Sinod pentru Orientul Mijlociu

În Orientul Mijlociu, din Egipt până în Iran, trăiesc circa 17 milioane de creştini. Unii trăiesc într-un mediu de conflicte politice, alţii sunt lipsiţi de libertate religioasă. Curentele extremiste din Islam îi ameninţă la tot pasul.

Pentru aceşti creştini se va ţine, între 10 şi 24 octombrie 2010, la Vatican, un sinod special. În dimineaţa zilei de 19 ianuarie a fost prezentat documentul „Lineamenta“ (liniile generale). În cele 30 de pagini, documentul cuprinde principalele subiecte de tratat.

Având tema „Biserica Catolică în Orientul Mijlociu: comuniune şi mărturie. «Mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet»“ (Fap. 4, 32), Sinodul a fost anunţat la 19 septembrie 2009 de Benedict al XVI-lea, la întâlnirea cu patriarhii şi arhiepiscopii majori orientali. De mai multe ori, episcopii din Orientul Mijlociu au făcut propunerea de a avea un sinod ce să se ocupe de problemele cu care se confruntă. Decizia finală a venit după ce papa a vizitat Orientul Mijlociu, după ultima călătorie în Iordania şi Ţara Sfântă.

La lucrări vor participa circa 150 de episcopi, rezidenţi în cele 17 ţări din regiune, precum şi experţi.

Sinodul va fi „în primul rând pastoral“, dar nu va omite să abordeze şi provocările actuale puse Bisericii în regiune. În afara liniilor călăuzitoare, documentul „Lineamenta“ cuprinde şi 32 de întrebări care vor ajuta destinatarii, în primul rând episcopii, să pună accentul pe câteva teme ce vor fi rezumate ulterior (în luna iunie) în „Instrumentum laboris“ (textul de lucru al Sinodului). Sinodul va trata, aşadar, problemele cu care se confruntă creştinii din Orientul Mijlociu: lipsa păcii, relaţiile cu musulmanii şi cu evreii, drepturile omului, emigraţia etc.

În ceea ce priveşte islamul politic, documentul subliniază că „mişcările extremiste sunt o ameninţare la adresa tuturor, creştini şi musulmani, iar noi trebuie să le facem faţă împreună“, pentru că „ascensiunea fundamentalismului islamic, incidentele împotriva creştinilor sunt în creştere peste tot“. Amestecul dintre religie şi politică face ca, în practică, creştinii să nu fie consideraţi cetăţeni ai ţărilor respective. În problema convertirilor, musulmanii care se convertesc la creştinism au parte de mari dificultăţi, deşi musulmanii acceptă creştinii care devin musulmani. În această privinţă este nevoie de a reveni la respectarea drepturilor omului: creştinii au dreptul să-şi vadă respectate drepturile lor. Creştinii au de suferit în ţări precum Irak, Egipt, Turcia, Liban. Pentru a îmbunătăţi situaţia, trebuie să se promoveze mai mult dialogul. Desigur, există şi aspecte în care creştinii şi musulmanii se regăsesc şi e posibilă colaborarea: dreptatea, apărarea familiei, apărarea dreptului la viaţă…

Documentul denunţă, de asemenea, ocuparea teritoriilor palestiniene de către evrei; „Ocupaţia israeliană a teritoriilor palestiniene face dificile viaţa de zi cu zi, libertatea de mişcare, viaţa economică şi religioasă“. Este necesar pentru poporul palestinian şi pentru cel israelian de a trăi în pace, fiecare într-o patrie proprie.

Exodul creştinilor din regiune a făcut ca în unele zone să fie doar pietre, scumpe pentru creştini, dar fără persoane care să le dea sens de viaţă. Textul vorbeşte şi de creştinii imigranţi din India, Pakistan sau Filipine, care lucrează în ţările din Golf şi sunt adesea „obiectul nedreptăţilor sociale, exploatărilor şi abuzurilor sexuale“.

În faţa unor asemenea situaţii, documentul propune formarea creştinilor pentru trăi propria credinţă în viaţa privată şi publică. În afară de aceasta, ei sunt chemaţi să continue să contribuie la edificarea unei societăţi democratice, respectuoase faţă de drepturile şi îndatoririle tuturor membrilor ei.

Cu siguranţă, Sinodul este un semn de speranţă pentru Bisericile din Orientul Mijlociu. „Este un eveniment istoric, a declarat Nerses Bedros al XIX-lea, patriarhul armean al catolicilor de Cilicia. Este prima dată în istoria Bisericii când va avea loc un sinod de această natură... Acest fapt, pentru noi, este un motiv de speranţă şi ne impulsionează să conlucrăm mai mult în privinţa comuniunii şi a mărturiei Bisericilor noastre, căci dacă nu există comuniune şi mărturia noastră are de suferit. Apoi, trebuie să ne gândim că alături de noi îi avem şi pe fraţii noştri creştini ne-catolici, iar raporturile noastre faţă de ei trebuie să fie mai puternice şi să transmită o mărturie de sprijin pentru unitatea creştinilor… Noi trăim alături de musulmani de circa 13 secole, iar cu evreii de 20 de secole. Este important să găsim un limbaj care să ne unească şi principii care să aibă la bază omul şi binele societăţii. Toate acestea sunt importante pentru noi, pentru ca pacea să domnească în Orientul Mijlociu, unde de peste 60 de ani nu a mai fost nici un an de pace, nici un an fără război.“