Zâmbind dintre îngeri

Când a ajuns mitropolit de Dimitriados şi Almirou, Hristodoulos Paraschevaidis nu împlinise încă 35 de ani. Era cel mai tânăr ierarh pe care arhiepiscopul Atenei şi al întregii Elade, Serafim, îl hirotonise. Nu se înşelase. Dimpotrivă, alegerea constituia una din marile realizări ale Bisericii din Grecia veacurilor XX şi XXI. Tânărul mitropolit Hristodoulos a devenit în scurt timp un adevărat Părinte pentru întreaga eparhie care-i fusese încredinţată spre păstorire. Nobleţea şi bunătatea lui au făcut degrabă înconjurul ţării şi al lumii ortodoxe. Credincioşii şi preoţii l-au ajutat să-şi împlinească misiunea până la capăt şi pe deasupra l-au iubit cu adevărat. Iubirea lor era, de fapt, răspunsul la iubirea lui, aproape fără margini.

Un Apostol, un lider, un harismatic, un mare Părinte

Mitropolia de Dimitriados şi Almirou a devenit în câţiva ani una dintre cele mai respectate şi cunoscute eparhii ortodoxe din întreaga lume. Ierarhi şi personalităţi ale lumii contemporane l-au vizitat la Volos şi s-au bucurat de prietenia lui. Mitropolitul Hristodoulos a cucerit inimile tuturor. Slujirea lui se încheia târziu, după miezul nopţii. Nu refuza pe nimeni. Zâmbea tuturor. Făcea bine ca şi sfinţii de altădată. De aceea, când a venit ziua plecării de la Volos, eparhia l-a condus cu lacrimi. La Atena, alte mulţimi l-au aşteptat cu mari speranţe. În ziua întronizării ca arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, zeci de mii de oameni l-au întâmpinat în Piaţa „Sintagma“ şi i-au strigat Axios. Ceremonia de întronizare a ieşit din tipare. Oraşul arăta ca la o revoluţie. Era, într-adevăr, o revoluţie spirituală.

Deceniul în care s-a aflat la cârma Bisericii Greciei a fost perioada de glorie pe care n-o cunoscuse, poate, decât veacul de aur al marilor Părinţi.

Autorităţi, slujitori de diferite ranguri, oameni mari şi mici la suflet au trebuit să recunoască în persoana arhiepiscopului Hristodoulos un Apostol, un lider, un harismatic, un mare Părinte.

A schimbat radical cursul evenimentelor, s-a adresat tuturor, chemându-i către Biserică. Le-a adus aminte celor care uitaseră că Dumnezeu îi iubeşte şi-i aşteaptă pe fiecare în parte.

A luptat cu ideile învechite şi le-a spus deschis tinerilor că Biserica îi primeşte aşa cum sunt, cu defectele şi calităţile lor. În urma chemării părinteşti ce le-a adresat-o arhiepiscopul, mulţi tineri au călcat pragul Bisericii, au descoperit Liturghia şi rugăciunea, unii dintre ei au urmat şcoli teologice ori au îmbrăţişat viaţa monahală. În timpul vizitelor canonice făcute la unele mănăstiri, monahii i-au spus direct că într-o zi, ascultându-i predica, viaţa lor s-a schimbat. Rezultatul schimbării era prezenţa lor în spaţiul monastic sau în lumea Bisericii.

S-a afirmat că oameni ca Hristodoulos se nasc odată la o sută de ani

În vizitele publice la diferite instituţii de învăţământ, elevii şi studenţii îl primeau cu nemaiîntâlnită căldură şi afecţiune. Aşa ceva nu se mai întâlnise. Cuvântările arhiepiscopului mergeau la inimă. La îndemnul lui aproape toată populaţia Greciei a ieşit în stradă pentru a apăra Biserica. Simpatia de care se bucura păstorul Bisericii din Grecia i-a creat numeroase probleme din partea oamenilor cu suflet mic. Unii dintre ei aveau poziţii importante (vremelnic) şi au luptat împotriva lui. N-au lovit doar în el, au afectat întreaga Biserică şi mulţimea credincioşilor care l-a iubit până la urmă pe arhiepiscopul cel minunat. După numeroase mâhniri pe care le-a suportat cu stoicism creştin, arhiepiscopul Hristodoulos s-a îmbolnăvit greu. Cei mai mari medici au luptat să-l salveze. La Atena, în timpul spitalizării sale, zeci de oameni îşi petreceau noaptea în rugăciune în jurul spitalului, iar florile trimise de credincioşi acopereau toate spaţiile din zonă. A călătorit şi-n America, la o clinică ultramodernă, cu dorinţa unui transplant care nu s-a putut realiza. Întors în ţară, a fost primit la aeroport ca un erou, cu onoruri militare şi salve de tun. A spus atunci că a venit înapoi, ca Ulise, să moară în Itaca lui.

Canalele media au vorbit despre arhiepiscopul Hristodoulos în fiecare zi. Limbajul folosit în zilele suferinţei a fost diferit faţă de cel din perioada confruntărilor. În sfârşit, toţi recunoşteau rolul pe care l-a avut, şi s-a afirmat că oameni ca Hristodoulos se nasc odată la o sută de ani.

Marele arhiepiscop nu s-a descurajat. Le-a primit pe toate ca o pedagogie divină pentru mântuirea lui. S-a pregătit pentru despărţirea de cele pământeşti şi a vorbit despre moarte ca despre o trecere în nemurire.

Oamenii doreau să-l vadă slujind, să-i asculte îndemnurile, să primească binecuvântarea sa. Arhiepiscopul nu s-a mai arătat. Retras în chilia din Reşedinţa arhiepiscopală, fericitul Întâistătător şi-a pus nădejdea mântuirii în mai marele Arhiereilor pe care L-a slujit cu rară dăruire.

La sfârşit de ianuarie 2008, în preajma sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, strălucitul ierarh Hristodoulos s-a mutat către ceruri.

Zâmbet desprins ca dintr-o poveste

Cred că în ziua aceea de 28 ianuarie porţile cerului s-au deschis larg să-l primească pe marele liturghisitor şi pe bunul păstor de suflete.

Liturghia era viaţa lui. Se observa de departe că omul acesta trăia pentru slujire şi avea, cu adevărat, vocaţie de arhipăstor. Eleganţa veşmintelor şi a gesturilor liturgice erau desăvârşite. S-a şi spus că era neegalat. Se poate să fi fost aşa.

Am văzut în zilele acelea la Atena cât de mult l-au iubit oamenii. Zi şi noapte au rămas lângă Catedrală, iar în ziua înmormântării jumătate din populaţia Atenei a ieşit în stradă.

Oamenii nu s-au dezis. Axios au strigat la întronizare, Axios şi în ziua din urmă. Mai mult, l-au numit Nemuritorul şi chiar Sfânt.

Piaţa „Sintagma“ şi bulevardele nu puteau cuprinde mulţimile. Nici un erou, artist sau înalt demnitar n-a fost răsplătit cu atâtea aplauze. Poate că nimeni nu le-a meritat ca arhiepiscopul Hristodoulos.

Exemplul pe care-l lasă posterităţii fericitul întâistătător al Eladei este unul foarte grăitor.

Lupta pentru Biserică nu se pierde niciodată. Arhiepiscopul a fost până la urmă un învingător.

Cei care l-au duşmănit pe nedrept şi i-au căutat pricini au trebuit să recunoască superioritatea lui din toate punctele de vedere. Dincolo de această recunoaştere pământească vor răspunde şi în faţa Dreptului Judecător pentru atitudinea lor.

Arhiepiscopul Hristodoulos a fost un dar al lui Dumnezeu la cumpăna dintre milenii. „Conducătorii popoarelor nu mor niciodată“. Aşa scria pe o pancardă purtată de oameni pe străzile Atenei în ultima zi a lui ianuarie 2008. Ei trăiesc prin lumina pe care au lăsat-o în urmă şi prin iubirea lor care a schimbat felul de-a fi şi a trăi al semenilor.

A fost odată în cetatea şi ţara încreştinată de Apostolul neamurilor un mare Apostol. Numele lui era Hristodoulos. Din ziua aceea toţi amintesc de el. Copiilor li se vorbeşte la şcoală. Bătrânii spun că n-a mai fost altul ca el. Zâmbetul lui, desprins ca dintr-o poveste, îl amintesc uneori imaginile de televiziune dar, mai ales, îl păstrează oamenii în sufletele lor, aşa cum îmi aduc aminte şi eu la împlinirea unui an de când arhiepiscopul ne zâmbeşte din ceruri.