Un îndrumar pastoral-misionar absolut necesar și permanent actual

Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a scos de sub tipar lucrarea părintelui confe­rențiar dr. Lucian Vasile Petroaia, de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” - Galați, intitulată: Înmormântarea și pomenirea celor adormiți în Domnul. Texte liturgice și contexte pastorale”. Cartea reprezintă aportul autorului la lucrarea culturală a Bisericii, ca ­urmare a proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2021 ca „Anul ­comemorativ al celor adormiți în Domnul. Valoarea liturgică și culturală a ­cimitirelor”.

Deși moartea nu este darul lui Dumnezeu, ci consecința păcatului neascultării (cf. Facerea 2, 16-17), totuși, Dumnezeu o îngăduie. De ce? Ne spune prima rugăciune de la slujba Înmormântării: „... dar el (omul) călcând cuvântul poruncii Tale și nepăzind chipul Tău, de care era învrednicit - pentru ca răutatea să nu fie fără de moarte - din iubire de oameni, ca un Dumnezeu al părinților noștri ai poruncit amestecului și împreunării acesteia și acestei negrăite legături a Ta - prin vrerea Ta cea dumnezeiască - să se desfacă și să se risipească, pentru ca sufletul să meargă acolo de unde și-a luat ființă (conf. Ecclesiastul 12, 7) până la obșteasca înviere, iar trupul să se desfacă în cele din care a fost alcătuit” (conf. Facerea 3, 9). Așadar, omul a pierdut nemurirea, nu însă și iubirea Creatorului pentru el, iubire în care este chemat să rămână permanent (Ioan 15, 9), iar Sfântul Pavel spune: „Dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 8).

Având acest suport scripturistic, în creștinism, moartea este înțeleasă ca trecere spre viața veșnică, prin învierea generală. Este adormire în Domnul (I Corinteni 15, 6, 18; I Tesaloniceni 4, 13-15; II Petru 3, 4). De aici și grija pentru cei adormiți arătată de credincioși încă din perioada primară a Bisericii creștine, pornind chiar de la locurile de înmormântare, care, potrivit autorului, „sunt socotite locuri de așteptare a învierii celei de obște, iar pentru cei rămași pe pământ sunt rădăcina vieții” (p. 23).

Cartea părintelui conf. dr. Lucian Petroaia este rodul unei profunde cercetări asupra ritualului înmormântării și pomenirii celor adormiți, rezultat în urma „unui îndelung proces de evoluție și dezvoltare, de la forme simple până la rânduiala complexă de astăzi” (p. 34), întreaga lucrare fiind elaborată din perspectiva Eshatologiei creștine. Slujba Înmormântării nu este o lamentație deprimantă, ci, făcând o serioasă exegeză ortodoxă asupra conținutului ei teologic, autorul arată că aceasta transformă speranța în convingere, pentru că, potrivit concepției creștine, „moartea nu este percepută ca distrugere sau dispariție completă și iremediabilă a persoanei umane, ... ci ca un «paști», o trecere prin care creștinul devine fiu al nemuririi, în Hristos, - Calea, Adevărul și Viața” (pp. 58-59), pe Care Sfântul Apostol Pavel Îl numește: „Paștile nostru Care S-a jertfit pentru noi” (I Corinteni 5, 7), și Care „ne-a făcut părtași dumnezeieștii firi” (conf. II Petru 1, 4). Având această convingere, creștinul poate spune, ca și Sfântul Apostol Pavel: „Căci pentru mine viața este Hristos, iar moartea, un câștig” (Filipeni 1, 21).

În argumentare, părintele conf. Lucian Petroaia evidențiază și legătura, în dragoste dintre Biserica triumfătoare din cer, în frunte cu Maica Domnului, și Biserica luptătoare de pe pământ, unite „într-o singură realitate eclesială, în care toți membrii caută apropierea întreolaltă și comuniune deplină cu Dumnezeu” (p. 93).

Înmormântarea este un act liturgic solemn, care trebuie să se desfășoare cu sobrietate, conform regulilor stabilite de Biserică. Cu toate acestea, odată cu dezvoltarea cultului morților, au pătruns în desfășurarea acestuia anumite practici și superstiții, care sunt străine învățăturii creștine și respinse de Biserică. De aceea, în partea a doua a lucrării, care capătă un caracter practic, autorul face o prezentare, în spirit critic, a acestor „inovații”, oferind soluții concrete pentru eliminarea lor, începând cu studiul liturgic asupra pomelnicului (rolul lui, ce poate și ce nu poate cuprinde, ce se poate cere și ce nu de la Dumnezeu prin el etc.).

Un semnal de alarmă este dat de autor cu privire la așa-numitele „neorituri” funebre, adepții cărora, în contextul secularizării, „transformă până și moartea și persoanele decedate în prilejuri de distracție sau de mondenitate” (p. 156), ceea ce arată „cât de grave sunt mutațiile de mentalitate ale omului modern, privind momentul solemn al morții și ceremoniile care urmează acestuia” (p. 162).

Părintele conf. Lucian Petroaia nu trece cu vederea nici înmormântarea pruncilor nebo­tezați, a sinucigașilor, nici problema incinerării, precum și a falselor superstiții legate de cultul morților, evidențiind, totodată, poziția oficială a Bisericii față de aceste probleme, pentru combaterea cărora aduce argumente serioase și soluții practice, pe baza Sfintei Scripturi și a unei bibliografii impresionante.

Lucrarea nou-apărută este, de fapt, un îndrumar pastoral-misionar, absolut necesar și permanent actual.