Scriitorul dăruitor de bucurii şi iubitor de lumină

Dacă se încumetă cineva să scrie despre viața și opera unui scriitor inspirat și valoros, ajuns la o vârstă-simbol a deplinătății intelectuale și spirituale, poate să se afle lesne în situația de a observa că, oricât de măiestrit ar fi alese cuvintele, ele exprimă doar în parte complexitatea și profunzimea personalității dăruite de Creator cu har și calități aparte, asumându-și riscul să spună prea puțin din prea mult.

În aceeași situație mă aflu și eu, încercând să surprind frânturi din viața luminoasă a scriitorului dăruit Grigore Ilisei. Cu toate acestea, respectul și admirația pe care i le port mă îndeamnă fără răgaz să îmi asum acest risc.

Cuvintele trebuie alese cu grijă atunci când scriitorul, atent, scoate din comoara inimii lui cele bune. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos le-a spus ucenicilor: „După roadele lor îi veți cunoaște...” (Matei 7, 16) Roadele sunt faptele care îl însoțesc pe om în viață și după aceea în călătoria către veșnicie, pentru că toți cei care cred în Domnul sunt chemați să trăiască veșnic.

Mântuitorul le-a spus ucenicilor: „Sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor gusta moarte” (Matei 16, 28). Nu vor gusta moartea cei care mărturisesc viața veșnică și împlinesc faptele luminiiîn lumea aceasta în care se întâlnesc adeseori şi umbre ale întunericului.

Cu multă vreme în urmă, după anul 1990, într-o seară de 30 ianuarie, prin intermediul telefonului, am adresat bune urări scriitorului Grigore Ilisei, felicitându-l la pomenirea Sfinților Trei Ierarhi, crezând că îl considera ocrotitor al său pe Sfântul Grigorie de Nazianz, unul dintre cei trei mari teologi ai veacului de aur din istoria Bisericii. Am rămas surprins de mărturisirea dumnealui, potrivit căreia îl cinstește în mod deosebit pe Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistrița Vâlcii. Puțini știu că, de fapt, acesta este ocrotitorul scriitorului care a deprins darul cuvintelor și al simțirilor înalte în casa unui slujitor al Bisericii. Acest fapt a fost dorit de tatăl său, preotul Ilie Ilisei, dimpreună cu soția sa, învățătoarea Georgeta, născută Zaharescu, care au hotărât să îi pună pruncului numele marelui apărător al sfintelor icoane, întrucât văzuse lumina zilei chiar în ziua cinstirii sfântului (20 nov.), în anul 1943.

Grigore Ilisei s-a întâlnit din pruncie cu frumusețea creației lui Dumnezeu, având șansa de a admira splendidele priveliști din Ținutul Moldovei, întrucât a copilărit la poalele Munților Stânișoarei, unde tatăl său fusese chemat să împlinească slujirea preoțească. În aceste locuri mirifice avea să-l întâlnească pe Nicolae Labiș, care l-a ținut în brațe la Botez, chiar dacă părinții poetului erau, de fapt, nașii propriu-ziși. Ei legaseră prietenie cu familia preotului Ilisei și constituiau împreună fundamentul comunității care se dorea a fi păstrătoarea și continuatoarea credinței și a tradițiilor ce veneau de peste veacuri.

Cu zestrea credinței și a bună-cuviinței, dar și cu inima plină de gânduri luminoase, Grigore Ilisei a plecat către capitala Moldovei, la Iași, unde a absolvit Facultatea de Filologie și a devenit de timpuriu preocupat de scris, de jurnalistică și de lucrările spirituale care îl înalță pe om, înnobilându-l, cultivând din tinerețe studiul, munca, scrisul, corectitudinea, prietenia, filoxenia, neuitarea, recunoștința, facerea de bine și altele asemenea acestora.

La Radio Iași, unde și-a început cariera de jurnalist, continuată mai târziu la Radio București, a vorbit adeseori, cu diferite prilejuri − comentarii sportive, analize literare ori întâlniri cu diverse personalități ale vremii −, în cuvinte alese cu atenție și profesionalism, realizând emisiuni remarcabile prin frumusețea lor, prin vioiciunea și statura lor intelectuală.

Concomitent cu activitatea de la radio, a început să se vădească harul scriitoricesc. Întâia sa carte a fost tipărită în anul 1972, iar până astăzi s-au adăugat peste 40 de titluri.

În ultimii ani, mai întâi la Iași (iar din 2011 și la București), omul de radio și televiziune, scriitorul și diplomatul care și-a petrecut cu folos anii vieții a devenit colaborator al cotidianului Patriarhiei Române, Ziarul Lumina. Nici nu se putea altfel. Un om iubitor de înțelepciune și de lumină trebuia să ofere din lumina sa altor iubitori de lumină, potrivit Mântuitorului Iisus Hristos, Care le-a spus ucenicilor: „Fiecare scoate din inima lui după cum are, lumină și cuvinte bune, așijderea dacă are întuneric în inima lui, scoate ce are...” (Luca 6, 45)De aceea, nu este întâmplătoare colaborarea unui om luminos la Ziarul Lumina!

Cărțile autorului, cu învăță­tu­rile și înțelesurile lor, cu vremurile și întâmplările descrise și cu tâlcurile inserate, pun în lumină o parte a strădaniilor și trăirilor pe care scriitorul Grigore Ilisei le-a adunat în aceşti 75 de ani.

Tâlcuitor al cuvintelor sacre, descoperitor al frumuseților și al luminii din semeni, neuitător al amintirilor copilăriei sau din anii apropiați nouă, Grigore Ilisei este unul dintre scriitorii adevărați care se află de peste 50 de ani la masa de scris, ostenind și căutând lumina într-o lume tot mai puțin preocupată de valori și înțelepciune, spulberând bariere, risipind potrivnicii și oferind altora exemplul „frumuseții care va mântui lumea”.

Delicatețea spirituală și bunul-simț sunt raze ale sufletului lui Grigore Ilisei, așezat într-o cultură vastă, care privește cu siguranța și agerimea vulturului, de la înălțime, și care străbat toate scrierile sale. Nu îmi amintesc să fi citit vreodată în întinsa sa operă observații tăioase despre carențele semenilor, ci, uneori, discret, a strecurat câte o virgulă a amărăciunii sufletului său, dar și atunci parcă a căutat să le ignore. Și pentru că raza luminează locul pe care se odihnește, Grigore Ilisei a găsit întotdeauna nimbul de lumină din oameni și locuri, din mănăstiri, cetăți și picturi, călătorind în țară și în străinătate și păstrând în inima sa doar ceea ce este cu adevărat esențial și folositor.

La acest moment important și sărbătoresc al aniversării Domniei Sale îmi amintesc cu bucurie de călătoria noastră la București, în 2003, atunci când sculptorul Ion Irimescu împlinea 100 de ani, aniversare care a reunit mulți admiratori ai artistului, între ei numeroși fălticeneni.

După momentul festiv de la Academia Română, Patriarhul Teoctist, de fericită pomenire, ne-a poftit la Reședința Patriarhală. Nu pot uita bucuria negrăită a evocării Preafericitului Părinte Teoctist la întâia sfințire ca Mitropolit al Moldovei și Sucevei, în noiembrie 1977, tocmai în biserica pe care o restaurase și o împodobise cu multă jertfă tatăl scriitorului, preotul Ilie Ilisei. Simțeam emoția amintirilor pe care Preafericirea Sa le păstra în inima lui ca într-un sipet prețios și pe care le mărturisea atunci domnului Grigore Ilisei.

A fost, de altfel, o întâlnire de neuitat pentru cei care erau în preajmă și de neînțeles pentru cei care nu vibrează la aceleași simțăminte sfinte. Patriarhul i-a oferit atunci scriitorului Grigore Ilisei distincția „Crucea Patriarhală”.

Cu o astfel de lumină în suflet, scriitorul Grigore Ilisei a răzbit în anii mulți ai întunericului, atunci când, în vremea regimului comunist, fusese suprimat de la conducerea Radioului Iași și când a înțeles că nimic nu este mai valoros decât să ai lumină în suflet și să întâlnești în viața ta oameni iubitori și căutători ai luminii.

Lumina acestor scrieri îl însoțește pe iscusitul condeier în galeria celor cu adevărat înțe­lepți, inspirând și oferind altora un prețios model de noblețe, dăruire și iubire sfântă.