Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Regina mamă Elena,o personalitate luminoasă
Se cuvine în aceste zile să ne îndreptăm atenția către personalitatea Reginei Elena, mama fostului Rege Mihai I al României. Prilejul acestei reamintiri este, desigur, aducerea în țara noastră a osemintelor sale și înhumarea lor în cripta regală de la Curtea de Argeș, alături de rămășițele pământești ale celorlalți membri ai familei regale.
În general, viața acestei regine nu este foarte cunoscută, ea nedorind să fie prea mult în centrul atenției, ci preferând discreția. În același timp, evenimentele istorice la care a fost martoră și întâmplările propriei vieți au ținut-o departe de ceea ce se întâmpla pe scena politică a României.
A avut o copilărie ca o adevărată prințesă din basme, dar neșansa ei ca persoană adultă a fost de a trăi într-o perioadă istorică în care marile dinastii regale se prăbușeau sub presiunea nazismului sau a comunismului. A fost martoră la abdicarea forțată a tatălui, a soțului, a fratelui și a fiului ei.
A venit pe lume la 2 mai 1896 la Palatul Tatoi de lângă Atena. A fost fiica Regelui Constantin I al elenilor și a Reginei Sofia a Prusiei. La naștere, a primit titlul de principesă a Elenilor și a Danemarcei. A fost soția Regelui Carol al II-lea și mama Regelui Mihai I al României. A murit la Lausanne, în Elveția, la 29 noiembrie 1982. Viața Reginei-mamă Elena a fost una nefericită, marcată de infidelitățile soțului său, Carol al II-lea, și de abdicarea lui, fapte care au atras divorțul și trimiterea ei în exil.
Când Carol al II-lea a rămas în străinătate cu Elena Lupescu, în 1925, principesa Elena s-a ocupat de educația fiului ei, devenit moștenitor al tronului. La reîntoarcerea lui Carol și uzurparea tronului fiului său (în vara lui 1930), a urmat o perioadă grea, de doi ani, în care nu i s-a permis să se mai ocupe de fiul ei. De altfel, Regele Mihai spunea într-un interviu că atunci când avea nevoie de sfatul tatălui a fost nevoit să fie sub îndrumarea mamei, iar atunci când avea nevoie mai multă de mamă, nu l-a avut lângă el decât pe tată.
În 1932, principesa Elena a fost nevoită să plece din România. S-a stabilit la Florența, în Italia, la Vila Sparta, și i se permitea să vină în țară doar două luni pe an pentru a sta cu fiul său.
Odată cu abdicarea lui Carol al II-lea, în 1940, Ion Antonescu i-a cerut să se întoarcă în țară. Atunci a primit titlul de Regină-mamă și apelativul Majestate. A fost perioada în care a devenit consiliera și confidenta Regelui Mihai. Puterea în stat era deținută însă în totalitate de Ion Antonescu, care în prima parte a guvernării sale a dezlănțuit un genocid împotriva minorității evreiești. Firea blândă și educația ortodoxă primită în copilărie au făcut-o pe Regina Elena să intervină pe lângă Antonescu și, în felul acesta, soarta multor persoane a fost ameliorată. Mult mai târziu, Institutul Yad Vashem i-a conferit titlul de „Drept între popoare”.
În urma loviturii de stat de la 23 august 1944, dictatura antonesciană a fost înlocuită (după trei scurte guverne constituționale) de dictatura comunistă. Membrii familiei regale au fost izolați și dați la o parte. După abdicarea forțată a Regelui Mihai, familia regală a trăit în exil. Regina-mamă a trăit la Florența, iar în ultimii ani la Lausanne și la Versoix, în Elveția.
Dincolo de fotografiile care o reprezintă, de informațiile oficiale consemnate în cronici istorice, putem reconstitui un portret aproximativ al acestei figuri regale. Era o persoană foarte agreabilă, rafinată, educată și modestă. Când a vizitat prima oară România, în toamna anului 1920, principesa Elena și sora ei au fost foarte bine primite de către Regele Ferdinand și Regina Maria. Elena era prezentabilă, înaltă, brunetă, cu o fire plăcută, cu gropițe în obraji și un zâmbet fermecător, care îi atrăgea pe cei din jur. În jurnalul său, Regina Maria are cuvinte frumoase despre principesa Elena, pe care o alintă Sitta. După mariajul cu Carol, cele două deveniseră foarte apropiate. Regina Maria își nota: „Sitta umple lumea cu gropițele ei din obraji”. Maria aprecia în mod deosebit simțul umorului de care dădea dovadă principesa. Elena era cultă, se pricepea la artă, literatură și era pasionată de decorațiuni interioare. În acest sens, şi-a pus amprenta asupra Castelului de la Săvârşin, pe care l-a amenajat după gustul său rafinat, fiind inspirată de casele ţărăneşti din împrejurimi, pe care le admira foarte mult.
Însemnările sale de mai târziu scot în evidență măcinarea sufletească și zbuciumul prin care a trecut din cauza conflictelor cu soțul său, Regele Carol al II-lea, ea reproșându-și că nu a reușit să păstreze căsnicia cu el.
Fiul său, Regele Mihai, i-a păstrat mereu o amintire frumoasă, vorbind despre ea cu dragoste și evlavie, educația primită de la mama sa fiind definitorie pentru caracterul și tot parcursul vieții fostului suveran al României.