Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Sfânta Cruce, armă nebiruită şi pururea izbândă

Sfânta Cruce, armă nebiruită şi pururea izbândă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Adeseori, drumul vieții este anevoios, presărat cu gre­u­­­tăți apăsătoare, parcurs de multe ori prin secetă și caniculă. De aceea, Părinţii Bisericii, statornicind cinstirea Sfintei Cruci la mijlocul Postului Mare, o aseamănă cu un copac umbros, ocrotitor și de viață dătător.

Cu ani în urmă, aflându-mă la Ierusalim, am fost pelerin către sălașul Sfântului Ioan Iacob. Era după calendarul ierusalimitean, ziua de 18 august 2014. Când am coborât spre Mănăstirea de la Hozeva, se înregistrau aproximativ 35 de grade. Într-un ceas și jumătate, până la întoarcere, temperatura a crescut cu peste 10 grade. Era atmosferă cu adevărat toridă, la fel cum de altfel este în majoritatea zilelor de vară în Pustiul Ierihonului și zona dimprejur. Înainte de a pleca, starețul mi-a oferit o sticlă cu apă să-mi fie de folos până voi ajunge deasupra prăpastiei, unde aș­tepta mașina. Aproape că l-aș fi refu­zat, dar am făcut ascultare. Atât de fierbinte era ziua, iar dacă nu aveam sticla cu apă și nu ne odihneam de soarele arzător sub umbra stâncilor, nu aș fi putut ajunge la liman. Atunci am înțeles că la fel se întâmplă și în viața noastră, când uneori încercările resimțite asemenea temperaturilor înalte anulează puterea de a merge mai departe și cer să ne adăpostim la umbra Crucii Mântuitorului, pentru a prinde putere și curaj să mergem mai departe către limanul neînviforat al mântuirii.

Biserica cinstește Sfânta Cruce, cu multă evlavie, în ziua Înălțării ei (14 septembrie), la 1 august (Scoaterea Sfintei Cruci), 7 mai (Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci la Ierusalim) și în Duminica a treia a Sfântului și Marelui Post. Mai sunt zilele de miercuri și vineri când, la Vecernie și la Utrenie, întâlnim imnurile, cântările Sfinților Părinți imnografi închinate Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos.

Evanghelia așezată în Duminica a 3-a a Sfântului și Marelui Post vorbește despre momentul când Fiul Omului a prorocit ucenicilor și celor prezenți că va fi defăimat de bătrâni, arhierei și cărturari și apoi va fi omorât. A rostit aceste cuvinte pe față, iar Petru, luându-l de o parte, a început să-L dojenească. Întorcându-se către ucenicii Săi, Domnul l-a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 23).

Astfel, Mântuitorul le-a descoperit ucenicilor taina Crucii, dar ei nu au pătruns noima cuvintelor, neînțele­gând ce se va întâmpla cu El, Care făcuse atâtea minuni și rostise cele mai strălucitoare cuvinte auzite vreodată, cum ar putea să fie defăimat de arhierei și cărturari și chiar să fie omorât.

După mustrarea lui Petru, Mântuitorul le-a spus celor prezenți: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa (Marcu 8, 34-35). Alegerea Crucii a fost dorința Mântuitorului. El ar fi putut da la o parte paharul suferinței, dar a cerut să nu se facă voia Lui, ci voia Părintelui Său.

Mântuitorul a spus lămurit: oricine voiește să vină după Mine. Așadar, nu a obligat pe nimeni, nu a forțat libertatea nimănui. Slujitorii Bisericii, când așază pe grumaz Crucea ca semn al biruinței, care poate părea în ochii unora atitudine de mândrie, rostesc aceleaşi cuvinte pe care le-a rostit Mântuitorul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34).

Crucea, ne spune Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, poate fi înțeleasă ca moarte de ocară, căci crucea de ocară părea a fi atunci, în vremea Mântuitorului. Dintre toate tipurile de sfârșit lumesc, răstignirea pe cruce era cea mai cumplită, fiind rezervată ucigașilor și tâlharilor, în timp ce oamenii nobili, demnitarii, ofițerii, de ar fi fost condamnați la moarte, erau decapitați.

La momentul răstignirii Mântuitorului, de-a dreapta și de-a stânga Lui au fost condamnați doi tâlhari vestiți. Făceau parte dintr-o grupare care teroriza poporul. Neascultători față de autoritățile romane, de farisei și cărturari, nelegiuiții unelteau în pofida riscului de a fi prinși. Manifestau o ură fără margini față de stăpânirea străină, dar și față de dreptatea socială despre care considerau că se împarte doar cu pumnalul, pe care, de cele mai multe ori, îl foloseau pentru a ucide. Unul dintre ei, deși vinovat, avea să recunoască faptul că Cel răstignit alături de el era drept și fără prihană, că avea ceva propriu împăraților, deși Împărăția Lui nu era din lumea aceasta. Atunci starea lui s-a schimbat, a avut curajul mărturisirii și a dorit să fie împreună cu Domnul, care a deschis Raiul închis de demult.

Sfinții Cuvioși Calist și Ignatie Santopol învață: De dragul poruncilor de viață dătătoare și de dragul credinței în Domnul Iisus Hristos suntem datori când timpul o cere să dăm cu bucurie până și sufletul nostru, să nu cruțăm nici chiar viața, căci Însuși Mântuitorul zice: „Iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”. Aceasta, fără îndoială, pentru cel care crede și nu se îndoiește că Însuși Dumnezeu Omul este Învierea și Viața.

Cine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu Sfinții Îngeri (Luca 9, 26). Vorbind despre slava Sa, Mântuitorul a spus că unii dintre cei care erau de față nu vor gusta moartea până ce nu le va arăta în Schimbarea la Față strălucirea slavei în care Se va înfățișa la a doua venire.

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață: Dar trebuie să se știe că și între cei care stau lângă Domnul există deosebiri, căci sunt unii care nu vor gusta moarte, pentru că nu tuturor celor care stau lângă El li Se arată Domnul totdeauna întru slavă. Celor începători li Se arată în chip de rob, iar celor ce vor să-L urmeze, urcân­du-se pe muntele înalt al Schimbării la Față, li Se arată în înfățișarea lui Dumnezeu în care a fost mai înainte de a fi lumea. Așa­dar, cei care se rușinează de cuvintele Domnului nu vor gusta slava Împărăției Lui pe care au văzut-o cei care au crezut în El.

În Omiliile la Evanghelia după Marcu, Fericitul Ieronim ne spune că sunt diferite feluri ale morții: unii gustă moartea, alții o văd, alții se satură cu ea, alții o mănâncă, desigur în sens figurat, făcând referire la un comentariu al lui Origen unde se vorbește despre același lucru, despre a vedea moartea, a gusta din ea, a fi urmărit de ea, a fi asaltat și a fi înghițit de moarte: Există unii care nu vor gusta moartea, dar trebuie să înțelegem aici că e vorba despre moartea proprie păcatului, căci sufletul care va păcătui va muri, după cum spune Profetul Iezechiel în capitolul 18, versetul 4. A gusta și a vedea moartea poate fi înțeles atunci când ai văzut un chip frumos, dar sufletul tău nu a vrut să o poftească, teama de Dumnezeu a alungat dorința. Deci, am văzut moartea, însă nu am gustat-o.

Apostolii nici măcar nu au gustat moartea. Profetul a spus: Cine e omul care să trăiască și să nu vadă moartea? Domnul le-a spus ucenicilor că sunt mulți dintre cei care erau atunci de față și care nu vor gusta moartea. Înțelesul cuvintelor, ne spune Fericitul Ieronim, nu vor muri înainte de a Mă vedea împărățind.

Sfântul Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului, în a doua jumătate a veacului al IV-lea, în scrisoarea adresată împăratului Constanţiu Augustus, istorisește despre arătarea pe cer a Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, din ziua a șaptea a lunii mai: Scrisoarea aceasta care nu are în ea măgulire îți face cunoscută vederea dumnezeiască a ceea ce s-a arătat pe cer. Nu cuprinde cuvinte căutate ale artei oratorice, ci îți dă mărturie despre adevărul cuvintelor dinainte rostite de Sfintele Evanghelii, la împlinirea acestor cuvinte. Pe timpul domniei preaiubitorului de Dumnezeu și fericită pomenire Constantin, tatăl tău, a fost găsit în Ierusalim mântuitorul lemn al Crucii. Harul cel dumnezeiesc a făcut să fie găsită Sfânta Cruce în Sfintele Locuri neștiute de nimeni, de cel care căuta în chip bun cucernicia… În aceste zile ale Sfintei Cincizecimi, la 7 mai, pe la ceasul al treilea din zi, s-a arătat pe cer o cruce foarte mare, făcută din lumină, care se întindea deasupra Sfintei Golgota până la Sfântul Munte al Măslinilor. N-a fost văzută de unul sau doi, ci s-a arătat cu totul lămurit în întreaga mulțime a cetății. Să nu se creadă că a trecut apoi ca o nălucă. Dimpotrivă. A fost văzută cu ochii timp de mai multe ceasuri de pe pământ. Prin strălucirea sa orbitoare, întrecea razele soarelui. Toată mulțimea cetății a alergat la biserică, creștinii la un loc cu păgânii care veniseră la Ierusalim din diferite părți, cu toții într-un singur suflet, ca o singură gură, slăveau pe Hristos Domnul… Căci nu trebuia să trecem sub tăcere aceste vedenii dumnezeiești și cerești, ci să le binevestim dumnezeieștii tale credincioșii.

Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne îndeamnă să nu ne rușinăm de cuvintele Mântuitorului, întrucât cine se va rușina de El va fi dezmoștenit, când va veni întru slava Tatălui Său, însoțit de Sfinții Îngeri.

Urmarea lui Hristos în înțelesul lumii de acum este lepădarea de vicii și păcate, ce acoperă, asemenea unor solzi, ochii noștri, împiedicându-ne să-L vedem pe Dumnezeu. Avem îndatorirea de a privi către El, de a-L urma, de a-L sluji după puțina noastră putință. El va arăta celor care Îl iubesc slava Lui, iar aceia nu vor gusta niciodată moartea…

Citeşte mai multe despre:   Sfanta Cruce  -   Duminica Sfintei Cruci  -   Duminica a 3-a din Post  -   Duminica a 7-a a Triodului