Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Sofia Vicoveanca, o viață închinată cântului și frumosului românesc

Sofia Vicoveanca, o viață închinată cântului și frumosului românesc

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Arhim. Mihail Daniliuc - 13 Sep, 2022

Începutul fiecărei toamne reprezintă pentru distinsa artistă a cântului ­popular din „raiul Moldovei”, Bucovina, momente aniversare speciale: își cinstește ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniță Sofia, sărbătorește împlinirea anilor, iar la 1 octombrie, debutul în cariera artistică. Să o numești doar artistă, e prea puțin; să o încadrezi în rândul poeților, nu e suficient; să spui că e doamna cântului și a portului popular românesc, parcă nu e întregitor, căci doamna Sofia Vicoveanca este cu mult mai mult decât toate aceste numiri. Este darul lui Dumnezeu făcut nației române care, prin activitatea sa artistică de peste șase decenii, oglin­dește cu fidelitate frumusețile spirituale, dorurile, năzuințele, dar și suferințele neamului nostru românesc.

În preajma momentelor aniversare ale doamnei Sofia Vicoveanca nu-mi propun să încropesc o banală biografie a distinsei sărbătorite, ci să creionez câteva aspecte din viața domniei sale, paradigmatice pentru mulți dintre noi, aspecte citite, dar mai cu seamă auzite personal din gura doamnei Sofia Vicoveanca. Născută la 23 septembrie 1941, în satul Toporăuți, din ținutul Cernă­uți, locul de baștină al voievodului martir Miron Barnovschi, Sofia Fusa, după numele de familie, a cunoscut de mică ce înseamnă războiul, acest „ospăț al morții” care aduce atâta suferință și astăzi. Parte din dramele lui le-a trăit și familia Fusa din Toporăuți: Gheorghe, tatăl distinsei artiste, a fost luat pe front pe când dânsa avea un an, iar buna sa mamă, Veronica, a trebuit să se refugieze la o rudă din comuna Vicov, satul Bivolărie, împreună cu prunca Sofia, ducând o existență grea, plină de lipsuri, în timp ce soțul ei a fost luat prizonier în gulagul rusesc, de unde s-a întors când copila lui avea în jur de 10 ani. După ce familia s-a reîntregit, soții Fusa au mai avut trei copii, doi băieți și o fată. Au construit o nouă gospodărie în satul Vicovul de Jos, acolo unde tânăra Sofia Fusa a cunoscut deplin frumusețile, dorurile și idealurile omului de la țară, cu mâinile bătătorite de muncă, cu o credință nezdruncinată și lucrătoare. Acolo, la horele, nunțile și clăcile din sat, devenite veritabile „academii” ale frumosului, a descoperit măreția cântului și portului popular.

Anul 1959 a însemnat un moment de cotitură din viața tinerei bucovinence căci, îndrumată și ajutată de mătușile sale, Saveta și Severica, a început activitatea artistică ca membru al Ansamblului Ciprian Porumbescu, brigada artistică a Casei de Cultură din Ițcani, iar apoi, ca solistă. Ca orice început, primii ani petrecuți în Suceava au fost grei. Pe lângă activitatea la Ansamblu, a muncit într-o fabrică de prelucrare a inului și a cânepei. În toate aceste momente, Dumnezeu i-a călăuzit pașii. Adesea, doamna Sofia mi-a mărturisit: „Am crescut în spiritul acesta de credință, de smerenie și de rugăciune spusă cu toată ființa, simțind adeseori că rugăciunea este ca un medicament, ca o mare binefacere pentru viața noastră”. Cât privește relația sa cu Dumnezeu, doamna cântului din Țara fagilor își amintește: „La începuturile carierei mele, după ce am fost admisă coristă în cadrul Ansamblului Ciprian Porumbescu din Suceava, la 1 octombrie 1959, îmi făcusem obiceiul, când ieșeam de la repetiții, după ora 13, să mă duc zilnic la Mănăstirea «Sfântul Ioan cel Nou»; chiar unele colege credeau că stau la cineva în gazdă pe lângă mănăstire. La acea oră era cam pustiu, doar câte un călugăr rătăcit străbătea interiorul mănăstirii, dar, în zilele de sărbătoare, se umplea de lume. Mergeam în biserică și îngenuncheam în fața icoanei Maicii Sfinte, dar și a raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Ioan și mă rugam vreme îndelungată, până simțeam o căldură, o liniște care mă învăluia și-mi dădea putere de a continua și de a o lua de la capăt în fiecare zi”.

Așadar, de 63 de ani distinsa artistă Sofia Vicoveanca cântă dorurile, bucuriile, credința și tradițiile românești, din acest colț de țară numit Bucovina. Nu doar le cântă, ci le și stihuiește în poezii de o rară sensibilitate, dar le și așază în delicate desene în creion, ori în pagini de memorialistică. În treacăt, amintim și de activitatea din domeniul cinematografiei, fiind distribuită în mai multe filme: Vânătoarea de vulpi, Ochi de urs, Cartea din vis, Orașul văzut de sus. Memorabil rămâne și rolul Vitoriei Lipan, jucat la Chișinău, în spectacolul televizat după romanul Baltagul al lui Mihail Sadoveanu. Îndrăgita virtuoză a cântului popular bucovinean are înregistrate sute de materiale solo și colaborări, cariera sa cuprinzând întreaga evoluție a industriei muzicale populare românești, de la materialele pe discurile de vinil, pe casete audio, video, până la CD ori DVD și mediile digitale.

Pentru că despre toate acestea presa a scris în nenumărate rânduri, nu mă voi opri asupra impresionantei cariere artistice, arhicunoscute, nici nu voi face o recenzie a cărților sale deja publicate, vreo cinci la număr (Dureri ascunse, 1996; Cu inima-n palme, 2004; Taine în adânc păstrate, 2010; Din culisele sufletului, 2019; Drum de cântec și credință, 2022), ci voi încerca să aduc mărturia despre Sofia Vicoveanca, om, așa cum am cunoscut-o eu. Prima întrevedere cu doamna Sofia Vicoveanca s-a petrecut prin intermediul unui disc de vinil, aflat în casa părinților mei, pe care îl ascultam cu toată bucuria și emoția. Sigur, televizorul mi-a înlesnit o nouă etapă în această relație. În copilăria mea, înainte de 1990, urmăream postul de televiziune de la Chișinău, având în vedere restric­țiile de la postul nostru național. Așa am vizionat un concert, prin septembrie 1988, susținut de doamna Sofia la Chișinău, devenit un autentic eveniment istoric, o adevărată sărbătoare a românismului, prefigurând, de altfel, bucuria reapropierii de poporul frate de dincolo de Prut, petrecută la scurt timp după acel spectacol. Prima întrevedere față către față cu doamna Sofia s-a întâmplat de când sunt la mănăstire. Dincolo de artistul Sofia Vicoveanca, am descoperit frumusețea unui suflet luminat de o puternică și statornică credință în Dumnezeu. „Doamne, te rog ajută-mă să nu te supăr pe Tine, nici pe alții, și ajută pe toată lumea”, rostește adesea originala artistă, ca într-o sfioasă rugăciune. În altă mărturisire, doamna Sofia spune: „Am gustat din toate bucuriile date de Dumnezeu. Se spune că Domnul e dincolo de ușă. Ne așteaptă. Dar clanța e la noi. Trebuie doar să deschidem, că El intră în cămara sufletelor noastre. Îi mulțumesc mereu lui Dumnezeu pentru toate”.

Da, Sofia Vicoveanca a mers de mână cu Dumnezeu în toată viața sa, așa cum mărturisește în poezia Două urme. Am fost martor, de multe ori, la vădirea credinței sale, de obicei trăită discret, prin fapte caritabile deosebite, neuitând că milostenia este cheia ce deschide lesne ușa Împărăției cerurilor. Relația cu Dumnezeu se vădește și în rugăciuni compuse de doamna Sofia Vicoveanca: „Doamne, ajută-mă și mă învață cum să mă rog, cum să iubesc, cum să mă smeresc, cum să rabd și cum să iert”, dar și poezii-rugăciune, ale căror forță persuasivă este dată de conținutul lor duhovnicesc.

Acum, în preajma momentelor aniversare menționate, îi dorim doamnei Sofia Vicoveanca îndelungată înzilire cu deplină sănătate, rugându-L pe Hristos Dumnezeu să-i dăruiască în continuare distinsei fiice a Bisericii Sale putere și inspirație ca să continue cu aceeași fervoare activitatea artistică de a pune în lumină, prin cânt și port popular, prin pagini scrise sau ­desen, toată frumusețea și sensibilitatea neamului din care a răsărit!

Citeşte mai multe despre:   Sofia Vicoveanca