porunci: „Luaţi toţi banii din vistieriile mele şi mergeţi în cele patru colţuri ale pământului şi căutaţi cărţi de înţelepciune, căci aş vrea în sfârşit să cunosc adevăratul sens al vieţii“.

Sfetnicii luară sacii cu galbeni şi se răspândiră în toate colţurile pământului. Se întoarseră după şapte ani urmaţi de 40 de cămile încărcate cu tot felul de cărţi mari şi mici. Un adevărat munte de cărţi rare. Văzându-le, regele spuse: „Am 67 de ani, dar nu voi reuşi niciodată să citesc toate aceste cărţi. Faceţi-mi un rezumat!“ Au fost chemaţi cei mai însemnaţi oameni de litere din lume care se puseră pe treabă, iar după alţi şapte ani, îi înmânară regelui un strălucit rezumat al acelei comori de înţelepciune. Dar, deşi concentrat, rezumatul abia putea fi încărcat pe şapte cămile. „Am deja 74 de ani. Nu am timp să citesc totul. Rezumaţi şi mai mult!“ Se făcu deci rezumatul rezumatului, pentru care mai trebuiră încă şapte ani la capătul cărora înţelepţii încărcară o cămilă.

„Am trecut de 80 de ani“, spuse regele tot mai slăbit. „Vederea îmi scade. Nu voi reuşi niciodată să citesc toate aceste cărţi. Rezumaţi încă şi mai mult!“

Înţelepţii se puseră pe treabă şi timp de şapte ani lucrară zi şi noapte. Rezultatul a fost o singură carte. O carte care cuprindea toată înţelepciunea pământului.

În acea clipă, un valet dădu buzna peste înţelepţi: „Repede, duceţi cartea regelui. E pe moarte!“ Regele muribund avea de acum 88 de ani.

Cel mai înţelept dintre sfetnici se apropie de împărat, care îi şopti la ureche cu suflarea slăbită: „Rezumă-mi te rog într-o singură frază toată ştiinţa, toată înţelepciunea lumii…“

Iat-o, înălţimea voastră: „Trăieşte momentul prezent!“

Cei mai mulţi dintre noi nu vor câştiga niciodată premiile cele mai mari ale vieţii. Nu vor deveni milionari, nici nu vor prezenta Eurovisionul, nu vor fi aleşi preşedinţi, nu vor lua premiul Nobel.

Dar se vor putea bucura de micile lucruri plăcute ale vieţii. Un cuvânt de încurajare când e nevoie, o floare primită în dar fără să fi fost ziua ta, un apus frumos de soare.

Să ne bucurăm aşadar de micile daruri ale vieţii.

Sunt din belşug pentru fiecare dintre noi. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Viaţa e tot ce avem“, Bruno Ferrero, vol. 8, 2007, Editura Galaxia Gutenberg)