Un ierarh martir

Era la sfârşitul iernii lui 1949. Nu ştiu dacă a fost sau nu o iarnă viforoasă, dar sumbră cu siguranţă. Credinţa se afla sub ameninţări mortale. Se urmărea cu obstinaţie dispariţia acesteia. Biserica, o solidă instituţie a trecutului, stătea în calea "vremurilor noi". Prigoana ţintea şi ortodoxismul, confesiunea strămoşească a românilor. Noul regim ateu voia să reducă la tăcere pe slujitorii altarelor şi să-i aservească. Împotriva acestui curent, ce părea de nebiruit, s-au ridicat preoţi şi ierarhi, dintre care unii au plătit pentru curajul lor cu viaţa. Printre aceştia, episcopul Grigorie Leu, care a stat în scaunul episcopal al Huşilor până la suprimarea acestuia de către comunişti în 1949. Episcopia Huşilor avusese în cuprinsul ei şi câteva dintre judeţele de dincolo de Prut: Cahul, Cetatea Albă, Ismail. Ierarhul Grigorie, care păstorise şi în scaunul Episcopiei de Argeş, era organizatorul înţelept şi tenace al misionarismului ortodox românesc din afara fruntariilor ţării şi cunoscătorul desăvârşit al modului de organizare al acestuia. Noii stăpâni şi puterea de ocupaţie doreau să intre în posesia acestei structuri organizatorice. Episcopul Grigorie a păstrat neatinsă taina, exasperându-i pe superiori şi înfuriind noua stăpânire a ţării. La această "vină" se adăuga faptul că episcopul, în tinereţea lui preot de mir, avea un fiu, de asemenea cleric, care fugise în Occident, unde organiza rezistenţa ortodoxă românească împotriva regimului comunist din România. Pentru astfel de grele "păcate", puternicii zilei au hotărât să-l piardă pe vlădica Grigorie. L-au convocat la Bucureşti şi i-au adus la cunoştinţă desfiinţarea Episcopiei de Huşi. La o lună de la această întristătoare hotărâre, care ducea la dispariţia uneia dintre vestitele eparhii ale creştinătăţii româneşti, ilustrată de un şirag de străluciţi ierarhi, de la Dosoftei, Veniamin Costache la Antonovici, episcopul Grigorie Leu trecea, în împrejurări nici azi elucidate, la cele veşnice. Era 1 martie, 1949. Peste alţi trei ani serviciile secrete sovietice întindeau o cursă a morţii părintelui Vasile Leu, fiul episcopului, cel care devenise simbol al rezistenţei româneşti anticomuniste din străinătate. Părintele Vasile Leu se afla la Viena, la parohia românească. Fusese chemat de enoriaşii români să se roage laolaltă cu ei pentru izbăvirea neamului românesc mult încercat. După slujbă a fost condus spre hotel, chipurile din greşeală, prin zona de ocupaţie sovietică. Arestat, trimis în Siberia, a fost condamnat la moarte. A izbutit, împreună cu Pan Halipa, după îndelungi şi stăruitoare demersuri internaţionale, să fie transferat în România. Aici va suferi o lungă şi ucigătoare întemniţare.