Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Terapia șocurilor

Terapia șocurilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Carmelia Leonte - 28 Oct, 2016

Am văzut cu toții în diverse filme așa‑zisa terapie cu șocuri electrice, aplicată bolnavilor psihic, reali sau închipuiți. Dacă și în domeniul bolilor fizice se poate greși, deci o simplă durere de ficat să fie diagnosticată drept altceva și, ignorându‑se cauza bolii, să devină problematică vindecarea, cu atât mai mult când vine vorba de o zonă atât de inefabilă și impalpabilă ca psihicul uman, greșelile pândesc la tot pasul. Primul care a greșit a fost însuși inventatorul acestei „terapii”, pe care acum, din perspectiva istoriei, îmi îngădui să o pun între ghilimele, deși vreme îndelungată a fost considerată terapie în toată puterea cuvântului și aplicată cu strășnicie la persoanele labile sau depresive. Ideea era de a tăia răul din rădăcină, adică de a restructura psihicul aplicând impulsuri puternice creierului. Numai că aceste impulsuri erau atât de intense, încât efectul era deseori cel al unei lobotomii, pacientului anulându‑i‑se personalitatea.

„Terapia” a fost inventată prin anii '50 ai secolului trecut, când Ewen Cameron, psihiatru la Institutul Allan Memorial din Montreal, a făcut experiențe inedite pe pacienți, sub atenta supraveghere a CIA, pentru a șterge din creiere memoria traumatizată. Este cunoscut cazul unei tinere rebele, diagnosticată cu tulburări de personalitate de tip borderline, adusă de părinți la tratament. Dintr‑o fată dinamică și inteligentă, în scurt timp a ajuns la stadiul de legumă, care abia mai știa să numere până la 10. După acest caz celebru s‑a făcut un film la fel de celebru, difuzat și la noi cu titlul Tinerețe furată”, în original îGirl, Interrupted”, cu Winona Ryder în rol principal și Angelina Jolie în rol secundar, ambele încununate cu Premiul Oscar și Globul de Aur. Nu se spune în film că acea pacientă a reușit să se recupereze în următorii 20 de ani, a dat clinica în judecată și, după alți 20 de ani, a fost recompensată cu 100.000 de dolari.

Prin anii '70 aceste experimente au fost demascate de presă și catalogate drept tortură, dar ce folos? Răul fusese deja creat. Ideea a fost preluată de guvernele discreționare și folosită pentru a‑i „aduce pe calea cea bună” pe cei indezirabili politic. Mai mult, a fost preluată cu succes în piața economică a zilelor noastre și aplicată sub ochii noștri, pe pielea noastră, în societăți liberale. Cum s‑a realizat asta? Un exemplu facil, aflat la îndemâna oricui, constă în filme și emisiuni de o violență extremă sau de un prost gust covârșitor, în care se distrug cu perseverență criteriile, principiile și umanitatea din noi. Este o încercare (în mare parte reușită) de restructurare a personalității omului zilelor noastre, bine dirijat spre alte „valori”.

Terapia prin șocuri electrice din medicină s‑a dovedit extrem de eficientă și în economie. Acea tabula rasa pe care și‑o dorea medicul psihiatru Ewen Cameron pentru a restructura personalitatea pacientului după un model dorit este o situație deja atinsă la nivel national și global. Dacă ne uităm în jur, observăm că tocmai asta se întâmplă cu noi de la Revoluție încoace, când, după multă speranță, a urmat distrugerea sistematică a valorilor naționale, a economiei, agriculturii și - poate mai presus de toate - a încrederii în forțele proprii, ceea ce ne‑a adus în stadiul în care ne aflăm acum, de maximă confuzie, sărăcie, dependență și degringoladă. Dacă pentru ce a fost în trecut putem da vina pe regimul comunist, pentru ce se întâmplă în libertate pe cine să dăm vina?

E drept că mijloacele de manipulare în masă sunt extrem de sofisticate, specialiștii în dirijarea conștiințelor, ca și a succesului sau falimentului economic, sunt extraordinar de bine pregătiți. Pentru a da exemplul cel mai inocent, se știe că profesioniștii cei mai performanți din domeniul hipnozei în stare de veghe, și cei mai bine plătiți, lucrează în publicitate. Ne servesc zilnic, fără ca noi să știm, câte ceva din tainele meseriei lor. O adevărată armată de personalități unse cu toate alifiile lucrează pentru „binele” nostru. Puși în balanță cu o masă mare formată din oameni inculți și needucați, cine oare va avea câștig de cauză? Când o minte umană este lăsată în paragină, ea va fi umplută de ceva, de cineva. Natura nu acceptă spații goale. De asta sunt atât de importante școala, educația, instruirea: pentru a nu face din mintea noastră un spațiu de manevre.

S‑a constatat că, în linii mari, capitalismul este o formă de fundamentalism care își propune deconstrucția individului, pentru a putea trece de la economia centralizată la piața liberă, care de fapt nu este deloc liberă, ci confiscată de concerne și corporații. În acest sens, putem citi în limba română cartea lui Naomi Klein „Doctrina șocului”, de unde reiese clar că terapia cu șocuri electrice dintr‑o medicină, sperăm, pe veci apusă, a înflorit cu succes într‑un alt cadru și la un alt nivel. Eliberarea memoriei de propriul trecut, în care credea Ewen Cameron, cel care a inventat terapia prin șocuri electrice, se dorește în zilele noastre, la nivel național, uitarea propriei istorii și a limbii române, în formele corecte și coerente. A fi român a ajuns o maimuțăreală de moment, și nu o trăire sinceră, asumată, de zi cu zi. Mai curând dezicerea de românitate pare a fi cheia reușitei, împroșcarea cu noroi în semeni. Dacă ceilalți sunt răi, de ce să nu înceapă binele de la noi? A‑ți păstra privilegiul de a fi tu însuți, de a crede în valoarea ta de om, în demnitatea ta de român, a ajuns să fie nu doar o valoare teoretică, nu o declarație politic corectă, ci o chestiune de viață și de moarte, o formă de eroism care ni se cere nouă, tuturor.