Schimonahia Pulheria sau uitarea de lume

La 12 august 2012, în vechea bisericuță a cimitirului Mănăstirii Pasărea, am săvârșit tunderea în treapta de schimonahie a monahiei Pelaghia, care a primit atunci numele de schimonahia Pulheria.

Au participat la slujbă Înalt­preasfințitul Arhiepiscop Varsanufie al Râmnicului, la acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, arhimandriții: Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul de acum al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, Nectarie Șofelea, exarhul mănăstirilor, Policarp Chițulescu, consilier patriarhal, părinţii mănăstirii, clerici invitaţi, diaconi etc.

Biserica era plină de călugă­rițe, unele venite din alte mănăstiri. Între ele era și schimonahia Taisia de la Țigănești, care a avut misiunea de a o purta sub mantie până la Sfântul Altar, acolo unde monahia Pelaghia a făgăduit să iubească viața de liniște și să devină un om nou. Atunci a primit numele de Pulheria.

M-am întrebat adeseori de ce monahia Pelaghia a dorit să poarte numele unei împărătese, rar întâlnit, dar plin de rezonanță în istoria Bisericii. Răspunsul l-am aflat din viața Împărătesei Pulheria, care pentru scurt timp s-a aflat la conducerea Imperiului Bizantin, mai întâi împreună cu fratele ei Teodosie (cel Tânăr), care, deși nu avea vârsta necesară pentru a ajunge împărat, a fost numit August de către Senat. Același titlu împărătesc de Augustă îl primise și Pulheria la vârsta de 14 ani.

Împărăteasa Pulheria a arătat o rară și mare iubire față de Mântuitorul Hristos într-o vreme în care Biserica s-a confruntat, ca întotdeauna, cu învrăjbiri, erezii și tulburări.

Atât la Sinodul de la Efes, din anul 431, în calitate de Augustă, cât mai ales la cel de la Calcedon, din anul 451, ca împărăteasă, Pulheria a luptat foarte mult să fie stabilit adevărul despre preacinstirea Maicii Domnului. În urma dezbaterilor, părinții sinodali au numit-o pe Fecioara Maria Theotokos, adică Născătoare de Dumnezeu.

Mai mult decât atât, Împărăteasa Pulheria i-a cerut Patriarhului Ierusalimului, atunci când l-a invitat la sinod, să-i aducă moaște ale Maicii Domnului de la Ierusalim. Patriarhul i-a răspuns: Preaînălțată Împărăteasă, știm din Tradiție că trupul Maicii Domnului așezat în mormântul de la Ghetsimani n-a mai fost găsit la trei zile după îngropăciune, atunci când s-a apropiat de mormânt Toma, care venise de departe. Atunci însă s-au găsit în mormântul ei Brâul și un acoperământ din care îți vom trimite ție o parte, răsplătind astfel credința ta dreptslăvitoare.

Atunci, Biserica Constantinopolului, mai precis una dintre ctitoriile împărătesei de la Vlaherne, a primit o parte din acest acoperământ al Maicii Domnului, găsit în mormântul de la Ghetsimani. Astfel, Pulheria a organizat cel mai important Sfânt Sinod din Antichitatea creștină, la care au participat cei mai mulți ierarhi, aproximativ 600 (Calcedon, 451).

În câteva cuvinte, aceasta a fost activitatea evlavioasei împărătese Pulheria, care, iubindu-L pe Dumnezeu, a făgăduit, încă de la vârsta adolescenței, că va petrece în curăție, asemenea călugă­rițelor, pentru a păstra dreptul la tron al fratelui mai mic, Teodosie.

Chiar dacă a fost căsătorită (de formă) cu senatorul și generalul Marcian, în anul 450, Pulheria și-a respectat făgăduințele făcute înaintea Născătoarei de Dumnezeu, umblând îmbrăcată numai în negru și refuzând să participe la banchetele imperiale ce aveau loc cu prilejul marilor sărbători.

Întâlnind-o de multe ori pe monahia Pelaghia, și apoi schimonahia Pulheria, am remarcat deosebita sa dorință de a urca pe treptele desăvârșirii. Iubea rugăciunea, adică pravila călugărească. Era prezentă la slujbele comunitare, la cele șapte Laude, la slujbele de priveghere și la Sfânta Liturghie. Avea dorința de a se asemăna celor care prin multă nevoință l-au urmat pe Domnul, însă fapta cea mai importantă a schimonahiei Pulheria a fost milostenia, remarcându-se prin facerea de bine, daniile aidoma celor cu adevărat iubitori ai comorilor din ceruri. Poate de aceea și-a dorit atât de mult numele cunoscutei împărătese din Bizanţ, căreia i-a urmat în cinstirea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a sfinților.

Schimonahia Pulheria a înțeles că darurile primite de la Dumnezeu în timpul vieții, și mai ales în perioada în care s-a aflat și a lucrat în Statele Unite ale Americii, trebuia să le întoarcă tot către Dumnezeu. De aceea, de fiecare dată când auzea că o biserică este în lucru sau o mănăstire are nevoie de sprijin, mergea discret și oferea acestora darul ei, asemenea văduvei din vremea Mântuitorului, care a dat tot ce avea Templului din Ierusalim.

Sunt multe mănăstirile și bisericile pe care schimonahia Pulheria le-a miluit, dintre care amintim mănăstirile Sihăstria și Putna din Moldova, Mănăstirea Pasărea din Țara Românească, în mod special, precum și alte biserici din București.

În anul 1981, după o viață petrecută în lumea îndepărtată, cu atâtea posibilități, Paulina (cum se numea de la Sfântul Botez) a venit la Mănăstirea Pasărea. Era stareță la vremea aceea stavrofora Lucia Dumbravă, iar fosta stareță Pahomia Marinescu îndruma tinerele ucenițe cu multă atenție şi râvnă duhovnicească.

Tânăra novice era o persoană interiorizată, cu care nu se vorbea foarte ușor. De multe ori, trebuia multă răbdare, pentru că umblase în lumea cea mare, cu școli înalte, ceea ce au făcut-o să fie altfel decât oamenii obișnuiți pe care-i întâlnim de obicei. Dincolo de aceste aspecte și de faptul că nu era deloc comodă la dialog, a arătat față de Mănăstirea Pasărea o exemplară dragoste, pentru că la puțin timp după ce s-a stabilit în acest loc, sub îndrumarea maicii starețe Lucia, a făcut numeroase fapte de caritate, lucrări importante, necesare, dar şi foarte costisitoare.

Contribuția personală a fost deosebit de generoasă. Pe lângă lucrările întreprinse la biserica cimitirului cu spațiul dimprejur și la unele case ale mănăstirii în care a început să funcționeze, după 1990, Seminarul Monahal „Sfânta Filofteia”, s-a ocupat și de acoperirea bisericii celei mari, și de turnarea aleilor din curtea mă­năstirii.

De asemenea, într-un comitet organizat în urmă cu aproximativ 7-8 ani, s-a început restaurarea clopotniței, la care a contribuit, ostenindu-se alături de conducerea mănăstirii, ca această lucrare să fie finalizată, cu sprijinul Primăriei din Brănești și al Consiliului Județean Ilfov.

*

Schimonahia Pulheria s-a născut în comuna Rucăr, județul Argeș, la 13 octombrie 1930, în familia binecredincioșilor creștini Ion și Fira Idor, fiind al cincilea copil dintre cei șase pe care Dumnezeu i-a dăruit acestora, primind la Sfântul Botez numele Paulina.

După școala primară urmată în comuna Rucăr, a studiat la Liceul Teoretic în orașul Pitești, pe care l-a absolvit în anul 1949.

A lucrat mai mulți ani ca funcționar în cadrul Direcției Generale a Poștei Române din Bucu­rești, unde l-a cunoscut pe polonezul Benone Szandrowski, cu care s-a căsătorit şi pe care l-a însoțit în Statele Unite ale Americii. Cei doi au locuit aici vreme de 20 de ani (1971-1991), cea mai mare perioadă a timpului în apropiere de New York, iar ultimii doi-trei ani la granița cu Canada.

Între anii 1976 şi 1980 a urmat cursurile Facultății de Științe Economice de la Colegiul York din New York.

Rămânând văduvă, s-a întors în România, iar în anul 1991, în luna mai, după Sfintele Paști, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, în timpul stareței stavrofore Lucia Dumbravă, fiind ucenică, vreme de trei ani și mai bine, în casa cunoscutei monahii şi proinstareţe Pahomia Marinescu.

A fost tunsă în monahism cu numele Pelaghia la 14 aprilie 1998, iar la 12 august 2012 a primit schima mare, luând numele Pulheria în locul celui de Pelaghia.

În anul 2013, cu prilejul sărbătoririi a 200 de ani de existență a Mănăstirii Pasărea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Ordinul Crucea Sfinților Împărați Constantin și Elena ca semn de înaltă prețuire pentru bogata activitate desfășurată în mănăstire, iar la 7 decembrie 2015 i-a acordat Diploma omagială Sfântul Ioan Gură de Aur pentru meritele deosebite în păstrarea dreptei credințe și promovarea culturii creștine.

Tot cu acest prilej, conducerea Mănăstirii Pasărea, prin stareţa stavrofora Mihaela, i-a dăruit o icoană pictată cu Maica Domnului și cu Sfânta Împărăteasă Pulheria.

Împreună cu maica stareță Mihaela, am vizitat-o de mai multe ori la spital, atunci când a fost internată în București, și apoi la un cămin de bătrâni, unde s-a aflat pentru o perioadă de vreo doi ani. La ultimele întâlniri, maica nu mai cunoștea pe nimeni. Era ca un copil, fără amintiri, fără preju­decăți. M-am gândit atunci la cuvintele Mântuitorului rostite către ucenici: Până nu veți fi ca pruncii, nu veți putea intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ajunsese asemenea pruncilor, nu avea răutate şi petrecea într-o linişte a aşteptării ceasului trecerii.

Întâlnim astfel exemple de oameni care dăruiesc aproape tot ce au avut, pentru că, atunci când cineva devine monah, făgăduiește că-L va iubi pe Dumnezeu. Puțini sunt însă cei care, cu adevărat, ajung pe această treaptă a desă­vârșirii.

Cuvintele de la tunderea în monahism sunt tulburătoare: Să nu iubești nimic mai mult decât pe Dumnezeu, nici tatăl, nici mama, nici frați, nici surori, nici prieteni, nici rudenii, nici cinstea ori de ce fel ar fi ea, dacă vrei să alergi pe calea lui Hristos. Aceste cuvinte au fost împlinite în mare parte de monahia Pelaghia și apoi schimonahia Pulheria. Ea însă nu are nevoie de cuvinte de laudă, pentru că laudele nu-i pot ajuta. Ea are nevoie acum de multe și stăruitoare rugăciuni înălţate pentru odihna sufletului său.