Zbor de pasăre măiastră

Între numeroasele păsări întâlnite încă prin crânguri, cel mai dulce îşi înalţă cântul către ceruri privighetoarea. Trilul ei, închinat Celui care tronează peste întreaga creaţie, are ceva fascinant. Cei care au experiat o astfel de muzică, trăind vreme îndelungată în locuri sihăstreşti, au asemănat cântarea păsărilor cu a îngerilor care îi aduc neîncetat lui Dumnezeu laudă. Cum privighetoarea se remarcă între păsările văzduhului, aşa s-a evidenţiat monahia Pahomia Marinescu în soborul Mănăstirii Pasărea prin dulcea cântare şi statornica slujire a aşezământului monahal vreme de 90 de ani. Foarte rar se întâlneşte un monah care să petreacă în mănăstire aproape un veac, aşa cum s-a întâmplat în cazul monahiei Pahomia care a păşit pe poarta mănăstirii când avea şase ani.

Copila născută la 6 ianuarie 1915 în sătucul Crăsani din judeţul Ialomiţa a rămas orfană de tată în timpul Primului Război Mondial. Una dintre surorile mamei, monahia Mihaela, nevoitoare a Mănăstirii Pasărea, a adus-o în chilia ei în anul 1921. În acel timp funcţiona în mănăstire o şcoală pentru orfanele de război, unde a urmat primele patru clase primare.

După absolvirea lor a cerut să rămână între vieţuitoarele mănăstirii, ostenindu-se cu mult sârg să pătrundă în profunzimea trăirilor călugăreşti, după cum observa la monahiile cu bogată experienţă de mănăstire. La vârsta de 15 ani a ajuns ucenica monahiei Evlampia Dinescu, care, la acea vreme, ocupa postul de casier al mănăstirii. Călugăriţa iubea mult cântările bisericeşti şi se număra printre elevele marelui profesor de muzică şi compozitor Ioan Popescu Pasărea.

Acest dar deosebit al cântului măiestrit s-a ostenit să-l insufle şi mai tinerei nevoitoare Costina (Constanţa) care a învăţat la o vârstă fragedă toate cântările ce au însoţit-o apoi în lungul drum al vieţii sale. Pe lângă activitatea mănăstirească, maica Evlampia participa şi la acţiuni de binefacere, fiind directoarea Institutului pentru pregătirea infirmierelor călugăriţe ortodoxe române. În această calitate şi-a îndemnat ucenica să urmeze şcoala de asistente în anii 1936-1938 absolvind cu nota 9,37, fiind aşezată în ordinea mediilor a patra din promoţia respectivă.

În anul 1937, fericitul întru pomenire Patriarhul Miron Cristea a adus în Mănăstirea Pasărea toate elevele acestui institut şi a oficiat el însuşi slujba tunderii în monahism. Sora Costina a primit numele de Pahomia monahia. Avea vârsta de 22 de ani , dintre care 16 petrecuţi deja în mănăstire. Între anii 1938 şi 1944 a lucrat la Spitalul Militar din Bucureşti ca asistentă şefă la sala de operaţii alături de doctori vestiţi - unii dintre ei generali ai Armatei Române. A arătat multă grijă faţă de omul aflat în încercare, ştiind că împreună cu el suferă Hristos până la sfârşitul veacurilor. Când România a intrat în război, a plecat pe front cu trenul sanitar îngrijind cu mare devotament soldaţii răniţi. A ajuns departe, până în Caucaz.

La sfârşitul războiului a urmat Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Târgu Jiu, absolvind în anul 1947. Între anii 1948 şi 1952, monahia Pahomia a urmat cursurile Seminarului monahal de la Mănăstirea Horezu, pe care l­a încheiat ca şefă de promoţie cu media 9,36. Diploma de absolvire a fost semnată de însuşi fericitul întru pomenire patriarh Justinian Marina.

După terminarea seminarului a condus vreme de doi ani (1952-1954) soborul Mănăstirii Pasărea. S-a remarcat în acea perioadă printr-o exemplară dăruire, atenţie, distincţie, punctualitate şi ţinută monahală.

Deşi a fost apreciată de conducerea Bisericii, în special de patriarhul Justinian Marina şi de episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpaşu Botoşăneanul, maica Pahomia a cerut retragerea din ascultarea de stareţă. A fost apoi responsabilă la atelierul mănăstirii (1954-1958), soră medicală la dispensarul TBC din comuna Brăneşti (1958-1966) şi ghid principal al mănăstirii până în anul 1975. A participat şi la cursurile de ghizi organizate de Patriarhia Română în acea perioadă.

Iubea în mod deosebit slujbele Bisericii, fiind nelipsită de la rugăciunile comunitare. Între anii 1975 şi 2004 a condus strana stângă a bisericii mari de la Mănăstirea Pasărea şi a fost "tipicăriţa" mănăstirii (responsabilă cu toată rânduiala desfăşurării slujbelor).

Din mărturiile uceniţelor pe care le-a format cu multă şi rară dăruire, am aflat că la chilie se ruga mult, citea psaltirea pe care o cunoştea în mare parte pe dinafară, era primitoare de străini, ospitalieră, milostivă, gazdă plăcută pentru numeroşii oaspeţi care-i treceau pragul. Odată cu trecerea anilor, după împlinirea vârstei de 90 de ani, nu mai putea citi, dar spunea pe de rost rugăciuni şi psalmi, cântări şi cuvinte adunate din Sfintele Scripturi.

Una dintre marile împliniri ale vieţii ei o reprezintă formarea uceniţelor pe care le-a crescut în frică de Dumnezeu şi respect faţă de rânduielile mănăstireşti. Stavrofora Mihaela Costache (actuala stareţă a Mănăstirii Pasărea, primită în mănăstire la vârsta de 12 ani), monahiile Emanuela, Peregrina, Gregoria, Porfiria şi sora Mihaela au considerat-o pe îndrumătoarea lor o adevărată mamă duhovnicească, care le-a pomenit mereu în rugăciune, ziua şi noaptea rugând-o pe Maica Domnului să nu le părăsească şi să le ajute să-şi ducă crucea, până la capăt, cu răbdare, credinţă şi evlavie.

Monahia Pahomia a fost una dintre călugăriţele care cunoşteau cel mai bine istoria Mănăstirii Pasărea unde a trăit aproape un veac. În căsuţa ei din vecinătatea bisericii mănăstireşti, au poposit, în decursul vremii, numeroase personalităţi ale vieţii bisericeşti şi culturale româneşti, între care amintim pe patriarhii Justinian Marina şi Teoctist Arăpaşu, Regele Carol II, aproape toţi episcopii-vicari de la Bucureşti şi nu numai, compozitorul Ioan Popescu Pasărea, scriitori, pictori, sculptori, profesori şi oameni de seamă ai Capitalei, rude şi cunoscuţi. După mărturia unui profesor de teologie, monahia Pahomia "cunoştea nu doar teologie şi spiritualitate ortodoxă, ci avea şi importante noţiuni de cultură profană şi era un partener plăcut de dialog".

Avea şi o fermitate împrumutată, probabil, de la ofiţerii de carieră pe care i-a întâlnit în anii grei ai războiului. Din mărturisirile înlăcrimate ale uceniţei ei, Stavrofora Mihaela Costache, am aflat că fericitul patriarh de pioasă amintire Teoctist a vizitat-o la Pasărea cu puţin timp înainte de plecarea sa către ceruri. Au vizitat atunci împreună locul în care se dorea ridicarea unei clădiri pentru Seminarul "Cuvioasa Filofteia". Cei doi se cunoşteau bine din anii â40, cu mult înainte de hirotonia întru arhiereu a patriarhului, încă de pe când era elev la Seminarul Monahal din Mănăstirea Cernica. La plecare, bătrânul patriarh a îmbrăţişat-o părinteşte şi a remarcat: "Nu mai avem oameni de vârsta noastră care să fi trecut prin atâtea încercări ca noi…"

În ziua morţii patriarhului, starea sănătăţii monahiei Pahomia s-a înrăutăţit vizibil. Încetul cu încetul s-a retras din cele ale lumii, a căutat liniştea şi s-a rugat mult în chilia de unde auzea glasul toacei şi al clopotelor, precum şi cântecul călugăriţelor la vremea slujbelor.

Trecerea ei prin lumea aceasta a fost ca un zbor de pasăre măiastră. Pentru grija deosebită pe care a manifestat-o faţă de sutele şi miile de bolnavi, Dumnezeu, în marea Sa bunătate, a purtat grijă de ea în perioada îndelungată de suferinţă când uceniţele au îngrijit-o ziua şi noaptea, la spital sau în chilia smerită, unde se auzeau rugăcini şi cântări neîncetate, aidoma trilurilor de privighetoare. Aceleaşi uceniţe, pe care le-a crescut din fragedă vârstă, au privegheat şi lăcrimat mult în zilele Săptămânii Luminate, când trupul venerabilei călugăriţe a fost aşezat în cimitirul mănăstirii, alături de vieţuitoarele din veac adormite în aşteptarea Zilei celei mari a Învierii de obşte.

Cântările doxologice, impresionantul sobor, cuvintele de aducere aminte, glasul clopotelor, trilurile păsărilor, florile şi lacrimile, ramurile înflorite ale magnoliilor au cinstit-o în mod deosebit pe fosta stareţă a Mănăstirii Pasărea, care va rămâne un model luminos şi o icoană smerită a trăirii monahale din zbuciumatul veac al XX-lea.