Tristeţea, terapie sau licoare drăcească?

Tristeţea cea fără hotare e mai stricătoare decât orice licoare diavolească. Dacă diavolul izbuteşte a pune mâna pe unele suflete, cu ajutorul ei o face. Îndepărtaţi-o şi nu veţi avea habar de el.

Dar cum putem să ne scăpam de tristeţe? Ci eu, vă voi întreba: De ce n-am putea să ne scăpăm de ea? De aţi săvârşit desfrânare sau ucidere, sau orice altă faptă de acestea care închid poartă împărăţiei cerurilor, fiţi trişti, mâhniţi-vă, nimeni nu vă împiedică. Dar dacă, din mila Domnului, aţi stat departe de asemenea crime, de ce să vă neliniştiţi sufletul zadarnic?

Dumnezeu a aşezat tristeţea printre simţămintele firii noastre, nu ca să ne lăsăm ei cu uşurătate, fără rost, în clipa încercării, nici ca să ne abandonăm pe noi înşine - ci ca să scoatem din acest simţământ cel mai mare dintre foloase. Şi cum vom putea, oare, scoate asemenea foloase? (...)

Timpul tristeţii nu-i atunci când suntem nefericiţi, ci acela în care săvârşim răul. Dar noi, noi am răsturnat îndreptarul acesta, timpurile le-am schimbat. Când săvârşim mulţime de greşeli, nu simţim nici cel mai mic disconfort - iar de ni se întâmplă să suferim, de te miri unde, vreo împotrivire, iată-ne abătuţi, loviţi de mâhnire, gata de a sfârşi cu viaţa aceasta - şi a ne scăpa de ea. Pentru aceasta, tristeţea pare a fi lucru supărător şi greu de dus, ca şi mânia şi pofta trupească. Cei ce se leapădă acestor simţăminte pe nedreptul şi fără rost, le-au făcut să-şi piardă din însemnătatea lor. Ca şi cu leacurile pe care le dau doctorii. Când aceste leacuri nu sunt date pentru bolile cărora se potrivesc şi pentru care au fost pregătite, ci altora - departe de a despovăra de suferinţa lui, dimpotrivă îi măresc răul. Aşa lucrează tristeţea. Cum ea e o terapie în stare - putem spune - de a curăţi răul din noi, dacă cuprinde un suflet trândav, încărcat de grele păcate, ea îi aduce bună slujire, dar de se sălăşluieşte într-un suflet care luptă şi se zbate, care trudeşte, care are griji şi suferă, în loc de a-i ajuta, îi aduce mari stricăciuni, făcându-l mai slab şi uşor de doborât. Aşa, scriind acelora care se ţineau tari în credinţă, Pavel le zicea: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul, vă zic mereu, bucuraţi-vă!“ Dar acelora care erau destrămaţi, mândri, cârtitori, le zicea: „Sunteţi plini de trufie“. Cel ce-i împovărat de păcate, să folosească această terapie, ca să se elibereze şi să se uşureze, dar acel care-i sănătos, de ce şi-ar ruina fericita-i sănătate prin tristeţe? (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese)