Schimb de inimi

Mi-a mai trecut prin minte, dar m-am răzgândit. 

De data aceasta, n-am s-o mai fac. Chiar vreau să-mi schimb inima cu altă inimă. Singurul lucru pe care îl cer este să nu fie de om, cum este cea de acum, căreia țin totuși să-i spun, înainte de ne despărți, că n-am uitat nimic din ceea ce îi datorez.

Fără ea n-aș fi știut niciodată să mă îndrăgostesc. Și chiar dacă m-aș fi îndrăgostit, n-aș fi știut cum să zbor. Și chiar dacă aș fi zburat, n-aș fi știut cum să ajung aproape de cer. Și chiar dacă aș fi ajuns, n-aș fi știut cum să-mi umplu buzunarele sufletului cu lumină. Și chiar dacă le-aș fi umplut, n-aș fi știut cum s-o semăn pe câmpuri. Și chiar dacă ar fi semănat-o, n-aș fi știut cum s-o fac să răsară. Și chiar dacă ar fi răsărit, n-aș fi știut cum s-o fac să înflorească.

Dacă ar fi să zidesc o locuință din toate bucuriile pe care le-am avut, ar ieși cea mai încăpătoare casă din lume. Aș putea înălța o casă la fel de mare și din tristeți. Dar numai cu contribuția ei, a inimii mele de om, adică. Fără ea n-aș fi putut avea nimic. Nici bucurii, nici tristeți, vreau să spun.

Cu toate acestea, îmi doresc o altă inimă, acum.

Una de copac mi-ar plăcea cel mai mult. Fiindcă asta năzuiesc să fiu.

Poate că salcâm.

Poate că salcie.

Poate că dud.

Cred, însă, că cireș mi s-ar potrivi cel mai bine. Să vină primăvara și să-mi pun floarea la un loc cu floarea celorlalți pomi din grădină! Iar mai apoi, să se umple toate drumurile de copii cu cercei de cireșe la urechi, după care să se umple tot văzduhul de bătăile inimii mele de pom roditor!

M-am săturat, nu mai vreau să fiu om! Cu o inimă de copac în piept, mai cu seamă una de cireș, ești întotdeauna sigur de venirea primăverii. Cu o inimă de om, niciodată !