Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Samarineanca, o mironosiță purtătoare de dor

Samarineanca, o mironosiță purtătoare de dor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Dr. Bogdan Taifas - 22 Mai, 2022

Și nu mă sfiesc să vă mărturisesc pe de o parte indignarea pe care o simțeam demult, atunci când dădeam cu ochii de samarineanca plină de amăgiri pasionale, din cadrul Evangheliei cu pricina, cutezătoare în a-și îndeplini vocația feminității sale, dar parcă predispusă la monahism. Pe de altă parte, Hristos îmi oferea și liniștirea, nu doar în pasajul Evangheliei men­ționate, prin discursul Său încadrat în spații sugestive, menite să-I susțină cuvântul, transmi­țând totodată convingere și dor de viață interlocutorilor încercați. Inițiază dialoguri sub pretextul unor dorințe nutritive ca apoi să vorbească de „apa cea vie”, la fântâna lui Iacob, gata s-o ofere celor însetați, depășind atât animo­zități etnice, cât și simplele interese ale trupului saturat de expe­riența neîmplinirii pentru a strecura un alt tip de iubire, Fundamentală (originară), nu sentimentală (subiectivă), pe care se poate construi trainic și fără revoltă, pe termen lung. Astfel, femeia samarineancă porneşte pe drumul unui catehumenat intensiv menit să o familiarizeze cu credința creștină. Ca atare, idolii din precedenta credință trebuie părăsiți, iar viața dezordonată a samarinencei explică într-un fel cre­dința falsă în care se complăcea. Astfel, „Dumnezeu este Unul și nu există altul în afara Lui”, avea să exprime lucid cardinalul Newmann.

Ei bine, dar despre locul de închinare? Garizim sau Ierusalim? Interesant! Pare-se că Mântuitorul pune accentul mai mult pe condițiile închinării, iar locul de închinare devine secundar, nu subiectiv. Daniel s-a rugat în groapa cu lei. Iona s-a rugat în pântecele chitului, iar cei trei tineri din câmpul Deira, aruncați în mijlocul focului, s-au rugat preschimbând văpaia în răcoreală. Sunt momente în care felul în care te rogi - în duh și adevăr - este mai important decât locul în care te rogi, abandonându-te acelei misterioase prezențe care îndeamnă la rugăciune, în situații limită. În Duh și Adevăr... Sublim! Felul în care Îl interiorizezi pe Dumnezeu, care este Duh și care nu poate fi surprins de activitatea empirică, felul în care te scufunzi în propria interioritate recunoscându-ți limita (ca mai marele sinagogii), disponibilitatea de a te lăsa îndrumat de El
(ca Zaheu suit în dud) și de a te împotrivi puterii demonice (ca Maria Magdalena) reprezintă duh și adevăr. Să trăiești în spiritul a ceea ce ți s-a descoperit, să-ți „asortezi” conținutul sufletesc cu comportamentul propriu este marea încercare. Dar nu poți singur, ci doar ajutat de har, ca putere dumnezeiască, ce trebuie recunoscut și întreținut fie prin dialogul cu Dumnezeu, fie prin suportarea unei suferințe nedrepte sau prin dezvoltarea virtuților, ca iubire îndreptată către El. Astfel, cu cât cobori mai adânc în propria interioritate, sesizezi noua origine a ființei tale, dar tinzi după o „asemănare imprimată, nu abstractă”, cu Dumnezeu, care devine și obiect al credinței.

Iisus este izvor de har și adevăr. Dărâmă complexul de superioritate al bărbatului în fața femeii. Asemeni mironosițelor, și samarineanca intuiește că Acest bărbat îi propune să răspundă la o chemare supraconștientă, la un alt tip de viață, la care va fi mereu însoțită de El. Și ce ciudat! Această întâlnire cu Mesia compensează viața ei eșuată. Ba chiar o sublimează. Vocația ei de misionară era pusă doar în slujba unor trupuri hămesite, ca o gospodină fidelă bărbaților perindați prin viața ei. O viață lipsită de spiritualitate. O anume credință parcă era trăită sub­conștient și parcă era în aștep­tare. Avea calități, dar foștii pre­tendenți le denaturau spre folosul lor. Hristos îi știe suferința tăcută, dar îi încurajează po­tențialul vocațio­nal care se naște din inimă și cere o pregătire specifică. O fi înțeles femeia că sunt și oameni care plecați din viața ei sau cei care or fi dat-o afară din viața lor luând cu ei și ceea ce i-ar fi făcut rău, dar lăsându-i intactă, fără voia lor, dependența de Dumnezeu?! Cred că da! Și această dependență nu are nimic constrângător, degradant, ci în preajma lui Mesia, ca Adevăr Întrupat, se constată adevărata libertate. Femeia compară noutatea cre­dinței, primită de la Sursă, cu experiența ei de până atunci și în felul acesta credința propusă este asimilată. Credința devine înțelegere gata s-o comunice și celorlalți. Realizează că libertatea fără morală este anarhie și că libertatea fără Adevăr este activism social. Astfel că disponibilitatea pentru ceea ce îi promite Hristos, pentru ceea ce va veni, dezvoltă pe-ndelete abilitatea de a-L mărturisi, abilitatea de a privi spre un dincolo de fru­musețea clipei, dincolo de greutatea ei, spre seninul veș­niciei, pe tărâmul speranței. Purtată de dor devine o doro­nosiță mărturisitoare!

Citeşte mai multe despre:   Duminica Samarinencei  -   Sfinta Muceniță Fotini Samarineanca