Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Sfântul Paisie de la Neamț și rugăciunea inimii

Sfântul Paisie de la Neamț și rugăciunea inimii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 24 Mai, 2022

„Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț” ne prilejuiesc o cercetare mai profundă a vieții, operei și lucrării duhovnicești a celor trei mari sfinți isihaști. În prezentul articol vom zăbovi asupra câtorva aspecte din uriașa personalitate a Sfântului Paisie de la Neamț. Slava de care se bucură astăzi cuviosul stareț este o consecinţă a vitalităţii duhov­nicești a monahismului românesc în secolul al XVIII-lea. Fenomenul atât de grăitor şi cu remarcabile consecințe al emigraţiei monahale ruso-ucrainene, care s-a produs în urma reformelor lui Petru cel Mare în Imperiul Țarist şi a persecuţiilor uniate în Ucraina rămasă sub stăpânirea poloneză, argumentează din plin această afirmaţie.

Figura cea mai reprezentativă şi celebră a acestei emigraţii de la începutul secolului al XVIII-lea este stareţul Vasile de la Poiana Mărului, care, părăsind munţii Moşenski, unde se călugărise, a venit în Ţara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanul, deci în perioada apogeului vieţii bisericeşti şi culturale a Ţării Româneşti. El a fost o figură marcantă a secolului fanarioţilor, murind în 1767, după ce predase ştafeta lui Paisie Velicicovski. Contemporan cu marele Mitropolit Antim Ivireanul al Ţării Româneşti sau cu Pahomie al Romanului, Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului este unul dintre numeroşii clerici ortodocşi care, în decursul timpului, şi-au găsit azil şi mediu prielnic de afirmare în cuprinsul Ortodoxiei şi al culturii româneşti şi care ilustrează această funcţie a pământului românesc de adăpost al celor ce nu-şi găseau liniştea şi libertatea la ei acasă.

Astfel de motive l-au determinat pe tânărul Platon-Paisie să vină în 1742 pământ românesc, unde s-a altoit în trunchiul viguros şi plin de sevă al monahismului din ţara noastră de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi unde va genera curentul ce se va numi paisianism. Cuviosul Paisie de la Neamț s-a străduit de a cultiva monahilor sufletele şi de a-i face pe toţi - fiecare după înzestrarea şi puterea lui - să ajungă la o mare sporire duhovnicească prin practicarea rugăciunii inimii. Cuviosul Paisie este chiar autorul unei lucrări, intitulată „Despre rugăciunea inimii”, care cuprinde şase capitole şi o introducere, dorindu-se totodată a fi o combatere a învăţăturii ce se răspândise atunci în Ucraina de către un monah care tăgăduia acest fel de rugăciune. Lucrarea a fost folosită de scriitorii asceţi ruşi Ignatie Briancianinov şi Teofan Zăvorâtul. În scrierea sa, starețul îmbunătățit al chinoviei nemțene expune sistematic bazele biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce doreşte s-o practice, precum şi efectele ce le produce. Autorul prezintă temeiurile biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea trebuincioasă din partea celor care doresc să o păstreze necontenit în inima lor, precum şi roadele ce rodesc în sufletele celor ce o practică. Exerciţiile rugăciunii minţii sunt obositoare, uneori fade, chiar amare şi numai ţinând cu intransigență rânduiala până la sfârşit ele se transformă în lumină, mulțumire şi bucurie negrăită. Rugăciunea aceasta aduce tihnă, iar pe de altă parte, ea este uşurată de o pace dobândită şi prin alte osteneli. Cel liniştit „după Dumnezeu” are parte de iluminări speciale în înţelegerea Sfintei Scripturi şi ajunge la înţelesuri, chiar despre cele lumeşti, superioare celor învăţaţi.

Prezentată ca o „artă spirituală”, cel ce o practică trebuie să fie îndrumat de un mentor instruit în practica rugăciunii inimii, adică „liniştit după Dumnezeu”, având parte de iluminări speciale în înţelegerea tainelor dumnezeiești. Autorul prezintă mai multe trepte ale acestei rugăciuni: pentru începători, aceasta corespunde vieţii active, fiind însoţită de observarea strictă a poruncilor (post, rugăciune, priveghere); pentru cei desăvârşiţi, rugăciunea minţii corespunde vieţii contemplative. Când sufletul se purifică de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugăciunii vizionare sau al rugăciunii pure - după Sfântul Isaac Sirul - din care izvorăşte viziunea. Rugăciunea pură este darul exclusiv al lui Dumnezeu. Dar, precum în cazul fraţilor monahi, Cuviosul Paisie a arătat aceeaşi grijă şi pentru îndumnezeirea mirenilor sau laicilor, îndemnându-i şi pe dânşii să practice isihasmul prin oratio mentis, bineînţeles, nu la acelaşi nivel de severitate cu călugării.

În învăţătura stareţului cu viață sfântă din chinovia Neamțului, orice extremă raţionalistă ori pietistă a fost evitată. Astfel, raţionalizarea credinţei şi transformarea ei într-un cod de legi care se impun din exterior şi sunt neinteligibile credincioşilor şi deopotrivă pietismul exagerat care cufundă evlavia în superstiţie ori în individualism sentimentalist au rămas străine de duhul Sfântului Paisie. Prin echilibrul și discernământul duhovnicesc, Sfântul Paisie expune învăţătura sfintei noastre Ortodoxii, rămânând peste veacuri ca model de evlavie și asceză, de pragmatism și spirit organizator al vieții mănăstirești.