Sfânta Parascheva şi dulcea povară a amintirilor

Cu ani în urmă am poposit în Epivata Traciei, pe malul Mării Marmara, nu foarte departe de strălucita cetate a Constantinopolului, mergând pe urmele paşilor Sfintei Parascheva, care a văzut acolo lumina zilei cu o mie de ani în urmă.

Vechea biserică a satului închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, zace acum în ruină. Locul este încă păstrat, iar localnicii arată un oarecare respect pentru toposul respectiv, încărcat de sfinţenie din adânc de istorie.

În acel lăcaş sfinţit, o copilă curată, de neam vestit şi bogat, a auzit cuvintele Domnului: "De voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze..."

Într-o zi de duminică, după Sfânta Liturghie, copila a schimbat hainele bogate cu altele sărace, primite de la un cerşetor, şi s-a dus mai departe, dar nu în ţara păcatului, ci într-una a virtuţilor, unde a adunat în suflet lumină, smerenie, lacrimi şi iubire curată, dăruindu-le Domnului, Mirele Ceresc, Căruia i-a închinat în întregime puţinii ani ai vieţii. Nevoinţele aspre dintr-o mănăstire a Pontului Asiei Mici, apoi la Constantinopol, dar mai ales în Pustiul Betleemului i-a uimit şi pe îngerii care erau în preajma ei, ocrotind-o. Tot un înger a fost trimis, într-o zi, să-i vestească întoarcerea în locurile natale, unde avea să moară ca o străină, asemenea Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu, fiu de patrician, toţi aceşti sfinţi considerând ca şi Iov cel bogat "gunoiul palat şi rănile mărgăritare".

Pentru marea ei lucrare duhovnicească ascunsă ochilor oamenilor, Cuvioasa Parascheva a primit darul minunilor şi bucuria sfinţilor care bine şi mult s-au nevoit întru slava Stăpânului.

La Epivata, Constantinopol, Târnovo, Belgrad şi din nou la Constantinopol, moaştele Sfintei, minunat descoperite pe ţărmul mării, într-un cimitir al săracilor, au fost aşezate cu cinste în strălucite biserici, împrăştiind bună mireasmă, devenind izvor de vindecări şi noian de milostivire.

Dacă privim cu atenţie în istoria celor două milenii de creştinism, observăm lumina aşezată în jurul unor Sfinţi precum Nicolae de la Mira Lichia, Vasile, Grigore şi Ioan, Nectarie de la Eghina şi, nu în ultimul rând, Parascheva, cea mult folositoare. Sunt şi alte sute ori mii de nume ale sfinţilor care ascund bogăţii spirituale profunde, dar totuşi Sfânta Parascheva a căpătat în această parte a Europei supranumele de mult milostivă, ajutătoare şi folositoare. De ce? Pentru că răspunsul ei la rugăciunea celor mulţi a venit neîntârziat, cu puternica ei mijlocire la Tronul Preasfintei Treimi.

Când mi-am îndreptat întâia oară paşii către ea, la un hram de la începutul anilor â80, sărbătoarea din 14 octombrie era mult restrânsă din pricina autorităţilor şi a vremurilor tulburi. Credincioşi mulţi veneau spre Catedrală şi în spaţiile dimprejur şi o cinsteau în mod deosebit, pentru că Moldova trecuse prin mari încercări, foamete şi secetă pârjolitoare, iar Sfânta îi izbăvise în acel greu şi neuitat an, 1947. De atunci, s-a creat o legătură nevăzută pe care autorităţile comuniste nu puteau, dar nici n-au îndrăznit să o înlăture.

Am cunoscut câţiva oameni care au fost martorii pelerinajului cu racla Cuvioasei prin Moldova în ţinutul Sucevei.

Nu plouase de câteva luni. Fântânile nu mai aveau apă, câmpul era ars, pruncii nu găseau hrană, iar bătrânii mureau unul câte unul. Minunile de atunci, ca şi cele de altădată, au fost semnul că Dumnezeu nu s-a uitat la fărădelegile pământenilor.

Legătura profundă cu poporul credincios al Moldovei, pe care l-a ocrotit din acel an binecuvântat, 1641, o înţeleg toţi cei care îşi pun nădejdea în Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi. La fel s-a întâmplat şi cu compatrioţii ei. Nevoiţi să părăsească Epivata, la începulul veacului al XX-lea, în acel schimb de populaţie între Grecia şi Turcia, urmaşii Sfintei Parascheva au luat din biserica satului icoana care o înfăţişa şi chiar bucăţi de piatră sau pământ sfinţit, cu valoare de simbol, spre o netrecătoare aducere aminte. În Halkidiki, nu departe de Tesalonic, unde s-au stabilit, au înfiinţat localitatea Nea Epivata şi au aşezat cu evlavie icoana Cuvioasei Parascheva în biserica ridicată de ei. În anul 2008 au sfinţit un nou lăcaş, măreţ, închinat strămoaşei lor, ocrotitoarea tuturor pelerinilor şi a oamenilor care trec prin greutăţile vieţii.

Mulţi ani la rând am observat cu atenţie, evlavie şi sinceră admiraţie mulţimile de pelerini, tot mai numeroase, care veneau s-o venereze, în special la ziua pomenirii ei, dar aş putea spune că la Iaşi fiecare zi din an este o sărbătoare închinată ocrotitoarei Moldovei.

Oameni bolnavi, cu diagnostice cutremurătoare, săraci, nenorociţi, mâhniţi şi uitaţi de alţii aduceau rugăciunile la racla ei. Dintre cei care primeau răspuns bun, mulţi se întorceau să-i mulţumească. Observam mereu că biserica era plină de credincioşi când se citea Paraclisul Cuvioasei, după slujba Vecerniei, iar oamenii vărsau zilnic lacrimi cu nădejdea izbăvirii, prin rugăciunile sfintei.

Acesta este cuvântul Scripturii adresat de Mântuitorul Sfinţilor Apostoli, dar şi tuturor Sfinţilor, care se adevereşte întotdeauna:

"Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi." (Matei cap. 19 – 28,29 şi 30).

În fiecare an la ziua pomenirii Sfintei Parascheva, amintirile se aşază în suflet ca boabele de rouă peste frunze în vreme de cumplită secetă, şi-i sunt recunoscător celei mult milostive pentru slujirea preoţiei pe care am primit-o de mult, în vremea tinereţilor, tocmai în ziua prăznuirii ei.

Este dulcea povară a amintirilor frumoase, netrecătoare!