Sfânta cea mult milostivă și folositoare

Sărbătoarea Sfintei Cu­vioase Parascheva cheamă în comuniune tot mai mulți credin­cioși la rugăciune și trăire sfântă, care vin de departe sau din eparhia a cărei ocrotitoare este de multă vreme, să cinstească sfintele sale moaște.

Așa a fost mereu, chiar și în vremuri tulburi, când Biserica nu avea voie să iasă dincolo de ograda ei, atunci când oamenilor nu li se comunica prin mijloacele mass-media despre marile sărbători și evenimente. Catedrala în care Sfânta Parascheva a fost așezată în 1889 se arată adeseori neîncăpătoare pentru mulțimile venite nu doar la ziua cinstirii Cuvioasei, ci în fiecare zi pentru a-I aduce slavă lui Dumnezeu, Cel Minunat și Preaslăvit între sfinții Săi.

Când am participat la primul hram închinat Sfintei Parascheva, în anul 1983, odată cu vizita Patriarhului Pimen al Moscovei și al Întregii Rusii, am observat atmosfera de rugăciune din anii aceia și cu greu am putut intra la slujba Privegherii. Dar și dincolo de zidurile catedralei erau oameni mulți care ascultau, grație tehnicii, nu atât de avansate ca acum, slujba, în curtea umbrită de castani, unde adeseori și duminica se aflau o mare parte a credincioșilor care nu încăpeau înlăuntrul sfântului locaș.

Am rămas surprins și profund mâhnit de cei care, neîmpăr­tășind credința celor mulți și tăcuți, afirmă că „pupătorii de moaște” s-au înmulțit. Nu s-au înmulțit, sunt doar mai vizibili la astfel de sărbători, dar așa au fost întotdeauna, cinstitori ai sfinților și următori ai lor.

Și pentru că vorbim adeseori de pelerinaje care vizează locurile importante ale lumii creș­tine, mă gândesc acum la pelerinajul pe care Sfânta Parascheva l-a făcut mai întâi la Constantinopol, mergând vreo 100 de kilometri din localitatea ei, Epivata Traciei, aproape de Marea Marmara, unde a auzit cuvinte pline de miez ale celor cu viață duhovnicească în slăvita cetate a Sfântului Împărat Constantin. Apoi a călătorit către o mănăstire din Heraclea Pontului, unde călugă­rițele își închinaseră viața Maicii Domnului, ocrotitoarea acelui sfânt locaș, iar de aici s-a îndreptat către țara martoră a vieții, minunilor și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, pentru ca, ajunsă la Ierusalim, Betleem, Iordan și în toată Țara Sfântă, să viețuiască împreună cu îngerii, asemenea lor, într-o aspră nevoință.

Către sfârșitul vieții ei, un înger i s-a arătat și i-a spus să se întoarcă în locul de obârșie, pentru că acolo se cuvine să încre­dințeze țărâna țărânei.

Pelerinajul Sfintei Parascheva a continuat mai târziu. După ce trupul ei tânăr a fost încredințat pământului, avea să fie scos din mormânt, urmare a unei descoperiri minunate făcute de Dumnezeu unui om cuvios care a primit poruncă să îndepărteze trupul ei de-al unui marinar care fusese îngropat în același cimitir al săracilor, undeva pe malul Mării Marmara.

Atunci, sfânta a început un alt pelerinaj, întrucât moaștele ei, așezate în Biserica Sfântului Gheorghe din localitatea natală, au săvârșit multe minuni, iar credincioșii veniți din locuri diferite au cerut lui Dumnezeu să fie izbăviți de încercările lor prin rugăciunile ei.

Astfel, după o perioadă de timp, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost duse la Constantinopol, apoi la Târnovo, capitala Imperiului Vlaho-Bulgar, și la Vidin, în vremea sultanului Baiazid I.

Marele orator bisericesc și Mitropolit al Kievului, Grigore Țam­blac (aprox. n. 1365 – 1420) relatează faptul că sultanul Baiazid I a dat ordin ca moaștele sfintei să fie dăruite domnului Valahiei, Mircea Vodă, care le ceruse și cu care era în relații de prietenie. După bătălia de la Nicopole (1396), Baiazid I, mâniindu-se pe români pentru că se aliaseră cu principii europeni împotriva lui, a devastat Țara Românească, a luat înapoi moaștele sfintei și le-a dăruit Anghelinei, Kneaghina Serbiei, care le-a dus în Serbia și le-a așezat în capela palatului său din Belgrad (Vidin).

În anul 1521, Sfânta Parascheva a fost strămutată din nou în Cetatea Sfântului Constantin, unde au fost păstrate în mai multe biserici, iar în anul 1641 au fost duse cu o corabie pe mare până la Galați și de acolo la Iași.

Ce se întâmplase de fapt: după căderea Constantinopolului, în 29 mai 1453, toate Bisericile Ortodoxe aflate sub stăpânire turcească, mai ales Patriarhia Constantinopolului, ori Muntele Athos și alte locuri sfinte, erau obligate să plătească un tribut anual turcilor. De cele mai multe ori, Bisericile nu aveau banii necesari pentru tribut, de aceea apelau la oameni mărinimoși, la domni creștini care au apărat astfel Ortodoxia prin multă dărnicie, între ei aflându-se și domnii Ţărilor Românești.

În 1641, Patriarhul Partenie al Constantinopolului, numit cel Bătrân pentru vârsta sa înaintată, a cerut ajutor de la domnitorul Vasile Lupu, iar acesta a achitat nu doar sumele din anul respectiv, ci, mai mult, a acoperit întreaga datorie pe care Patriarhia o avea față de Poartă. Ca un semn de recunoștință pentru această mărinimie rar întâlnită și puțin pomenită din păcate, Patriarhul Partenie a hotărât să-i dăruiască domnitorului Vasile Lupu și Moldovei celei dreptmăritoare moaștele Sfintei Parascheva, pe care le păstra chiar în Paraclisul Palatului Patriarhal sau, după părerea altora, în Biserica Sfântului Gheorghe din Fanar.

Moaștele Sfintei Parascheva, însoțite de trei mitropoliți greci, Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei, au călătorit până la Galați, apoi la Iași, unde au fost întâmpinate de Mitropolitul Varlaam, cinstit astăzi în rândul sfinților, împreună cu domnitorul Vasile Lupu, cu episcopi, monahi, preoți și popor.

Au fost așezate în cea mai frumoasă ctitorie pe care Marele Domn al Moldovei o înălțase și care era închinată Sfinților Trei Ierarhi. Acolo moaștele au rămas până la sfârșitul veacului al XIX-lea, când într-o seară, în urma unui incendiu care a mistuit paraclisul de iarnă în care se slujea, moaștele au fost mutate în Catedrala Mitropolitană, abia terminată de Sfântul Mitropolit Iosif cel Milostiv al Moldovei și Sucevei. Incendiul a avut loc în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, de la o lumânare rămasă aprinsă în sfeșnicul din preajma moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Martorii incendiului de la Mănăstirea îSfinții Trei IerarhiÎ mărturisesc că racla din lemn de chiparos, care era îmbrăcată în catifea bătută în cuie de argint, a ars până aproape de sfintele moaște, mai ales capacul care le acoperea, dar ele nu au fost atinse de para focului. Acest lucru avea să fie consemnat la fața locului și de reprezentantul Primăriei din Iași, într-un proces-verbal încheiat a doua zi după incendiu.

Tradiția spune că Sfântul Mitropolit Iosif, auzind de cele întâmplate, în zorii zilei următoare, a alergat desculț prin zăpadă, de la Reședința mitropolitană până la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, pentru a vedea pagubele din urma incendiului.

Despre aceste întâmplări a scris și Episcopul Melchisedec Ștefănescu al Romanului, care afirmă că în perioada peregrinărilor moaștelor Sfintei Parascheva de la Vidin la Belgrad, ele s-au aflat pentru o scurtă perioadă de timp, vreme de 3 ani, și în Țara Românească, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.

Știm însă cu siguranță că pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva a continuat mai târziu, în 1944, atunci când țara trecea printr-o grea perioadă de sfârșit a războiului. Moaștele Sfintei Parascheva împreună cu cele ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au fost evacuate cu dorința de a fi duse la Mănăstirea Turnu din apropierea ctitoriei lui Mircea cel Bătrân de la Cozia. Ele nu au mai ajuns acolo, dar au poposit pentru mai multe luni în Arhiepiscopia Bucureștilor, condusă atunci de Patriarhul Nicodim Munteanu, care fusese pentru câțiva ani Mitropolitul Moldovei și Sucevei.

Moaștele au poposit la mănăstirile Pasărea și Ciorogârla, unde au rămas câteva luni, iar în perioada șederii la Samur­căşești - Ciorogârla, Patriarhul Nicodim și-a mutat provizoriu reședința în această mănăstire.

Călugărițele bătrâne ale Mănăstirii Ciorogârla mărturiseau că, la un moment dat, când a fost anunțat un bombardament asupra zonei, au luat sfintele moaște și au stat o noapte întreagă în porumb, pe un teren agricol, nu departe de mănăstire, din do­rința de a le proteja, știind că mănăstirea ar putea fi oricând o țintă în fața atacatorilor.

Înainte de a se întoarce la Iași, în toamna anului 1944, moaștele Sfintei Parascheva au poposit pentru trei săptămâni la Catedrala Patriarhală din București. Au fost întâmpinate în bariera Cotrocenilor, la data de 27 octombrie 1944, de unde, printr-o impresionantă procesiune desfă­șu­rată pe străzile Capitalei, au fost aduse la Catedrala Patriarhală până în ziua de 13 noiembrie 1944, când s-au întors la Iași.

Pelerinajul Sfintei Parascheva a continuat. În 1947, în urma unei cumplite secete, preoții și credincioșii din Moldova au cerut ca moaștele să fie scoase în procesiune. Era această tradiție ca moaștele unor sfinți ori icoanele făcătoare de minuni să fie aduse în mijlocul poporului, de la alte mănăstiri sau biserici, pentru a fi mângâiere celor încercați. Așa s-a întâmplat și în 1947. Un lung pelerinaj cu moaștele Sfintei Parascheva a avut loc în cele mai importante zone ale Moldovei, orașele mari, în care au poposit câte o zi sau două, iar pe întreg parcursul celor aproape trei luni, moaștele, însoțite de Patriarhul Teoctist Arăpașu, pe atunci Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, au fost așteptate de preoți, monahi și credincioși, aducând peste ei pace și binecuvântare sfântă.

Și în satul Rădășeni, atunci când au trecut prin zonă, venind de la Baia și mergând către Mănăstirea Slatina, au poposit pentru scurt timp pe imașul locali­tății, unde au fost întâmpinate de toată suflarea. În momentul în care moaștele au plecat mai departe, peste satul Rădășeni a plouat prima dată după luni de secetă. De aceea, credincioșii din sat au hotărât ca la cimitirul satului, pe lângă Paștele Blajinilor, să mai fie încă o zi a pomenirii celor adormiți și a împărțirii milosteniei, tocmai în ziua sărbătorii Sfintei Parascheva. Nu știu dacă undeva mai este un astfel de obicei, dar s-a dorit acest lucru tocmai pentru a-i mulțumi Sfintei Parascheva, care a adus binecuvântare și belșug asupra satului după multe luni de lipsuri.

Pelerinajul Sfintei Parascheva a însemnat foarte mult pentru Moldova. Atunci mulți dintre credincioșii ei au cunoscut viața și faptele minunate ale sfintei și au primit daruri de la Dumnezeu în urma mijlocirii și ocrotirii ei.

De aceea astăzi, când ajung în Iași, credincioșii din diferite colțuri ale Moldovei și nu numai merg la Sfânta Parascheva pentru a-i mulțumi și pentru a-i cere ajutorul în încercările lor; cei bolnavi, pentru sănătate, cei lipsiți de iubire, pentru înmulțirea dragostei, cei care doresc să învețe, pentru înțelepciune, și toți îi cer darul sfințeniei fără de care nimeni nu Îl poate vedea pe Dumnezeu.