De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Vârstele înțelegerii
Există vârste ale înţelegerii. Înţelepciunea vieţii nu vine prin simpla acumulare de informaţii în timp, nici prin experienţe condiționate de păcate și patimi sau de trebuințele vieții. Înțelepciunea se naște și se desăvârşeşte în măsura efortului personal de curățire lăuntrică, ca o adâncire în Duhul lui Dumnezeu, prin cuminecare de Adevăr.
Adevărul nu este un principiu abstract. El are, înainte de toate, chip şi gust de veşnicie. Mintea nu poate gândi această bună mireasmă, dăruită inimilor înduhovnicite. Familia înseamnă primii paşi spre şcoala înţelepciunii, care este Sfânta Biserică, cer şi pământ laolaltă, care Îl mărturiseşte pe Iisus drept Înţelepciunea întrupată. De aceea, priceperea noastră trebuie să treacă prin Sfintele Taine, ca un urcuş, de la pruncie până la „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efes. 4, 13).
Este tocmai calea minţii către inimă, unite tainic „în și prin” Cuvântul lui Dumnezeu, întru mărturisirea Duhului Sfânt, care ne descoperă și ne împărtășește prin ochii credinţei, în lumina Adevărului, ca unică şi veşnică Înţelepciune: IUBIREA.



.jpg)