Astă-seară e meci mare. Dincolo de atmosfera de bucurie atunci când echipa cu care ţii este în avantaj, pe stadion auzi şi lucruri pe care nu ţi le-ai dori să le asculţi.
Adeseori când cineva zice în prezenţa unui creştin mai râvnitor sau a unei feţe bisericeşti o glumă mai deplasată sau ia numele Domnului în deşert şi descoperă cu ruşine că acesta nu e de acord cu cele spuse, omul zice spăşit: „Doamne iartă-mă“. Am socotit întotdeauna că aceste momente sunt prilejuri rânduite de Dumnezeu ca să ne aducem aminte că indiferent dacă e vreun preot sau nu prin apropiere, Împăratul Hristos e mereu de faţă. Ne ducem viaţa în prezenţa Lui necontenit. El, nu preotul sau creştinul de rând, este Cel ce ne va judeca la sfârşit. Şi noi toţi trebuie să fim atenţi la cuvântul Lui.
Mulţi dintre dumneavoastră aţi fost pe stadion. Şi aţi văzut că dacă în tribunele stadionului se află 60.000 de oameni care huiduie sau dau tot felul de sfaturi jucătorilor de fotbal de pe teren, aceştia iau aminte la un singur om - antrenorul - care stă cu ochii pe ei şi pe a cărui strategie trebuie să o pună în aplicare.
Oare nu e la fel şi cu noi, creştinii? Viaţa nu se joacă după capriciile a 60.000 de spectatori care ne trag în tot atâtea direcţii, ci după regulile unei singure Persoane, Hristos, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, care e totdeauna prezent alături de noi. (Augustin Păunoiu, preluare şi adaptare după o pildă din vol. „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, vol. I, Editura Sophia, 2007)
.jpg)
