Să nu-L substituim pe Hristos unei babe neroade, care vrea să ne convingă că diavolul tămăduieşte!

Aşadar, ce este şi mai de râs, de care voiesc a vă vorbi? Ceva ce pare a fi nimic, dar de care eu suspin, pentru că este începutul celei mai de pe urmă prostii. Femei, slugi şi doici iau tină din baie, îşi ung degetul şi fac semn pe fruntea copilului. Şi dacă le-ar întreba cineva ce voiesc a face cu tina aceea, îţi răspund că acea tină are putere de a alunga ochiul rău şi viclean, deochiul şi pizma altora. Vai, câtă putere mai are tina şi noroiul, de vreme ce tot asaltul diavolului îl opreşte! Şi nu vă acoperiţi obrazul de ruşine? Nu veţi cunoaşte oare, fie şi mai târziu, cursa diavolului, şi cum el aduce asupră încă din fragedă copilărie, uneltirile lui cele drăceşti? Dacă tina aceasta face cu adevărat această minune, pentru ce atunci nu faci şi tu aşa pe fruntea ta, tu, care eşti bărbat şi care ai mai mulţi duşmani decât copilul tău? Pentru ce nu-ţi bagi întregul trup în tină? Căci dacă tina are atâta putere pusă în frunte, pentru ce nu te-ai băga atunci cu totul în ea? Toate acestea sunt râs şi comedii sataniceşti, care duc nu numai în batjocură pe cei amăgiţi, ci şi în gheenă. Dumnezeu te-a cinstit pe tine a te unge cu mirul cel duhovnicesc, şi tu spurci copilul ungându-l cu tină? Dumnezeu te-a cinstit, iar tu te necinteşti singur? Tu ar trebui să însemni pe fruntea copilului crucea, care aduce întărire nebiruită, iar acum, lăsând aceasta, te arunci în asemenea nebunie satanicească? Şi dacă aceste lucruri li se par unora a fi mici şi nebăgate în seamă, apoi afle că acestea sunt pricina celor mai mari rele şi că nici Pavel nu a trecut cu vederea cele părute ca mici. Diavolul, fiindcă nu poate să momească pe altă cale, a apucat pe calea aceasta, a cântecelor şi a aţişoarelor atârnate la gât. Cu chipul acesta, crucea se necinsteşte, iar zgardele şi cântecele sunt cinstite; Hristos este defăimat, iar în locu-I este întrodusă o babă beată şi năroadă, taina noastră creştinească este călcată în picioare, iar rătăcirea şi înşelăciunea diavolului dănţuiesc.

Copilul a fost deocheat, zici. Cu adevărat că este de râs şi ruşinos acest lucru. Dar până când oare cu asemenea copilării? Până când, cu asemenea drăcii? Porţi nu numai talismane, dar te duci şi la descântători şi aduci în casă tot felul de babe băute şi nebune. Aştepţi, poate, să te tămăduiască demonii? Când Hristos le-a îngăduit să intre în porci, nici n-au aşteptat şi i-au şi împins să se arunce în mare, fără să le pese câtuşi de puţin de ei. Le va păsa, crezi, de trupurile oamenilor? Te-au scos din rai, ţi-au răpit cinstea pe care o aveai în ceruri şi vrei acum să-ţi vindece trupul? Sunt lucruri de râs şi basme. Demonii ştiu să facă numai rău şi să aducă numai vătămare, nu şi să vindece. Vracii, cu meşteşugul lor, pe mulţi i-au tămăduit de boli. Numai că pentru aceasta trebuie să te faci părtaş la necinstirea lui Dumnezeu. Ei sunt de folos trupului, care oricum are să moară şi să putrezească nu peste mult timp, dar vatămă, în schimb, foarte tare sufletul, care este nemuritor.

Noi, iubiţilor, să nu îngăduim una ca asta. Să avem grijă şi să ne păzim cu orice chip de necredinţă şi de a ne lepăda de Dumnezeul nostru. Dumnezeu nu te părăseşte atunci când îngăduie să te îmbolnăveşti şi să suferi cele mai grele boli, ci voieşte să te facă şi mai plin de slavă şi mai strălucit. Rabdă, dar, cu tărie, ca să auzi: „Nu crezi că de aceea am făcut ce am făcut, ca să Mă arăt drept? (Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, Sfântul Ioan Gură de Aur)