Scrieri inedite ale părintelui Benedict Ghiuș

Părintele Benedict Ghiuș, monah cărturar, trăitor autentic al cinului monahal în vremuri de grea încercare, a țesut în fire de aur, într‑o îndelungată viață de om, un veșmânt al smereniei călugărești ce l‑a purtat mereu și‑l lasă ca model și testament monahilor din toate locurile. Despre râvna lui călugărească și dorința lui cărturărească pentru sine și pentru cei din jur aflăm din bogate rânduri epistolare ce le scoatem acum la lumină. Le‑am aflat prin bunăvoința unui arhimandrit bibliofil, care la rându‑i le‑a descoperit după trecerea multor ani. Am avut bucuria să‑l întâlnesc pe părintele Benedict în ultimele zile ale vieții sale. M‑a impresionat. Era un monah pașnic, luminos, înțelept, binevoitor, pilduitor. Casa de la Cernica, unde a petrecut ultimii 16 ani ai vieții, este și ea un colț de rai, așezată într‑un preafrumos loc, nu departe de chilia Sfântului Ierarh Calinic. Mulțumim lui Dumnezeu pentru astfel de slujitori ai Bisericii.

Le 30‑VII‑1937

Preacuvioase frate,

Tocmai când nădăjduiam că așteptarea noastră va lua sfârșit, vine și vestea de la Cernăuți că banii nu ne‑au fost trimiși decât la 3 iulie din România. Îți închipui dezamăgire!

Astăzi ar fi trebuit să fim aproape de țară, după dorințele IPS, și uite nici nu ne putem urni din loc. Eu nu mai știu ce trebuie făcut decât numai să aștept. Toată nădejdea ni‑i la mijlocirea frăției tale. Pune la bătaie toată puterea frăției tale și curmă‑ne așteptarea asta infinită și stupidă. Te rog ca pe Dumnezeu! Sacul cu noutăți îl voi deșerta la întâlnire. Fii bun și fă să ne vedem cât mai repede.

În Hristos frate Benedict.

Prea Cuv. Sale Pr. Nicodim Ioniță

Secretar Mitropolia Cernăuți

Roumanie

Dragă Părinte Nicodim,

Mă întristează mult durerea frăției tale. Știu din experiență că nu‑i în lumea asta pierdere mai profundă. Nu cutez să te mângâi pentru că sfinția ta cunoști dulcile mângâieri ale sfintei noastre credințe. Mi‑ai face plăcere de mi‑ai vesti și mie numele s’o pomenesc în rugăciune.

Dumnezeu s’o odihnească între drepți!

Îți mulțumesc pentru veștile ce‑mi dai în legătură cu Chi­și­năul. Am și ținut socoteală de ele scriindu‑i (pentru a‑i cere sfat) D‑lui C.N. Tomescu (n.r.: profesor universitar), deocamdată. Pe ceilalți nu i‑am vestit.

E vorba să rămână la noi Părintele Ierotion pentru studii. Îți trimit prin el broșurile ce‑mi ceri (încă 10 ex.). Nu‑mi scrii ce‑ai făcut la Chișinău în legătură cu manuscrisele mele de care ai luat notă. Cu bietul Părinte Crețu n’am putut face nimic. A avut imprudența să spună că nu mai studiază la facultate, așa că de‑acuma‑i prins și are asentimentul Vlădicăi.

Aș fi voit firește să nu încapă așa îndată Cernicani pe mâinile Vlădicăi, că le scoate nume rău. L‑am rugat pe Arghiropol să‑l aibă în grijă și mi‑a dat asigurări că‑l va proteja. Mai mult nu se poate face, cu tot regretul.

Sănătate și închinăciuni la tot soborul

Ierom. B. Ghiuș.

19/IX 1938

Iubite Avvo,

Am aflat de schimbarea în sens favorabil a situației cu Sfinția Ta și m’am umplut de bucurie. Să dea Domnul să fie numai bine. Sunt în treacăt pe aici cu câțiva elevi de la Seminar (vreo 30) în excursie și regret că nu pot sta mai mult să te văd. Aflu că și avva Antim e tot pe aici. Din ziare am știre că Domnul vrea să‑l ridice la loc înalt. Să‑i ajute Domnul totdeauna! Aveam de gând să‑ți fac o rugăminte în legătură cu plecarea mea în Grecia, dar m‑am răzgândit. Știu că ai atâtea pe cap și nu vreau să‑ți mai cad povară. Avva Antim ți‑o fi spus ce‑i cu avva Varlaam al nostru drag confrate. Sper să te întâlnesc aici după 15 iulie, când mă îndrept spre Grecia. Te îmbrățișez cu drag și‑ți urez izbândă la lupta cea dreaptă.

Aceleaș și lui avva Antim cel plin de calități și de noroc.

Al frățiilor voastre

Frate smerit,

Protos. B Ghiuș 4 Iulie 1939

2 dec. 1937

Dragă Părinte Nicodim și frate Varlaame,

„Haldeii” tot și‑au ajuns scopul, deși pe căi lăturalnice. Și iată cum: după un oarecare număr de ezitări când pentru chinovie și menținerea ei, când contra, au ajuns grație părintelui Vască – deoarece în cele din urmă Tarangul nu s‑ar fi dat bătut, să se adopte soluția de a crea 10 burse pentru studenții monahi în internatul nostru. Principiul a fost admis de „Balaur”. Rămâne să‑l aplicăm. E aproape sigur că vor mai rămâne câțiva din ei pe lângă Paraclis (vreo 3‑4), restul vin la noi. Așa că, după cum vezi, din „chinovie” n‑a mai rămas nimic, mijlocită „Tarangului” sar pretutindeni numai țăndări din chinovie.

Părintele Atanasie pleacă și el de aici, de bună seamă nu prea edificat de „variațiile” din urmă ale „Balaurului”. Totuși e mulțumit că i s‑a dat cel puțin cartea canonică dorită. De‑acum poate începe războiul cu care‑i obișnuit. De nu se va opri la Iași cum s’aude, va veni să te vadă la București și se va opri unde‑o vrea Dumnezeu.

Mă bucur că mâhnirea din prima scrisoare trimisă nouă s‑a schimbat iară în nădejdi bune. Cu fratele nostru dulce‑răbdătorul Varlaam, vei putea de‑acum tocmi bună așezare la Antim. E posibil să vin să vă văd de Sfintele sărbători.

Aici am rămas singur grijitor din mai multe puncte de vedere. N’am un confrate căruia să mă pot deschide (iar sunt în „deșert” ca și la Strasbourg) și‑i vorba să nu mai numească anul acesta pe un al doilea prefect de studii. Mulțumesc Domnului că‑mi dă puteri de lucru și… mai ales putere de răbdare.

Rugați‑vă și pentru mine păcătosul, măcar cu asta să fim uniți până când s’o îndura Hristos s’adune din nou Sionul cel risipit.

Vă îmbrățișez cu’mbrățișare sfântă,

Al vostru Benedict

P.S. Părintele Varahil va putea completa lipsurile mele. De la Antim n’am vești încă. Mai dați‑mi vreo veste câteodată, că mult mă mângâie. Închinăciuni tuturor, voie bună și duhovnicească plecăciune iubitului Părinte Calist.

Iubite în Domnul Părinte Nicodim,

Am aflat de la alții vestea urcării Sfinției Tale la treapta sacerdoțiului. Ești așa de smerit că n’ai vrut să mi‑o scrii singur. Obiectiv vorbind, e însă un lucru prea mare, preoția e o prea luminoasă roadă a harului ca să o poți ascunde.

Mă bucur din toată inima că te‑a ales Dumnezeu șipot al vieții divine în lume peste poporul lui. Mă încântă mai ales acest eminent serviciu social subliniat de Apostolul Pavel în definiția dată de el preoției: „orice preot e ales din mijlocul oamenilor și e pus pentru oameni („os totius ecclesiae” prin excelență zic părinții latini) în slujba lui Dumnezeu, ca să aducă pentru ei daruri și jertfe pentru păcate” (Ebr. VI). E evident, cine nu are conștiința că‑i păcătos nu poate aprecia rolul preotului în lume: organul acesta cu toate mizeriile umane, pe care „Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii” l‑a ales dintre toate membrele corpului său mistic, spre a opera zi de zi formidabila revoluție internă a lumii pe care din cer o întreține și patronează triumfător: curățirea lumii de păcate și înnoirea ei cu viață divină prin sfintele taine: cele șapte fluvii ce isvorăsc din rădăcina crucii. E o strânsă corelație între conștiința păcatului și înțelegerea rostului preotului în lume. Înțelegem astfel de ce toți profeții și Mântuitorul nostru au început cu „Pocăiți‑vă” misiunea lor.

O, de‑am putea și noi frate dragă să ne facem înțeleasă divina noastră utilitate socială internă și externă! Acesta‑i calvarul harului preoției! Azi, mai posibil ca oricând. De aceea „bucură‑te cu cutremur”! Dar totuși bucură‑te căci Domnul te‑a ales și El poate prin sfântul Său Pneuma „pe cele neputincioase a le întări și pe cele cu lipsa a le împlini”.

Jertfește deci după dorința Domnului gândind la toate plăgile corpului său mistic, logodnicii sale scumpe, Bisericii Sale, ca să fie una, plină de roadă și fără prihană. Și printre membrele „bolnave” ale corpului mistic al Domnului, ale poporului ales, ale Israelului cel Nou, adu‑ți aminte și de mizerabilul său diacon Benedict.

II

Mă iartă, frate dragă, că te mustru așa de rău. Eu am însă credința că de erai obiectiv și‑asupra acestor puncte, nu erai mai puțin ortodox decât ești și‑apoi ai fi dovedit și acelora de care ai profitat așa de inteligent că ortodocșii au pe lângă toate celelalte păcate ale lor cel puțin această simțire delicată fină, de umanitate, care se cheamă recunoștință pentru bine, chiar dacă ne‑am luat libertatea legitimă de a numi rău ce era rău.

Mă vei crede poate plătit de ei să le iau apărarea? În fața lui Dumnezeu îți declar că nu. Văd numai în acest colegiu un loc prielnic nouă, absolut inofensiv în ceea ce privește prozelitismul, loc care n’așteaptă decât înțelegere și folosire. E gata să ne ofere minimum de inconveniente și maximum de avantaje cu aceste condiții.

De altfel, despre aceste lucruri vom mai grăi după Paști, când sunt chemat în țară: prin săptămâna a III‑a după Paști. Ceea ce mă doare în toată afacerea aceasta e că ne‑am făcut Ortodoxia de batjocură prin cei trimiși acolo (cu onorabile excepții)!

Încolo, eu admir puterea de lucru a frăției tale. E semn că Dumnezeu te vrea pentru posturi însemnate. Fie, o zic din toată inima spre Slava Sfintei lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe!

M’a bucurat, printre toate veștile triste venind din țară, vestea că părintele Galaction ar fi cerut și câștigat pentru de‑alde noi Mănăstirea Secu. Ce știi despre asta? Eu am aflat lucrul din ziarul părintelui Lungu. M‑aș înrola, firește, deși bănuiesc că nu va fi ușor de purtat jugul într‑o astfel de adunătură. Dar nu‑i timpul de stat pe roze; e de‑ajuns să voim cu toții un monahism mai demn, mai activ, mai plin de sfântul Pneuma, restul îl va face Domnul.

Am auzit că ți‑ai făcut seminarul pedagogic. Te invidiez. Eu mai stau pe aici încă. Așa de multe adânci și noi lucruri am aflat în Academia aceasta monahală, că ani de‑a rândul aș dori s‑o frecventez de‑aș putea. De ansamblul de viață de aici ai putut să‑ți faci o idee din scrisoarea pe care am trimis‑o IPS Gurie: mi‑a scris că erai de față când a primit‑o și ați citit‑o împreună.

Evident, multe aș putea înșira aici încă; le rezerv în bună parte pentru întâlnire. Mi‑e dor de Chițcanii noștri: înțeleg, de Noul Neamț. Spune închinăciune tuturor de la mine evident în primul loc părintele Nostru Stareț și părintele Hrisant. Părintele Grigorie tot așa de harnic e?
Spune‑i să nu mă uite‑n rugăciune și prezintă‑i închinăciuni ca și părintelui Efrem. Timpul acesta de la postul mare mi‑a adus aminte de cântarea lui Moisi pe care am citit‑o, e un an, la Utrenie cu părintele Alexie. Spune‑i închinăciuni și lui. Și în sfârșit la toată lumea noastră. Dar era să uit pe bunul nostru părinte Bonifaciu și Gherontie. (va urma)