Să cumpărăm cerul prin milostenie!

Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Pentru că nimeni nu este atât de sărac, încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie (Marcu 12, 42). Celui care dă ceva din puţinul pe care îl are, se poate să i se socotească mai mult decât celor care dau mult, din multele lor bogăţii. Valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm.

Câtă înţelepciune este cuprinsă în cuvintele lui Solomon: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului“ (Sol. 19, 17)! Iată ce împrumut nemaivăzut! Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva. Mă vei întreba de ce nu a spus Solomon că cel care dă milostenie săracului dă lui Dumnezeu, ci că Îl împrumută pe Dumnezeu? Ca să nu crezi că ceea ce primeşti de la Domnul e un lucru lipsit de o mare importanţă. Dumnezeu ştie că suntem lacomi şi vrem să dobândim din ce în ce mai multe bunuri. Cel care are bani nu vrea în nici un chip să împrumute săracului fără să primească o asigurare că banii îi vor fi daţi înapoi. Aşadar, acestuia nu îi pasă de semenul său, ci urmăreşte numai câştigul. Săracul nu poate să pună chezăşie pământ sau altceva, pentru că nu are; nu poate găsi pe nimeni care să se pună zălog pentru el, deoarece nimeni nu are încredere în el. Aşadar, văzând Dumnezeu pe de o parte că săracul este în primejdie din pricina sărăciei sale şi, pe de altă parte, că bogatul este în primejdie din pricina lipsei sale de omenie, S-a pus El Însuşi chezăşie pentru sărac dinaintea bogatului. De aceea, spune Sfânta Scriptură: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului“.

Dumnezeu îţi întoarce datoria, adăugând multă dobândă

De ce nu dai cu împrumut Domnului, Care îţi întoarce sigur datoria, adăugând multă dobândă? Poate pentru că trebuie să aştepţi mult până să primeşti înapoi ce ai dat. Dar să ştii că Domnul nu ne dă bunătăţi numai în cer, ci şi pe pământ. Amintiţi-vă ce spune El Însuşi: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea (adică bunătăţile pământeşti) se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33). De altfel, cu cât trece mai mult timp de la momentul în care am dat, până când primim înapoi, cu atât mai mare este dobânda noastră. Iată de ce oamenii care împrumută bani, îi preferă pe cei care vor ţine banii o perioadă mai lungă de timp, ca să primească dobândă mai mare. Aşadar, atunci când este vorba de oameni, nu numai că nu dorim să ni se dea înapoi repede banii pe care i-am dat cu împrumut, dar suntem mulţumiţi dacă aceia întârzie. De ce, dar, atunci când este vorba de Dumnezeu, suntem atât de mici la suflet?

Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului. „Şi când va veni vremea aceea în care Domnul îmi va da înapoi milostenia pe care o dau săracului şi prin care Îl împrumut pe Dumnezeu?“, întrebi tu, plin de nerăbdare. Nimeni nu ştie când. Poate chiar şi mâine. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii“ (Matei 25, 31-34). Şi de ce vor moşteni aceştia împărăţia cerurilor? La aceasta, Domnul va răspunde: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau (...). Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?“. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, (săracilor) Mie Mi-aţi făcut“ (Matei 25, 35-40). Şi ca să te încredinţezi că oricâte virtuţi am avea, dacă nu facem milostenie, vom fi trimişi la iad, ascultă ce spune Evanghelia: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui»“ (Matei 25, 41-45).

Lui Hristos nu Îi este ruşine să primească milostenia ta

Banii nu îi câştigi ca să-i cheltuieşti pe plăceri, ci ca să-i ajuţi pe ceilalţi. Sau poate crezi că ceea ce ai este al tău? Nu. Chiar dacă ai câştigat totul prin muncă cinstită sau chiar dacă ai primit banii moştenire de la tatăl tău, averea pe care o ai este a lui Dumnezeu, Care ţi-a încredinţat-o ca să o foloseşti potrivit legilor sfinte. Adică să ţii pentru tine doar ce ai nevoie şi restul să dai săracilor.

De aceea, nu trece nepăsător pe lângă oamenii săraci, nu îi ocoli şi să nu-ţi fie ruşine să-i ajuţi. Lui Hristos nu Îi este ruşine să primească milostenia ta, pe care o faci prin oamenii săraci, iar ţie îţi este ruşine să-ţi întinzi mâna şi să dai câţiva bănuţi. Nu este aceasta o ruşine şi mai mare? Dacă şi pentru un pahar de apă rece pe care îl dai, Dumnezeu te va răsplăti (Matei 10, 42), gândeşte-te ce răsplată vei primi dacă vei fi generos cu săracii.

Între atâtea vânzări, cumpărări şi schimburi pe care le-ai făcut, de câte ori ţi-ai cumpărat mântuirea prin milostenie? Nu este o nebunie ca atunci când cumperi un ogor, să îl vrei pe cel mai roditor, iar atunci când trebuie să cumperi cerul, adică să dobândeşti un ogor al tău în ţara veşnică a lui Dumnezeu, tu să alegi pământul, care într-o zi nu va mai exista? Spune-mi, dacă ai şti că oraşul nostru peste un an va fi distrus, dar nu şi alt oraş, unde ţi-ai zidi casa: în acest oraş sau în altul? În altul, fără îndoială. Ei, atunci nu zidi în această lume palate care, peste o vreme, vor cădea şi se vor face una cu pământul. Dar ce tot spun? Înainte ca acestea să fie distruse, tu însuţi vei muri şi vei merge la iad. De aceea, zideşte palate în ceruri, unde nu ai nevoie de zidari şi de muncitori. Acolo, palatele sunt ridicate de săracii pe care îi ajuţi pe pământ. Acestea nu numai că nu se dărâmă niciodată, dar atrag asupra ta bunăvoinţa lui Dumnezeu, te curăţă de păcate şi se poate, uneori, să te izbăvească chiar de la moarte.

Milostenia nu e comerţ, ci dovadă de dragoste

Ştii când milostenia este adevărată şi plăcută lui Dumnezeu? Când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci „Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună“ (II Corinteni 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un om nenorocit? Pentru că se împuţinează banii tăi? Dacă gândeşti astfel, atunci nu mai fă milostenie deloc! Dacă nu crezi că banii pe care îi dai se înmulţesc în cer, aşa cum am spus mai înainte, nu mai fă niciodată milostenie. Ceri, poate, răsplată în această viaţă? Dacă astfel ar sta lucrurile, milostenia ar fi un comerţ, nu o dovadă de dragoste şi de milă. Desigur, adesea, Dumnezeu îi răsplăteşte pe pământ pe cei care fac milostenii. Dar tu să nu ceri astfel de răsplată, pentru că împuţinezi comoara ta cerească.

În Faptele Apostolilor ni se povesteşte un fapt grăitor legat de milostenia creştină. Într-o zi, la ora trei după-amiază, Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan au urcat împreună la templu ca să se roage. La poarta templului şedea un şchiop din naştere, care cerşea. Cum s-au apropiat apostolii, omul acela i-a rugat să-l miluiască. Atunci, Petru i-a spus: „Priveşte la noi“. Bietul olog îi privea cu atenţie. După felul cum arătau cei doi, se vedea limpede că erau săraci. Şi atunci, ce au făcut ei? Credeţi că l-au lăsat pe omul acela nemiluit? Nu. I-au dat ceva fără asemănare mai de preţ decât banii, căci Petru i-a spus: „Argint şi aur nu am; dar ce am, aceea îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă!“. Şi luându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Atunci, ologul a stat în picioare şi a început să meargă (Fapte 3, 1-8).

Vezi, aşadar, că cel care este sărac de bani, poate oferi alte daruri. Şi noi, dacă nu avem bani, să dăm săracilor dragoste, mângâiere, rugăciune şi ce se mai află în inima noastră milostivă. Pentru că şi aceasta tot milostenie se cheamă. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii)