„Tanna” – „Romeo și Julieta” printre aborigeni

De multă vreme nu am văzut un film mai luminos, mai ingenuu și mai curat ca „Tanna” (r. Martin Butler și Bentley Dean, Australia, 2015), o tragică poveste de dragoste desfășurată pe fundalul rivalității a două triburi dintr-un arhipelag australian. Drama, construită pe eternul calapod „Romeo și Julieta”, se petrece pe o insulă din Pacificul de Sud și e interpretată în întregime - cu o naturalețe și prospețime surprinzătoare - de locuitorii acesteia, unii dintre cei mai izolați oameni de pe pământ, care nu au văzut în viața lor televizor și cameră de filmat.

Pelicula a fost nominalizată la Oscar pentru film străin, a primit Premiul publicului și Premiul pentru imagine la Veneția și alte câteva distincții importante, putând fi văzută la București în aprilie 2017 cadrul Audience Award Film Festival, manifestare aflată la cea de-a doua ediție, inițiată de Voodoo Films și de Asociația Cinemascop.

Cuceritor prin sinceritatea jocului, prin poezia spectaculoasă a imaginii și prin ritmul modern și inteligent, filmul a stârnit entuziasmul unanim al jurnaliștilor de pretutindeni. Oameni sceptici de obicei, aceștia s-au revărsat în superlative, calificativul „extraordinar” fiind nelipsit din cronicile celor mai prestigioase și exigente publicații.

Este adevărat că, pentru aceste performanțe, coregizorul și coscenaristul filmului, Bentley Dean (care e și directorul de imagine), a locuit șapte luni, împreună cu familia sa, pe ­insula Tanna, pentru a se obișnui cu obiceiurile și mentalitatea localnicilor, care, cum înșiși au recunoscut – interpretează scene reale din viața lor.

Regizorii filmului, Martin Butler și Bentley Dean, aflați la a treia colaborare (după documentarele Contact and First Footprints), semnează și scenariul, scris împreună cu John Collee.

Dacă cineva mai nutrește bănuiala că „Romeo și Julieta” ar exprima doar mentalitatea „omului civilizat” despre dragoste și că oamenii primitivi trăiesc altminteri sentimentul iubirii, se înșală amarnic: modelul shakespearian rămâne universal. Tema iubirii imposibile (interzisă de codurile sociale) și a jertfei supreme ca singură cale pentru realizarea ei, temă practic dispărută din cinema-ul „țărilor civilizate”, iată că o redescoperim, la cote de puritate și noblețe neașteptate, în lumile pe care le considerăm primitive!

Filmul a fost turnat în întregime într-un sat de pe insula vulcanică Tanna și este vorbit în limbile localnicilor. Ideea realizării acestuia s-a născut cu ocazia unei vizite de documentare din 2003 a lui Dean în acest arhipelag, pentru un ­reportaj despre insula Tanna, pentru un canal de televiziune australian. Dar locurile și oamenii de aici l-au sedus și ­cineastul și-a dorit să realizeze un proiect mai amplu, operând o sinteză din miturile și realitățile băștinașilor. Acest mod de lucru, aflat la limita dintre documentar și ficțiune, ne trimite la Nanook (1922) și la Moana (1926) ale lui Robert Flaherty, genialul documentarist îndrăgostit de lumea primitivă, pe urmele căruia prea puțini mai calcă. Acesta petrecea luni de zile în mediul exotic despre care voia să facă un film, se lăsa adoptat de familiile ­localnicilor, cărora le cunoștea obiceiurile și men­talitățile, și de la care obținea astfel o sinceritate și naturalețe în fața ­camerei, ­altminteri extrem de greu de obținut.

Cheia farmecului și a veri­di­ci­tății acestui film constă în echi­librata dozare dintre elemen­tele de realitate universală - dragoste și război (conflictul intertribal) - cu elementele de frescă socială - scene de muncă și joc, siestă colectivă, sfatul bărbaților, șezătorile femeilor, investirea ritualică întru căsătorie, dansurile taumaturgice sau pacificatoare, relațiile de putere, de troc și de influență -, cu scenele de contemplație și discrete aluzii mitice și, în fine, cu o și mai discretă coda istorico-spirituală. Toate acestea poartă amprenta realismului psihologic, etnic și social, decurg una dintr-alta și au acea subtilă logică internă, pe care doar cunoașterea ­empatică și nemijlocită o poate asigura.