Un român osârduitor în Ţara Sfântă, protosinghelul Gherasim Luca (II)

Protosinghelul Ghe­ra­sim Luca a plecat în Palestina la 8 no­iembrie 1932 (vezi Arhiva Consiliului Central Bi­sericesc, dosar 26/1929-1933, f. 235). Având binecuvântarea pa­triarhului Miron, proto­sin­ghelul Gherasim Luca s-a gră­bit să perfecteze formele de achiziţionare a lotului de teren de pe valea Iordanului pentru Patriarhia Română, în su­pra­faţă de 9.481,26 mp., deci a­proa­pe două pogoane, plătind din buzunarul său 9 lire palestiniene şi 481 milimi (circa 5.000 lei) pentru acest loc. Propriu-zis, cele 9 lire nu în­sem­nau valoarea reală a te­re­nului, ci numai o taxă de 3% din preţul total, plata mă­su­ră­torii şi alte mici cheltuieli. Actul de dobândire a terenului poartă data de 3 ianuarie 1933. Dobândirea acestui teren s-a făcut însă sub forma unei donaţii condiţionate, aşa cum s-a oferit şi altor comunităţi creştine, având condiţia ca în cel mult doi ani să fie construită acolo o biserică ori un alt aşezământ religios. În caz contrar, locul se pierdea, iar au­to­rităţile restituiau taxa plătită (vezi pr. Atanasie Ne­go­iţă, Locaşurile de închinare româneşti de la Locurile Sfinte, p. 21).

După dobândirea terenului, protosinghelul Gherasim Luca s-a stabilit la Iordan şi s-a pus efectiv pe muncă pentru în­jghe­barea unei grădini, a cum­părat o pompă cu motor de 9 cai pu­tere, cu 150 de lire sterline, din care a plătit 25 de lire, restul urmând să-l achite în 3 rate, cu 9% dobândă. Toată vara şi iarna următoare s-a ostenit să construiască o chilie unde să-şi pună la adăpost lucrurile personale şi cele gospo­dăreşti (vezi pr. Atanasie Ne­go­iţă, Locaşurile de închinare româneşti de la Locurile Sfinte, f. 22).

În vara anului 1934, proto­singhelul Gherasim Luca a venit în Bucureşti pentru a informa pe patriarhul Miron cu privire la situaţia terenului de la Iordan, arătând că trebuie să se facă acolo, cât de curând, ca să nu se piardă locul, un mic paraclis, potrivit contractului (vezi Arhiva Consiliului Cen­tral Bisericesc, dosar 11/1934, f. 179). Ca urmare, patriarhul Miron a aprobat planul şi devizul bisericii de pe malul Ior­danului, întocmit de arhitectul Dumitru Ionescu-Berechet, pre­cum şi oferta constructorului Andoni Baramki, lucrarea urmând să înceapă imediat, pentru ca în anul următor, la Sfintele Paşti, să se ajungă la soclu, spre a se putea pune atunci piatra fundamentală (vezi Arhiva Consiliului Cen­tral Bisericesc, dosar 17/1935, f. 60). Cu supravegherea lu­cră­rilor a fost însărcinat proto­singhelul Gherasim Luca, ajutat de ieromonahul Damaschin Trofin, de la Mănăstirea Neamţ, care, după puţin timp, s-a întors în ţară.

În ziua de 25 aprilie 1935, clădirea bisericii de la Iordan ajungând la aproximativ un metru deasupra temeliei, a fost oficiată slujba punerii pietrei fundamentale, de către episco­pul Romanului, Lucian Tri­tea­nu, delegatul patriarhului Mi­ron, care a făcut o călătorie la Locurile Sfinte, împreună cu un grup de 150 de pelerini din România. În soborul de slujitori s-a aflat şi protosinghelul Ghe­rasim Luca. Cu acest prilej s-a pus la temelia clădirii un hri­sov semnat de patriarhul Mi­ron şi de cei prezenţi, spre veşnică aducere aminte (vezi Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 17/1935, ff. 115, 407-408. Într-o scrisoare adresată patriarhului Miron, din 5 noiembrie 1935, protosinghelul Gherasim Luca se plângea că „în hrisovul pus la temelia bisericii de la Iordan s-au scris numele multor ctitori, numai numele meu nu s-a scris. Eu cred că după cheltuiala, osteneala şi răbdarea se cădea să fie trecut şi numele meu“. A rugat pe patriarhul Miron să-i fie „numele trecut măcar în rândul celor care se vor pomeni la Sfânta Pros­co­midie“. Pe scrisoare, patriarhul Miron a scris: „Luca poate fi trecut între ostenitori“. Con­form Arhiva Consiliului Cen­tral Bisericesc, dosar 17/1935, f. 396).

Pentru a avea cu ce să se întreţină, deşi situaţia era dificilă, schitul de la Iordan nea­flându-se încă în evidenţele bugetului Ministerului Cul­te­lor, patriarhul Miron a numit, în mod provizoriu, pe cei doi monahi - protosinghelul Ghera­sim Luca şi ieromonahul Da­mas­chin Trofin -, cu începere de la 1 ianuarie 1935, în postul de preot (Gherasim Luca) şi de cântăreţ (Damaschin Trofin) la biserica românească din Ie­ru­salim, care fuseseră deja în­scrise în bugetul statului în 1934, până se va putea trimite acolo un preot şi un cântăreţ sau diacon licenţiaţi în teologie (vezi Arhiva Consiliului Cen­tral Bisericesc, dosar 17/1935, f. 43). După ce numirea a fost recunoscută de Ministerul Cul­telor, patriarhul Miron a rugat pe consulul român Marcu Beza din Palestina, având în vedere că atât biserica din Ierusalim, cât şi cea de la Iordan nu erau încă terminate, să intervină pe lângă Patriarhia Ierusalimului spre a li se recunoaşte celor doi preoţi dreptul de a liturghisi, conform canoanelor (vezi Ar­hi­va Consiliului Central Bise­ri­cesc, dosar 17/1935, f. 152).

Dorind să aibă la Locurile Sfinte un cleric cu pregătire teologică şi cunoştinţe de limbi străine, patriarhul Miron a numit la biserica românească din Ierusalim, începând cu 1 apri­lie 1937, pe ieromonahul Var­laam Chiriţă, de la Mănăstirea Ţigăneşti, jud. Orhei, licenţiat în teologie şi cu studii de specializare în străinătate, în locul protosinghelului Gherasim Luca, care a fost trecut în postul de cântăreţ, vacant prin revenirea în ţară a ieromo­na­hului Damaschin Trofin (vezi Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 23/1937, f. 200).

La sfârşitul anului 1937 însă, protosinghelul Gherasim Luca şi-a luat cetăţenie palestiniană, cu certificatul de naturalizare nr. 34.940 din 26 noiembrie 1937, după cum a comunicat consulul român Marcu Beza de la Ierusalim, fapt sus­ţinut şi de Gherasim Luca şi, în conformitate cu Statutul Func­ţionarilor Publici, nu mai putea ocupa postul de cântăreţ, retri­buit din bugetul Ministerului Cultelor (vezi Arhiva Con­siliu­lui Central Bisericesc, dosar 23/1937, f. 379; dosar 17/1939, f. 133). Ţinând seamă că protosinghelul Gherasim Luca se naturalizase palestinian, patriarhul Miron l-a eliberat din postul de cântăreţ şi l-a numit, cu data de 1 martie 1939, pe monahul Inochentie Moisiu din Mănăstirea Neamţ, cu atribuţii de paraclisier-administrator la biserica şi căminul românesc de la Ierusalim (vezi Arhiva Con­siliului Central Bisericesc, dosar 17/1939, ff. 53, 61). Pen­tru a nu-l lăsa pe protosin­ghelul Gherasim Luca fără un mijloc de existenţă, patriarhul Miron a pus în vedere monahului Inochentie Moisiu să-i ofere lui Gherasim Luca din salariul postului de cântăreţ suma de 1.500-2.000 de lei pe lună pentru paza şi îngrijirea paraclisului de la Iordan (vezi Arhiva Consiliului Central Bisericesc, dosar 17/1939, f. 124).

În urma neînţelegerilor cu consulul general Marcu Beza, care a cerut autorităţilor să nu-i mai îngăduie să locuiască la capela românească de la Ior­dan, la 29 iunie 1939, protosin­ghelul Gherasim Luca a venit la Bucureşti. În urma dis­cu­ţiilor avute cu patriarhul Ni­co­dim, de curând întronizat, protosinghelul Gherasim Luca a acceptat să se întoarcă la Ior­dan. La plecare, i s-a dat o a­dre­să, semnată de patriarhul Ni­codim, prin care i se făcea cunoscut că este autorizat să meargă în Palestina, unde, „în înţelegere cu părintele Ino­chen­tie Moisiu, administratorul Aşezămintelor noastre de la Locurile Sfinte, veţi îngriji de bunăstarea capelei noastre de pe malul Iordanului şi a gră­dinei înconjurătoare. De ase­menea, veţi lucra acolo în bună înţelegere cu Consulatul românesc, spre a nu se crea dificultăţi Patriarhiei Române“ (vezi Arhiva Consiliului Cen­tral Bisericesc, dosar 18/1939, f. 115). Totodată, i s-a eliberat şi o adeverinţă de către Con­siliul Central Bisericesc, cu nr. 10351 din 11 noiembrie 1939, în care se spune: „Se certifică de Noi că Părintele Gherasim Luca a fost în ţară până la data de 10 noiembrie 1939, când s-a înapoiat la Locurile Sfinte din Palestina“ (vezi Arhiva Con­si­liu­lui Central Bisericesc, dosar 18/1939, f. 121).