Sfinţenia la timpul prezent

În aceste zile, Dealul Patriarhiei freamătă de mulţimea pelerinilor din întreaga ţară, dornici să participe la sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui sfinte moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală.

După pelerinajul de la Iaşi cu prilejul sărbătorii Cuvioasei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, de la mijlocul lui octombrie, sfârşitul acestei luni este marcat din punct de vedere religios de pelerinajul de la Bucureşti cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou. Anul acesta, pelerinajul de la Bucureşti dobândeşte o semnificaţie duhovnicească aparte prin aducerea spre închinare, pentru prima dată în istoria acestui pelerinaj, a Sfintei Cruci pe care s-a răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care se păstrează la Mitropolia de Drama din Biserica Greciei.

Cel puţin în ultimii 20 de ani, cele două pelerinaje suscită un interes general aparte datorită numărului uriaş de participanţi, răbdarea dovedită de pelerini care aşteaptă 10-12 ore să se închine la sfintele moaşte şi atmosfera de priveghere şi rugăciune, mai ales în timpul nopţii. An de an, am remarcat numeroşi pelerini, mulţi tineri şi foarte tineri, veniţi în pelerinaj din curiozitate, care însă au reuşit să înţeleagă semnificaţiile profunde ale acestuia. Pelerinajul este mai ales un act de credinţă, care oferă posibilitatea de a împărtăşi din manifestarea credinţei altora şi, la rândul tău, de a fi exemplu pentru alţii.

În zilele noastre, a vorbi despre sfinţenie şi sfinţi, prieteni ai noştri şi rugători pentru noi la Dumnezeu, reprezintă pentru mulţi semeni un subiect în neconcordanţă cu duhul lumii de astăzi. Pentru aceştia, sfinţii sunt persoane cu trăsături ireale, care au trăit în vremuri imemoriale şi ale căror virtuţi sunt aproape imposibil de dobândit de creştinii de astăzi. Cei care împărtăşesc o astfel de convingere ignoră faptul că sfinţii, asemenea nouă, au avut parte de încercări şi

s-au confruntat cu numeroase ispite. Ceea ce reprezintă esenţialul şi face diferenţa constă în faptul că sfinţii au depăşit încercările şi au biruit ispitele datorită tăriei credinţei şi conlucrării permanente cu harul Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, sfinţii şi-au asumat duhovniceşte învăţătura Bisericii despre Sfânta Cruce, lumina vieţii creştine, singura cale de a ne uni cu Dumnezeu.

Crucea poate însemna inclusiv o suferinţă, o neputinţă, o neîmplinire, o recunoaştere a limitelor noastre, o permanentă răstignire între idealul propus şi rezultatul obţinut. Sfânta Cruce reprezintă cheia de boltă a învăţăturii şi vieţuirii creştineşti, manifestarea autentică a credinţei noastre integrate în iubirea jertfelnică a Mântuitorului Iisus Hristos. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să ne asumăm duhovniceşte Sfânta Cruce, cu scopul de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. De aceea, Sfânta Cruce este vindecătoare şi mântuitoare pentru că prin ea se arată iubirea milostivă a lui Dumnezeu faţă de noi.

În concluzie, cinstirea sfinţilor, inclusiv prin participarea la pelerinaje, ne întăreşte în credinţă, ne ajută să sporim duhovniceşte şi să înţelegem mai bine de ce sunt modele pentru noi. În acelaşi timp, prin participarea la pelerinaje reuşim să conştientizăm ce tezaur inestimabil reprezintă sfinţii şi sfintele lor moaşte pentru Biserica Mântuitorului Hristos. Dovadă incontestabilă în acest sens este mulţimea pelerinilor care se întorc acasă cu lumină în suflete, dornici de a urca pe calea desăvârşirii şi pe deplin încredinţaţi că se poate vorbi despre sfinţenie şi la timpul prezent.