Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei „Scrimerul” - aristocrație și jertfă

„Scrimerul” - aristocrație și jertfă

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Repere și idei
Un articol de: Elena Dulgheru - 28 Mai, 2016

Una din constantele de interes ale Festivalului Filmului European este filmul istoric. Este adevărat că greu să găsești lucruri novatoare sau cu adevărat incitante în cel mai politic‑corect festival de cinema de pe bătrânul continent. Și totuși, turnurile de perspectivă asupra momentelor istorice celor mai ecranizate și mitizate ale secolului XX ajung să descopere file puțin cunoscute, despre care până mai ieri se vorbea în șoaptă.

Suntem în Estonia începutului anilor '50, tocmai eliberată de sub Germania nazistă și intrată sub ocupația sovietică. Dezorientarea soldaților, dintre care unii își depuseseră jurământul în fața unui Führer, pentru ca apoi să aibă de ales între dezertare și intrarea în slujba unui Generalissim, a fost tema a două impresionante drame istorice din cadrul ediției a XX‑a Festivalului: 1944 de Elmo Nuganen (Estonia‑Finlanda, 2015) și Scrimerul/The Fencer al clasicului finlandez Klaus Härö (Finlanda‑Estonia‑Germania, 2015). Ambele filme - primul, o frescă socioistorică, al doilea, o dramă de o rară limpezime cristalină - au deja o bogată carieră festivalieră și premii importante.

Voi vorbi în cele ce urmează de Scrimerul lui Klaus Härö, care a reprezentat Finlanda la competiția Oscarurilor pentru film străin. Este, de altfel, al patrulea film al talentatului regizor, ales de Finlanda să candideze la cea mai importantă competiție cinematografică a lumii.

Maestru al filmului istoric și rafinat portretist, Klaus Härö își construiește subiectele alegând felii de istorie practic neexploatate cinematografic și reușind, grație puterii sale de sinteză, să ajungă întotdeauna la inima spectatorului și pe podiumurile festivalurilor.

Tema care îl preocupă cel mai tare pe regizor de la primul său film (Elina: As If I Wasnât There) este starea peninsulei scandinave în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial și în anii imediat următori, când aceasta avea de suportat sechelele confruntării celor doi monști ai terorii - zvastica și secera și ciocanul - pe teritoriul său, ori când același teritoriu își năștea proprii săi monștri (ca în filmul The New Man, care tratează politica Suediei de sterilizare forțată din anii â50).

Din aceste tablouri sumbre Klaus Härö, apelând sau nu la literatură, alege fapte puține și aparent anodine, din mediul provincial, însă toată galeria sa de personaje reflectă, într‑un clar‑obscur psihologic și vizual de mare finețe, umbrele tragediilor colective. Härö este interesat nu de fiziologia compromisului (ca Fassbinder), nici de jocurile de culise ale puterii (ca multe filme occidentale) ori de melodramele complicate ale oamenilor simpli (temă recurentă a cineaștilor sovietici), ci de puterea de a rezista răului prin puritate. De aceea, eroii săi favoriți sunt copiii (ca și în Mother of Mine), uneori, adolescenții (în Omul nou) și foarte rar, bătrânii (în Scrisori către părintele Jacob). Este incredibilă tăria speranței micilor personaje din filmele sale! Poveștile sale, simple și firești, se concentrează pe investigarea atmosferei și a chipurilor, exploatând cu o sensibilitate rară imaginea și scenografia. Dictonul său în această privință, preluat de la Hitchcock, este: ”Nu vorbi, ci arată!”

Din toate aceste puncte de vedere, Scrimerul, după un scenariu de Anna Heinämaa, este paradigmatic pentru opera regizorului. Filmul are în prim‑plan un personaj real, tânărul scrimer Endel Nelis care, fiind urmărit de NKVD, se refugiază din Leningrad în orășelul estonian Haapsalu, unde se angajează profesor de sport la o școală. Fumul războiului plutește încă în aer: mulți copii sunt orfani ca urmare a războiului, dar și a deportărilor staliniste. Personajul misterios devine suspect în ochii directorului școlii, care e obligat, potrivit protocoalelor sovietice ale vremii, să raporteze orice mișcare ”reacționară”. Negăsind echipament pentru sporturile obișnuite (care e patajat cu baza militară din zonă), Endel Nelis deschide în cadrul școlii sărăcăcioase un cerc de scrimă, de mare succes la elevi. Sportul cu origini feudale pare exotic, deci subversiv prin aristocratism în ochii conducerii școlii și nepotrivit pentru ”oamenii muncii”, însă comitetul de părinți îl aprobă. În timp ce Nelis e tot mai iubit de elevi, care simt în el un adevărat părinte, directorul declanșează o anchetă asupra enigmaticului personaj și află că acesta luptase în război de partea Germaniei fasciste, fiind așadar pasibil oricând de deportare.

Punctul culminant e declanșat de vestea unui campionat național de scrimă la Leningrad, la care copiii ar vrea foarte mult să participe. Nelis, avertizat insistent de prietenul și antrenorul său să se ferească de Leningrad, are de ales între a‑și proteja libertatea și a împlini visul arzător al elevilor săi. Privirea grea și plină de reproș a celei mai temerare dintre elevele sale, o fetiță de vreo 9 ani, îl determină să aleagă varianta eroică. În fața privirilor a zeci de politruci, care urmăresc concursul din tribune, echipa orășelului cu nume greu de pronunțat câștigă, dar soarta lui Nelis pare de acum pecetluită. În gara provincială în care totuși se întoarce triumfător, Nelis este îmbrățișat de elevii strânși ciorchine în jurul său și de iubita sa, profesoară la școala din Haapsalu, dar negura deportării plutește în aer.

Rămâne pe retină frumusețea paradisiacă a cadrelor irizate (semnate de Tuomo Hutri), care găsesc lumină și puritate chiar în mediile cele mai umile, dar mai ales pe chipurile actorilor, trimițându‑ne la demnitatea eroilor filmului interbelic: fragilul și nobilul protagonist Märt Avandi, actor de notorietate în Estonia, partenera sa Ursula Ratasepp, o frumusețe desprinsă parcă din iconografia rusă, și micuța Liisa Koppel, la fel de iconică și tulburătoare, pe care nu o vom uita ușor.

Dacă în Dueliștii lui Ridley Scott arta spadei încarcera obsesional, în Scrimerul ea devine eliberatoare.