Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Vioara lui Paganini
Nicolo Paganini a fost un cunoscut compozitor şi violonist italian care a trăit între anii 1782 şi 1840. El a fost între cei mai de seamă inovatori ai tehnicii violonistice. Se spune că, într-una din seri, asistenţa aştepta cu nerăbdare începerea unui concert al lui Paganini. Instrumentul suna dumnezeieşte în mâinile artistului. Dar, deodată, în timpul reprezentaţiei, s-a auzit ceva straniu: una din corzile viorii maestrului se rupsese. Dirijorul, orchestra şi publicul au înlemnit, dar nu şi Paganini. Uitându-se la partitură, el a continuat să scoată sunete frumoase dintr-o vioară cu o coardă ruptă. Dirijorul şi orchestra au reluat partitura muzicală.
Înainte ca publicul să-şi revină din uimire, un alt sunet a atras atenţia spectatorilor. Se rupsese o altă coardă a viorii solistului. Dirijorul s-a oprit din nou. Orchestra la fel, dar nu şi Paganini. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, el a continuat concertul. Dirijorul şi orchestra, impresionaţi, au început şi ei să cânte. Dar nefericirea se repetă din nou. Toţi artiştii se opriră, iar spectatorii înmărmuriră. Însă Paganini nu renunţă să ducă până la capăt reprezentaţia. Scoase toate sunetele partiturii pe o singură coardă. Dirijorul se încurajă, tot aşa şi orchestra, iar publicul se însufleţi şi trecu de la linişte la aplauze furtunoase. După acel concert de pomină, Paganini a câștigat gloria deplină. Ajunsese faimos în tot Occidentul. A concertat și la Paris, chemat fiind de împăratul Napoleon Bonaparte, care-l aprecia extrem de mult.
Atunci când a urcat în trăsură pentru a ajunge la sala de concert, birjarul l-a întrebat cum se numește. Paganini, a venit scurt răspunsul. Atunci, vizitiul a triplat prețul călătoriei. La întrebarea virtuozului italian de ce este atât de scump, francezul i-a replicat: „Dumnevoastră sunteți vestitul Paganini care a cântat cu vioara sa pe o singură coardă. Deci, la client bogat, călătorie scumpă”. Cântărind din ochi pe hapsânul birjar, Paganini i-a răspuns memorabil: Îți voi plăti așa cum ai cerut dacă vei putea să mă duci și tu pe mine pe o singură roată a trăsurii tale la concertul pe care trebuie să-l dau astă seară.
Birjarul a rămas impresionat de cuvintele italianului și l-a dus pe violonist pe gratis la concert. Iar strălucitul artist l-a invitat să asiste la fel, fără nici o plată, la concertul său magnific.
A trăi frumos în ziua de astăzi este o artă care cere într-un anumit fel o deosebită virtuozitate. Viaţa este un mozaic de experienţe şi transformări. Ea se aseamănă adeseori cu vioara lui Paganini, căreia i s-au rupt corzile. Prietenii ne părăsesc, câteodată duşmani ne sunt cei apropiaţi ai noştri. Peste tot, „corzi rupte”. Ce facem? Să cădem descurajaţi la pământ? Nu, niciodată! Să mergem la Mântuitorul aşa cum suntem. El nu numai că a suferit întocmai ca noi, ci infinit mai mult decât am putea suferi noi vreodată. De aceea să mergem la Omul durerii pentru a găsi mângâiere şi pace. Ştim că El a cunoscut suferinţa. Ştim că apropiindu-ne de Mântuitorul vom găsi nu numai uşurarea neputinţelor noastre, ci vom vedea în durere, în cruce, o adevărată binecuvântare.
Dacă trecem prin împrejurări grele şi vreo „coardă” din viaţa noastră se va rupe, să nu uităm că Domnul nu-i părăseşte pe ai Săi niciodată. Când suntem la strâmtoare, când „corzile” vieţii noastre se rup, când nu mai avem pe nimeni, să alergăm la Hristos. Numai El poate face ca viaţa noastră să vibreze într-un imn de speranţă.
Paganini este pentru noi modelul omului care nu renunţă cu nici un chip, simbolul profesionistului, care continuă să meargă înainte prin greutăţi. Caracterul de luptător trebuie să facă parte din profilul oricărui creştin.