Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Unde se găseşte smerenia?

Unde se găseşte smerenia?

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 18 Aug, 2012

Există o calitate moral-spirituală a omului pe care o întâlnim mult mai rar decât ne-am dori. Romanii îi spuneau "pasăre rară" (rara avis), românii îi spun "floare rară". Chiar dacă aceste proverbe se referă în mod direct la modestie, aş asemăna această calitate umană cu smerenia, care e la fel de rară. Omul nu a dorit să fie modest sau smerit niciodată. Se spune de multe ori că Dumnezeu îi smereşte pe oameni. Noul Testament ne spune că "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă". Ne mândrim cu ce avem, iar uneori ne mândrim cu ceea ce suntem sau am devenit. Avem bogăţii, suntem şefi, avem funcţii, avem putere asupra altora (fie şi prin mită) şi de aceea "viaţa e frumoasă"! Atunci când ajungem să conştientizăm că avem nimic sau prea puţin din cele enumerate mai sus, viaţa începe să devină cam grea şi încercăm din răsputeri să o "îndulcim" prin distracţii, care acum sunt vândute foarte bine.

Totuşi, în calitate de creştini sau măcar pretendenţi la acest nume care ne obligă, auzim adeseori îndemnul la smerenie şi citim sau, în zilele noastre, auzim pilde despre smerenia unor oameni sfinţi. Ne minunăm de aceste pilde, prin care oamenii indicaţi au ajuns la puterea de a nu se răzbuna pe răul care li se făcea şi a sta cu capul plecat, chiar dacă ar fi putut să-şi dovedească "valoarea".

Îmi vin în minte cuvintele unei cunoştinţe de-a mea: "fac aşa pentru că am conştiinţa propriei valori" care, deşi m-au frapat pe moment, constituie mottoul fiecărui om "de succes" din lumea noastră contemporană. Orice om care, noi am spune prin şansă, a ajuns să ocupe o funcţie sau să întreprindă o afacere şi, respectiv, să aibă mai mulţi bani, confort şi putere va avea în minte tot timpul acest motto nefericit. Şi de ce spun aceasta? Pentru că un astfel de om va trebui să se menţină pe poziţia pe care o ocupă. Şi nu poate face acest lucru mai bine decât prin recunoaşterea propriei valori.

Până acum parcă nu vedem vreo problemă în aceasta.

Într-adevăr, există oameni care sunt mai buni decât alţii, în diverse domenii şi din diferite motive (persistenţă în învăţătură, exerciţii periodice), ceea ce îi face candidaţi pentru posturi înalte. Cu toate acestea, pericolul punerii propriei persoane deasupra altora este unul foarte mare, atunci când vorbim de creştini, bineînţeles. Dacă ne situăm, din punctul de vedere al valorii umane, deasupra celorlalţi, atunci suntem munciţi de patima mândriei. Chiar dacă acest sentiment ne vine ca urmare a unei experienţe şi a multor activităţi extraordinare, poziţionarea propriei persoane deasupra celorlalţi nu poate duce la ceva bun.

Pericolul căderii tot mai adânci în prăpastia mândriei îi paşte foarte mult pe cei care au putere şi funcţii, fie în lume, fie în Biserică. Mulţi oameni sunt supăraţi pe faptul că preoţii îi pomenesc la slujbe şi se roagă pentru sănătatea şi mântuirea conducătorilor ţării. Dar trebuie să ne venim în fire şi să conştientizăm Pronia dumnezeiască, precum şi responsabilitatea noastră pentru alegerea (în cazul democraţiei) sau numirea unor conducători care nu fac bine poporului. Rugăciunea noastră autentică şi smerită este singura capabilă să întoarcă inimile celor care, prin orgoliu nemăsurat, ajung să-i supere pe cei simpli, fără o poziţie socială înaltă.

Astfel, smerenia nu este doar o virtute care te ajută să dobândeşti Împărăţia, deşi acest lucru este mai mult decât suficient pentru un creştin, ci şi o calitate care te poate linişti şi rezolva unele probleme sociale. Să încercăm găsirea acestei flori rare şi păstrarea ei, ca a unei comori fără preţ, indiferent cât de greu ar fi acest demers sau ce consecinţe pe plan social ar avea!