Respectul pentru trup, ceva desuet?

Muzeul Antipa din Bucureşti găzduieşte zilele acestea expoziţia „The Human Body“. Peste 200 de corpuri umane reale, conservate de Gunther von Hagens, sunt expuse în sălile muzeului. Privind imaginile macabre, este greu de identificat graniţa dintre ştiinţă şi artă. Deşi scopul declarat este unul ştiinţific, mijloacele şi rezultatul vădesc obiective mai degrabă comerciale. Încasările foarte mari de la expoziţii, dar şi reclama ambalată artistic şi susţinută mediatic descoperă o afacere profitabilă, construită pe eludarea eticii. Privind acest spectacol şi dezbaterea subiectului în presă, îmi pun două întrebări. Care mai este pentru noi valoarea trupului uman? Oare suntem atât de mult obişnuiţi cu imaginile macabre şi şocante încât să nu mai avem reacţii?

În timpul vieţii toată ştiinţa şi toate eforturile sunt direcţionate către protejarea şi slujirea trupului, dar după moarte, acesta este tratat ca un obiect al cărui termen de garanţie a expirat de mult. Chiar deranjează. Paradoxul atitudinii noastre faţă de trup arată că nu sesizăm existenţa sufletului în el. Îl considerăm în timpul vieţii idol, iar după moarte este catalogat ca deşeu, pe care uneori îl incinerăm. Această lipsă de morală în atitudinea faţă de trupul mort a determinat ca statul modern să emită legi care să apere cadavrele umane de profanare. Legile credinţei, care promovează cea mai firească atitudine faţă de trup, nu mai sunt respectate, fiind catalogate desuete. Împotriva celor care dispreţuiau trupul, Apostolul Pavel alocă o parte din prima sa scrisoare către corinteni corectării concepţiei greşite despre corpul uman. În capitolul 6 al acestei epistole este subliniată credinţa noastră despre corpul uman. Apostolul îi întreba pe destinatari: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Celui ce este în voi, al Duhului Sfânt, pe care îl aveţi de la Dumnezeu?“ Întrebarea rămâne şi astăzi. Mai adaug şi faptul că atât sufletul, cât şi trupul sunt în aşteptarea Învierii.

A doua întrebare pe care mi-o pun este legată de lipsa de reacţie a opiniei publice. În afişul de promovare a expoziţiei este menţionat accesul gratuit al copiilor sub 7 ani. Nimeni nu s-a scandalizat că trupurile unor oameni sunt prelucrate artistic, iar imaginea lor este vândută. Nimeni nu poate trece peste valoarea persoanei umane. Demnitatea persoanei, care trebuie respectată şi după deces, este grav uzurpată în acest demers. Persoanele ale căror trupuri fac obiectul expoziţiei nu şi-au dat acordul ca după moarte să fie expuse în vitrine. Argumentul dat de curatorii expoziţiei este că respectivele cadavre sunt ale unor persoane care nu au fost identificate sau revendicate. Cu alte cuvinte, putem face orice cu un trup al cărui suflet l-a părăsit şi pe care nu îl mai apără nimeni.

Răspunsul la problemele de mai sus l-a dat autorul expoziţiei, Gunther von Hagens. Într-un interviu şi-a declarat necredinţa în existenţa vieţii de după moarte. Pentru el trupul este ambalajul vieţii de aici. Un ambalaj care îşi pierde valoarea după decesul persoanei. Totul este trup. În prima carte a Sfintei Scripturi ni se relatează una dintre concluziile la care a ajuns Dumnezeu privindu-i pe oamenii de atunci: „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup“ (Facere 6, 3). Situaţia din acele vremuri nu este mult diferită faţă de cea de acum. Problema este că atunci când devenim doar trup, primul lucru pe care îl facem este distrugerea şi dispreţuirea trupului.