Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Revelaţia şi educaţia

Revelaţia şi educaţia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Viorel Stănescu - 25 Mai 2011

În cuvântul Mântuitorului către Petru, în a 8-a zi după Înviere: "Pentru că M-ai văzut Toma, ai crezut, fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut" (Ioan 20, 29) se dezvăluie atât fiinţa, cât şi fericirea credinţei, vocaţia noastră fiind aceea de a creşte şi a trece de la cele ce se văd la cele ce nu se văd, căci cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice" (II Corinteni 4, 18). Adevărul, lumina adevărului şi iubirea sunt alte două perechi sacre constitutive fiinţei umane create după "Chipul lui Dumnezeu". "Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El" (I Ioan 1, 5) şi "Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4, 8) ne încredinţează Revelaţia Divină. Adevărul dreptei credinţe luminează în om pentru a cunoaşte deplin sensul existenţei, acest sens fiind înţeles şi trăit în unitate cu iubirea: "Ţinând adevărul în iubire". (Efeseni, 4, 15) Astfel, "adevărul fără iubire poate să ucidă" (Ioan 19, 7), iar iubirea fără adevăr este oarbă. Dintre darurile înzestrării Chipului divin al omului fac parte şi binele, bunătatea, care, după răspunsul Mântuitorului dat tânărului bogat la întrebarea referitoare la dobândirea vieţii veşnice, sunt specifice ca valoare absolută a lui Dumnezeu. El e Bunătatea - Arhetip şi izvor. Slujitorul din parabola talanţilor care a înmulţit darul său este numit "bun" de către Mântuitor. Bun e, deci, şi omul care lucrează creator, acest fapt de creaţie fiind după Chipul Divin plăcut lui Dumnezeu. Numai prin El şi după Chipul Său ne împlinim cu adevărat, Mântuitorul fiind modelul absolut al construirii omului, prin excelenţă Pedagogul suprem. Prin exemplul Său, ne-a oferit o învăţătură şi o viaţă adevărată în adevăr şi în iubire; prin sacrificiul Său pe cruce pentru noi a arătat deplinătatea dragostei Lui faţă de umanitatea căzută.

Mântuitorul Iisus Hristos este temelie a existenţei, a salvării, a mântuirii şi, implicit, a educaţiei, pe modelul Său putându-se rezidi umanitatea: "Nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos" (I Corinteni 3, 11). Clement Alexandrinul ne îndeamnă în opera sa închinată educaţiei, "Pedagogul": "Să fie dar, numit de noi Cuvântul, cum e şi firesc, cu un singur nume "Pedagog" şi trebuie să căutăm cu toată puterea ca sufletul nostru să se asemene cu El. În acelaşi spirit mărturiseşte şi scriitorul bisericesc Lactanţiu: "Un om nu poate să fie un învăţător desăvârşit. Căci cum s-ar putea ca acesta să se ridice la înălţimea virtuţii şi să se elibereze de toate greşelile care îşi au rădăcinile înlăuntrul nostru?" De aceea, este necesar un învăţător ceresc căruia Dumnezeirea să-i fi oferit ştiinţă, nemurire şi virtute, şi care să ne înveţe într-un mod desăvârşit. Numai în Iisus Hristos - Dumnezeu şi om - ni se descoperă autentic natura umană, condiţia umană şi realizarea pe diversele ei planuri, în plenitudine, Hristos fiind revelaţia supremă. În El, toate darurile şi virtuţile, înrădăcinate în izvorul lui divin, se manifestă omeneşte în chip desăvârşit. În El, cu adevărat "locuieşte trupeşte plinătatea Dumnezeirii" (Coloseni 2, 9).

Concluzia care se impune este necesitatea fondului originar al Chipului restaurat în Hristos pentru întemeierea educaţiei omului. Prin procesul de vindecare al "bolilor duhovniceşti" ale sufletului înţelegem procesul unei educaţii permanente, aceasta dorind să evidenţieze definirea umanului după Sfânta Scriptură de a fi zidiţi "după Chipul lui Dumnezeu" şi în vederea unei nesfârşite asemănări cu El. Se impune în final o întrebare care certifică autentica autoritate a manifestării Chipului lui Dumnezeu în procesul de zidire al omului: ce bază recunoscută şi necontestată oferim formării omului de a fi fără simptomele educaţionale umaniste care fac din om "măsura tuturor lucrurilor", conform sofismului lui Protagoras sau "modelul universului" după Leonardo da Vinci? Experienţa creatoare ne arată că nu putem construi nimic fără un model, unul raţional, care nu e simplu uman, ci divin-uman, nu simplu omul, ci Dumnezeu-omul. Pe El, în Biserica Lui, mărturisindu-L şi zidindu-ne prin Cuvântul Evangheliei Lui, pe acest "Model" suprem, putem întemeia cu adevărat educaţia.