Tableta de observator: Ziua limbii române în limba rusă

S-au împlinit, săptămâna trecută, 18 ani de când, la 31 august 1989, în centrul Chişinăului, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, peste o sută de mii de oameni cereau proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Republica Moldova devenea singurul stat din lume în care limba oficială îşi avea sărbătoarea sa. În acei ani, la Chişinău se organizau, cu această ocazie, manifestări bogate în drapele tricolore, în muzică, în dans, în diverse reprezentări culturale şi artistice, în înmânări de premii şi medalii, în voie bună şi distracţie. Îmi amintesc, de pildă, că muzicii şi dansului din faţa Palatului Parlamentului şi din Grădina Publică ce poartă numele marelui domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt, le erau frecvent asociate: deschiderea ediţiilor anuale ale Salonului Naţional de Carte, cu participarea a numeroase edituri, uneori peste 200, din diverse ţări, jubilee ale Bibliotecii Naţionale „Vasile Alecsandri“ , dezveliri de statui, cum a fost cazul busturilor lui I. L. Caragiale şi Marin Preda, de pe Aleea Clasicilor, aduse din România, la iniţiativa Uniunii Scriitorilor. În 2002, ultimul an când s-a mai sărbătorit „Ziua Limbii“, în aplauzele celor prezenţi, primarul de atunci al Iaşului s-a adresat mulţimii cu cuvinte care au mers direct la sufletele ascultătorilor: „Am văzut locuri cu amprentă românească cum puţine sunt la noi, în România. Şi am văzut atâtea steaguri cum noi nu avem. Vă iubesc şi am să mor strigând: «Fraţi români, uniţi-vă!»“

Iată că, în timp ce românii de pe cele două maluri ale Prutului construiau poduri de flori, lansau cărţi editate şi tipărite la Bucureşti ori cântau şi jucau ardeleneşte, bănăţeneşte şi olteneşte, prin metode de şantaj, mituire şi tehnici de manipulare, KGB-ul sovietic îşi punea meticulos în aplicare planul viclean de reducere la tăcere a liderilor politici idolatrizaţi de masele populare. Rezultatul pe planul respectului faţă de o sărbătoare oficială a statului: cărţile în limba română, scăpate de la distrugere, în valoare de zeci de mii de euro, donate de bibliotecile şi şcolile româneşti, stau „conservate“ în subsolurile clădirilor insalubre; piesele aduse de la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti sunt „expuse“ pe câmpurile de la marginea localităţilor; scriitorii şi intelectualii români nu mai găsesc locuri de cazare la hotelurile din Chişinău; maşinile cu tipărituri româneşti rămân în pană prin prin locurile de parcare etc.

Tot aşa, în scurt timp, imnul „Deşteaptă-te, române!“ a încetat să mai fie Imn de Stat şi pentru românii din Basarabia. Bucuros de reuşită, într-un interviu acordat unui ziar pro-rus, primul preşedinte al Moldovei independente, Mircea Snegur, îşi argumenta gestul prin faptul că s-a săturat „ca în fiecare dimineaţă, la ora 6.00, la radio, cineva să-i spună să se deştepte“. Exemplul lui l-au luat repede şi agrarienii ajunşi la putere, care au făcut ca, din denumirea oficială a sărbătorii „Limba noastră cea română“, să dispară subit sintagma „cea română“. Ca apoi, să aibă succes şi încercările repetate de a o exclude din lista sărbătorilor oficiale. Pentru ca în final, în 1994, tot în perioada preşedintelui Snegur, limba română să-şi piardă complet calitatea de limbă de stat, în favoarea limbii... moldoveneşti. Ceea ce nu l-a împiedicat pe respectivul ca, mult mai târziu, să evite întâlnirile cu jurnaliştii pe această temă, dar să şi elogieze limba română. Pe furiş, însă.

De apropape cinci ani, la Chişinău, această sărbătoare este ignorată complet de către autorităţile centrale. Şi asta în timp ce, de ziua constructorului, a vânătorului sau a pescarului autorităţile difuzează mesaje, trimite felicitări, organizează simpozioane şi cheamă la „întărirea patriotismului în rândul maselor“.

Noua propagandă dusă de presa pro-comunistă în ultimii ani i-a făcut deja pe mulţi, şi mai ales pe cei de la sate, să confunde „Ziua Limbii“ cu „Ziua Independenţei“, devenită anul acesta... „Ziua Republicii“.

Adio steaguri tricolore, întâlniri cu cititorii, lansări de carte, recitaluri de poezie etc. La 18 ani de la adoptarea legislaţiei lingvistice, din librăriile de peste Prut lipsesc total cărţile în limba română. Iar dacă, în 2002, în fondul Bibliotecii Naţionale „Vasile Alecsandri“ mai exista barem 8% fond de carte editată în limba română, în prezent, procentul e deja sub jumătate. Adică se manifestă nu numai o totală indiferenţă faţă de limba română, dar chiar şi o agresivă atitudine dispreţuitoare pentru limba noastră literară, socotită duşmanul „limbii moldoveneşti“ şi al „statalităţii moldoveneşti“.

Deşi este limbă de stat, chestiunea nu mai e un atribut al statului. Nici un oficial al statului nu mai vrea să îşi amintească de legislaţia lingvistică adoptată în 1989.

Paradoxal, de la singurul stat în care, acum 18 ani, limba oficială era şi sărbătoare naţională, Republica Moldova a reuşit performanţa de a deveni singurul stat în care conducerea oficială urăşte limba de stat.

Nu-i de mirare, din moment ce, vineri 31 august, pe străzile Capitalei se vorbea numai în limba rusă. De „Ziua Limbii Române“ oficialii şi guvernanţii, în frunte cu mai marii lor, se grăbeau să plece în week-end la Bălţi, cel mai rusificat oraş al Republicii.

Azi, faţă de 1989, pentru mine, român de la Iaşi, mi s-a părut deja parcă mai dificil dialogul cu moldoveanul obişnuit să înţeleagă ce îl întrebi, dar să-mi răspundă numai în limba rusă.

Dar ce să ne mai mirăm dacă, la Chişinău, anul acesta, de sărbătoarea limbii române, până şi cerşetorii cereau milă în …limba rusă.