De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Speranţa pe contrasens
Trei bătrâni au venit la avva Sisoe, auzind de el. Şi-i zice lui cel dintâi: „Părinte, cum pot să mă mântuiesc de râul cel de foc?“. Dar el nu i-a răspuns. Îi zice lui cel de-al doilea: „Părinte, cum pot să mă mântuiesc de scrâşnirea dinţilor şMt.8, 12ţ şi de viermele cel neadormit?“ şMc.9, 48ţ. Îi zice lui cel de-al treilea: „Părinte, ce să fac, că mă omoară amintirea întunericului din afară şMt.8,12ţ?“ Şi bătrânul răspunzând, le-a zis lor: „Eu de nici una din acestea nu-mi aduc aminte, căci milostiv fiind Dumnezeu, nădăjduiesc că va face milă cu mine“.
Şi auzind cuvântul acesta, bătrânii au plecat întristaţi. Dar bătrânul, nevoind să-i lase să plece mâhniţi, întorcându-i, le-a zis: „Fericiţi sunteţi, fraţilor, căci v-am pizmuit pe voi. Fiindcă cel dintâi dintre voi a vorbit de „râul de foc“, al doilea de „tartar“ iar cel de-al treilea de „întuneric“. Deci, dacă această aducere aminte stăpâneşte mintea voastră, este cu neputinţă să păcătuiţi. Dar ce voi face eu, cu inima împietrită, care nu sunt iertat şi, cu toate că ştiu că există pedeapsă pentru oameni, totuşi păcătuiesc în tot ceasul?“. Şi făcându-i metanie au zis lui: „Precum am auzit, aşa şi vedem“. (Patericul sinaitic, Deisis, Sibiu, 2005)



.jpg)