Urcuşul duhovnicesc şi bucuria de a ne simţi liberi

Potrivit Sfântului Grigorie de Nyssa, ,,numai cel ce urcă stă cu adevărat. Cine stă fără să urce, fără încordare în urcări, mai degrabă cade". Pentru a înţelege mai bine darul libertăţii, trebuie să încercăm să ne aşezăm gândul spre cer, lângă sânul Sfintei Treimi, şi de acolo să încercăm să ne smerim privirea, gândurile pătimaşe, faptele făţarnice. Într-una din cântările Psalmilor auzim: ,,Nu cu mânia Ta să ne mustri pe noi, nici cu urgia Ta să ne pierzi pe noi" (Ps. 6, 1, 37, 1). La îndemnul Părinţilor filocalici, noi trebuie să stăruim lucrând cu osârdie până la sfârşitul vieţii noastre. Poate pentru multa noastră îndrăzneală şi stăruinţă, ne va deschide. Să alergăm, fraţilor! E nevoie de alergare, de strigăt cu putere. "Să alergăm necruţând trupul nostru murdar şi pornit spre rele, să-l omorâm aşa cum ne-a omorât şi el pe noi", cum primim a învăţa din slova vie a Filocaliei.

Pocăinţa este împăcarea cu Hristos prin lacrimi, pocăinţa este răbdarea de bunăvoie a tuturor necazurilor. Pocăinţa este asuprirea tare a pântecelui şi trezirea sufletului printr-o simţire adâncă - ,,sculaţi-vă şi şedeţi cei ce zaceţi de pe urma căderilor". Pocăinţa este lipsirea neîntristată de toată mângâierea omenească.

Cel ce s-a convins pe sine în chip tainic să nu părăsească locul de luptă până la ultima răsuflare nu va cădea uşor. Dar îndoiala inimii şi neîncrederea în oameni sau locuri obişnuiesc să pricinuiască pururea poticneli şi primejdii. Trebuie să credem mai presus de orice în bunătatea şi mila lui Dumnezeu, chiar dacă multe din lucrurile, faptele şi evenimentele pe care le întâmpinăm sunt potrivnice mântuirii noastre. Tăcerea fără rost este o lene a minţii, ne spun părinţii cu duh filocalic, pe când tăcerea cu rost, sub ascultare, e semnul unei lucrări intense a minţii. În tăcerea aceasta, mintea se întâlneşte cu lucrarea intensă a harului Duhului Sfânt. Duhul Sfânt comunică taine mai presus de cuvânt. Să stăruim, bătând până la sfârşitul vieţii noastre. Poate pentru multa noastră îndrăzneală şi stăruinţă ne va deschide Preabunul şi Preamilostivul Dumnezeu calea Împărăţiei cerurilor.

Să nu căutăm povăţuitori înainte ştiutori, nici înainte văzători, ci să alergăm la sfătuitori smeriţi cu cugetul şi potriviţi prin vieţuirea şi aşezarea lor sufletească pentru bolile noastre sufleteşti. Ascultarea este pentru cel ce o împlineşte înstrăinare de făţărnicie şi de dorinţe necuvenite. Să ne supunem dar celor ce ne învaţă: ,,din credinţă şi ascultare se naşte smerenia, iar din smerenie, dreapta socoteală".