Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Un pios omagiu adus Maicii Domnului
Așa am putea numi noua carte pe care o datorăm părintelui consilier arhidiacon lector univ. dr. Vasile M. Demciuc, închinată Mănăstirii Sumela (Trapezunt-Turcia), cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Este vorba de o documentată carte, închinată unei mănăstiri din ținutul Trapezuntului, pentru alcătuirea căreia autorul s-a documentat - prin ore de cercetări bibliografice și meticuloase analize efectuate la fața locului, timp de aproape un deceniu și jumătate, publicată, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic, la ambițioasa Editură Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Cartea are o Prefață, semnată de prof. univ. dr. Ion I. Solcanu de la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, și un Cuvânt-înainte al autorului, fiind deschisă de o Incursiune istoriografică (pp. 23-44) privind întemeierea mănăstirii încă din vremea împăratului Theodosie cel Mare (347-395), de către monahii Sofronie și Varnava, călăuziți de o icoană a Maicii Domnului, atribuită Sfântului Evanghelist Luca, găsită în chip miraculos în grota unde mai târziu aveau să construiască Mănăstirea Sumela.
Acestui vechi lăcaș de închinare, situat la aproximativ 45 km de Trapezunt, îi sunt consacrate capitolele: Caracterizare fizico-geografică a regiunii (pp. 45-50), Întemeierea și evoluția Mănăstirii Sumela (pp. 51-74), Tezaurul Mănăstirii Sumela: manuscrise, epitafe, opere de artă (pp. 75-88), Caracteristici arhitecturale ale complexului mănăstiresc (pp. 89-100), Pictura murală a bisericii rupestre a Mănăstirii Sumela (pp. 101-104), Pictura exterioară - programul iconografic al peretului de răsărit (pp. 105-124), Pictura exterioară a bisericii rupestre (pp. 125-148). Volumul, frumos redactat, se încheie cu două rezumate (engleză și franceză), bibliografia generală și un colofon.
Lucrarea se distinge printr-o documentare de excepție, autorul dovedind o acrivie aparte în alegerea izvoarelor istorice și alocând un spaţiu deosebit descrierii detaliate a picturii bisericii rupestre, cu origini în bună parte din vremea împăratului Justinian (527-565), împărat care a acordat o mare importanță Mănăstirii Sumela. Mănăstirea a suferit două restaurări, în anul 644 și în vremea împăratului Alexios al III-lea Comnenul de Trapezunt (1349-1390).
Situată în apropierea Trapezuntului, mănăstirea se dovedește a fi nu doar un adevărat reper spiritual în arta și civilizația bizatină, cât o mărturie a adevărului - susținut de academicianul Răzvan Teodorescu - legat de faptul că rutele comerciale au fost deopotrivă căi de transmitere a cărților și creațiilor spirituale: Drumul cunoscut astăzi sub numele de Karaagac-Acisti-Kolat-Stavri sau Karaagac-Hancuka-Acisti-Kolat-Kurun sunt rute care erau folosite și înainte de Sfântul Apostol Andrei, care a introdus creștinismul în zonă (p. 49).
În Viața și petrecerea svinților, Sfântul Mitropolit Dosoftei - de la a cărui naștere sărbătorim împlinirea a 400 de ani, la Suceava - arată că Sfântului Apostol Andrei, după tragerea la sorți, i „s-au venit toată Țara Vithinilor și Pontul Euxinului, adecă Marea Neagră și îmbele părțile Propontului, adecă mării ce-i de către Marea Neagră..., neamurile ce sânt la Thrachiia și Macedoniia și cealea ce ajung la Dunăre și Thesaliia și altele și ceale până la Ahaiia... Purceasă la Trapezont, oraș lângă mare și în Lazichiia, ce-i alăturea... sosâ la Nichea... de la Nicheea mearsă la Nicomidiia..., de-acolo la Halchidon, de acolo trecând Propondul și a Mării Negre luciuri pre margini, caută la Iracliia, de-acolo la Amastrida”. Din aceste mărturii putem ușor să ne dăm seama de adevărul că - așa cum arată și în cartea sa părintele arhidiacon Vasile M. Demciuc - între Trapezunt și vatra noastră părintească este o legătură de credință pe care o datorăm celui dintâi chemat la apostolat.
A doua legătură fiind cea creată de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, originar din Trapezunt. Comerțul pe care-l făcea - urmând într-un fel traseul Sfântului Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea și în părțile dunărene, în Tesalia, Ahaia, Peloponez, Trapezunt, Nicomidia, Niceea, și a „zăbovit puțîn la Vospor, mearsă la Herson, oraș luminat și cu mult nărod” (Sfântul Mitropolit Dosoftei) - oglindește străvechile legături ce au caracterizat așezările de pe malurile Mării Negre. De unde și multele asemănări care se întâlnesc între aceste creații iconografice din aceste localități pontice și cele care se păstrează în mănăstirile din Muntele Athos.
Deopotrivă explică și multe dintre asemănările ce pot fi cu ușurință sesizate între pictura bisericilor din preajma Trapezuntului - în cazul de față a bisericii rupestre a mănăstirii - și a celor din Bucovina, cum ar fi scenele legate de Crearea lumii, Înfricoșătoarea Judecată, Scara Sfântului Ioan sau Arborele lui Iesei. Această legătură justificând atribuirea - de către marele istoric Nicolae Iorga - Țărilor românești calitatea de continuatoare ale culturii și civilizației bizantine, definită de cunoscuta formulă Bizance apres Bizance.
Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou la Suceava, de către Voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432), a întărit această legătură între Bizanț și Moldova. Iar căsătoria Sfântului Ștefan cel Mare (1457-1504) cu Maria de Mangop (Asanina Paleologhina, cum apare într-o însemnare de pe o icoană donată Mănăstirii Grigoriu din Muntele Athos) aduce un plus de necontestat acestei legături. Mai ales dacă ținem cont de faptul că Maria de Mangop ( † 1477) este o descendentă a casei împărătești a Paleologilor, care era înrudită cu cea a Comnenilor și a Asăneștilor - ce a condus Țaratul româno-bulgar -, dar și cu cneazul Ivan al III-lea al Moscovei. Ca să nu mai vorbim de familia voievodală din Moldova.
Din secolul al XVII-lea putem vorbi de primele donații către Mănăstirea Sumela făcute din Țările Române. Prima fiind Doamna Maria, cea de-a doua soție a lui Șerban-vodă Cantacuzino (1678- 1688), apoi Domnitorul-martir Constantin-vodă Brâncoveanu (1688-1714), care anual a trimis sume mari de bani. Încât se poate spune că secolul al XVIII-lea cunoaște o oficializare a relațiilor Țărilor Române cu Sumela. Din Țara Moldovei ajutoarele către Mănăstirea Sumela sunt destul de importante. Astfel, Scarlat Ghica (1757-1758) emite un hrisov ca, anual, Mănăstirii Sumela să i se dea suma de 100 lei de argint și 20 lei celui ce va veni de la Sumela să colecteze banii. Apoi, Grigore II Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748) fiind primul domn care-și deschide cămara pentru mănăstirea căzută sub vremi grele (pp. 66-69).
Or, toate acestea dovedesc - o dată în plus - cât de puternice au fost aceste legături din cadrul Commonwealth-ului bizantin, căruia i-a aparținut și vatra danubiano-pontică, chiar dacă Dunărea a fost considerată a fi hotarul care desparte civilizația greco-romană de lumea barbară. Creștinismul românesc - ce s-a dovedit a fi „un strat de cultură la gurile Dunării” (M. Eminescu) - a fost, cu adevărat, nu doar o punte între Răsăritul creștin și Apusul latin și între creștinismul bizantin și cel slav, cât mai ales una dintre cele mai vechi culturi creștine care au înflorit pe continentul nostru (I. Barnea).
Toate aceste înțelegeri pe care ni le prilejuiește lectura cărții - scrisă cu har și acrivie de către părintele consilier Vasile M. Demciuc, sunt cele care o recomandă ca fiind unul dintre volumele de istoria artei bizantine care n-ar trebui să lipsească din biblioteca fiecărui slujitor al Altarului străbun. Dar și din cea a unui doritor de a cunoaște mai bine cultura și civilizația românească, având dintre cele mai neașteptate conexiuni cu zone în care s-au afirmat valorile culturale și spirituale creștine. Mai ales că această monografie este una dintre cele mai detaliate și bine documentate închinate Mănăstirii Sumela - pe unde, negreșit, și-a purtat pașii în tinerețea sa și Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, care a devenit - încă de la începutul secolului al XV-lea (1402) - Ocrotitorul Moldovei.
Pentru cunoștințele împărtășite privind Mănăstirea Sumela și bisericile din Trapezunt și Capadocia, pentru datele legate de donațiile domnitorilor moldoveni și munteni făcute acestei mănăstiri sau legăturile Țărilor Române cu Imperiul de Trapezunt, precum și întreaga lume a Orientului creștin din care face parte și Capadocia, dar și cu Occidentul latin - știut fiind că genovezii și venețienii au susținut un puternic comerț între orașele de la Marea Neagră -, cât și pentru documentata ilustrație oferită (aproximativ 60 imagini), această carte se constituie într-o reușită editorială de excepție. Iar tehnoredactarea și tipărirea pe hârtie de lux adaugă acestei reușite aprecierile, care i se cuvin și din punct de vedere tehnic, recomandând-o, o dată în plus, oricărui iubitor de cultură și de aprofundare a legăturii dintre credință și artă.
Pentru toate aceste calități, cartea părintelui consilier Vasile M. Demciuc, dar și inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de a fi publicată în colecția „Credință și spiritualitate” a Editurii Crimca, ne oferă un adevărat festin spiritual. Nu mai puțin o reparație morală de mult așteptată, adusă cunoașterii și aprecierii pe care o merită unul dintre vechile lăcașuri de închinare creștină, frecventat între alții și de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou.
Iată, așadar, la împlinirea unui secol de la părăsirea ei de către comunitatea greacă din Trapezunt, în urma schimbului de populație care a avut loc între Grecia și Turcia, în anii 1923-24, prin râvna unui neobosit cercetător al artei bizantine, oglindită de lăcașurile de închinare din ținutul Trapezuntului și Capadociei, atât de încărcate de istorie și exemplară trăire creștină, Mănăstirea Sumela și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ce a aparținut acestui lăcaș, sunt reconsiderate și valorificate.
O muncă de un deceniu și jumătate, depusă cu multă responsabilitate și dăruire de către părintele arhidiacon Vasile M. Demciuc, concretizată în această apreciată, dar și așteptată carte, reușește să deschidă o cale de apropiere și înțelegere față de niște valori ale credinței, care nu de puține ori au fost considerate că ar fi fost pierdute pentru totdeauna. Astfel, ne este recomandată și ni se aduce în atenție - pe bună dreptate - o adevărată comoară în înțelegerea mesajului pe care l-a putut transmite, peste veacuri, programul iconografic atât de impresionant și atât de bine păstrat.
Credem că elevii seminariști, studenții și masteranzii teologi și cei preocupați de adevărul istoric și de frumusețea artei bizantine, precum și doctoranzii care vor dori să urmeze această cale de aprofundare a relației dintre credință și creația artistică vor găsi informațiile necesare, pentru a-și răspunde la multe dintre întrebările pe care și le pun în această minunată și cuceritoare zăbavă de a înțelege cum Dumnezeu Cel inefabil ni Se descoperă în culorile și armonia celor create. Dar și cum cei care L-au căutat să-I surprindă frumusețea dincolo de lume au reușit să o redea în poezia armonioasă a culorilor, care au biruit secolele de urgie și de distrugeri.