Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, anticipând învierea noastră, face legătura între imanent şi transcendent, între cele de aici şi cele de dincolo, între locul în care suntem şi cel în care suntem
05 Mai, 2024
Tulburătoarea poveste a unei călugăriţe luptătoare
În anii de seminar, într-o vreme când ştirile din lumea ortodoxă şi cea creştină în general circulau foarte greu, atunci când apariţia cărţilor şi cea a publicaţiilor bisericeşti constituiau adevărate evenimente pentru cei interesaţi, aflam câte ceva la orele de curs, cum se întâmpla şi la Istoria creştinismului contemporan. Marile episoade bisericeşti erau amintite de înzestratul şi atentul părinte profesor Constantin Cojocaru, de la care am învăţat o sumedenie de lucruri, despre care-mi amintesc şi acum, după trecerea unui sfert de veac şi mai bine.
Printre altele, ne-a pomenit şi de participarea unor călugăriţe din România la întruniri internaţionale în Europa ori mai departe, în lume.
Mi-a rămas de atunci, undeva într-un ungher al minţii, numele monahiei Eufrasia Poiană, stareţa Mănăstirii Dealu, alături de cele ale cunoscutelor stareţe din Moldova, Eustochia Ciucanu de la Agapia, Nazaria Niţă de la Văratec şi Cecilia Negraru de la Suceviţa, precum şi al maicii Lucia Dumbravă de la Mănăstirea Pasărea.
Am reţinut aceste nume nu ca pe o corvoadă din anii aceia, când trebuia să memorezi multe date, ani sau nume de persoane şi localităţi, ci mai ales pentru faptul că ulterior mi-a fost dat să le întâlnesc în diferite ocazii, iar de unele să mă pot apropia sufleteşte, legături care-mi aduc mari bucurii ori de câte ori revin în amintire.
Aşa s-a întâmplat şi cu monahia Eufrasia Poiană. Din orele de Istoria Bisericii Ortodoxe române sau din cele de la Istoria românilor, completate de Istoria creştinismului contemporan, Mănăstirea Dealu îmi apărea în minte drept o cetate la propriu, şi apoi în mod spiritual, cu imaginea domnului unirii, martirul Mihai Viteazul îngropat acolo, dar şi cu alte morminte de voievozi şi domniţe aflate în custodia celebrei mănăstiri, care a ocrotit prin rugăciunile ei şi prin crucile de pe turle vechea Cetate de scaun a Ţării Româneşti, Târgoviştea.
Cine şi-ar putea închipui câţi ierarhi sfinţi şi domni luminaţi i-au trecut pragul, închinându-se lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaş? Când marii domni au încetat să mai fie protectori ai sfintei mănăstiri, a revenit acea grea şi dulce povară stareţilor iubitori de lăcaşuri sfinte. Aşa s-a întâmplat şi la Dealu. Istoria ultimilor ani n-a fost prea binevoitoare cu străvechea chinovie. Clădiri în ruină, uitarea strălucitului trecut şi potrivnicia mai-marilor zilei încercau să surpe istorii eclatante de altădată. Dumnezeu a trimis atunci un om potrivit, ce purta numele Eufrasia Poiană, monahia venită de la Bistriţa Vâlcii şi de la Hurezi. Ambele mănăstiri aveau tradiţii cunoscute şi faimă agonisită veacuri de-a rândul. Aveau soboare numeroase, cu slujbe şi cântări îngereşti, cu ateliere şi aspre nevoinţe.
Când a venit la Dealu, maica Eufrasia s-a întâlnit cu lipsurile de tot felul, interdicţii şi umilinţe multe, multe.
Eufrasia era, în pofida celor 40 şi ceva de ani, o călugăriţă cunoscută, apreciată pentru înţelepciunea, răbdarea şi zâmbetul ei. Născută în patria martirilor, la Galeş, lângă Săliştea Sibiului, a crescut cu greu, fără mamă, a învăţat la o Şcoală normală, printre străini, la Sfântul Gheorghe şi Târgul Secuiesc, iar la vârsta de 20 de ani intrase novice la Bistriţa Olteană. Mănăstirea avea 200-300 de maici, iar rânduielile locului şi grija stareţei Olga Gologanu erau cunoscute în toată ţara.
În scurt timp s-a afirmat ca învăţătoare la şcoala ce funcţiona pe lângă mănăstire, obţinând al doilea bacalaureat la un liceu din Râmnicu-Vâlcea, iar în Postul Păresimilor din anul 1945 a devenit monahia Eufrasia.
Avea dorinţa de a învăţa cât mai mult, să cuprindă universul ştiinţelor, să citească şi să fie de folos altora. Învăţătoarea copiilor neajutoraţi s-a înscris la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca, cam în aceeaşi perioadă când studia acolo şi Mitropolitul Bartolomeu Anania. Visul lor s-a spulberat prea repede. În anul al II-lea au fost exmatriculaţi tocmai pentru faptul că proveneau din mănăstire şi se încăpăţânau să poarte la cursuri şi laboratoare haine cernite, monahale.
Transferul la Mănăstirea Hurezi în anul 1951 avea să-i confere mari bucurii sufleteşti. Cu recomandarea acestei mănăstiri s-a înscris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, unde a urmat cursurile între anii 1954 şi 1958. Cele mai cunoscute stareţe ale mănăstirilor româneşti din a doua jumătate a veacului al XX-lea au absolvit atunci studii de teologie.
Monahia Eufrasia a pregătit sub îndrumarea cunoscutului profesor de teologie Dumitru Stăniloae teza de licenţă cu titlul Doctrina despre Maica Domnului în cărţile de cult. Dintre cei care au contribuit la formarea ei teologică se cuvine să-i amintim şi pe viitorul mitropolit al Moldovei şi Sucevei şi apoi patriarh al României, Justin Moisescu, pr. prof. Ioan G. Coman, prof. Teodor M. Popescu şi alţii.
Patriarhul Justinian i-a încredinţat Catedra de limba şi literatura română la Seminarul Sfânta Filofteia, înfiinţat de el la Mănăstirea Hurezi. Bunele referinţe, calităţile evidente şi tinereţea au recomandat-o pentru o ascultare mai grea, urmând să poarte de grijă necropolei lui Mihai Viteazul.
Mănăstirea Dealu trecuse printr-un amplu şi îndelungat şantier, cu ajutorul patriarhului Justinian, care a finanţat de la Centrul eparhial lucrările de restaurare, şi cu atenţia monahiei Eufrasia, numită iniţial administrator al Casei sanatoriale pentru clericii vârstnici şi bolnavi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor. (va urma)
