Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Preasfinţitul Părinte Ignatie a oficiat miercuri, 13 iunie, slujba Privegherii la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” - Alexandru Vlahuţă din judeţul Vaslui. Cu acest prilej, s-a săvârşit rânduiala
În contextul „Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam”, miercuri, 13 iunie 2018, la Casa de Cultură a oraşului Buhuşi, a avut loc vernisajul expoziţiei „Zestrea neamului românesc”. Cu
Protopopiatul Piatra Neamţ, în colaborare cu Parohia „Sfântul Ioan Domnesc” - Catedrală şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Neamţ, prin Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ,
Preoţii din trei protopopiate ale Eparhiei Romanului şi Bacăului au participat marţi, 12 iune 2018, la şedinţele administrative lunare. Pe lângă temele prezentate, slujitorii sfintelor altare au abordat subiecte
Prezenţi la Iaşi în contextul marcării Centenarului Marii Uniri, oficialităţi din 22 de ambasade au vizitat ieri, 14 iunie, Ansamblul Mitropolitan din Iaşi. Aceştia au fost întâmpinaţi pe pietonalul Ştefan ce
Dacă treci măcar o dată prin oraşul Cernăuţi, fosta capitală a Bucovinei înstrăinate, este peste poate să nu-ţi vină în minte inegalabilele versuri eminesciene: „Iar tu, iubită Bucovină, eşti diamant di
Miercuri, 13 iunie 2018, s-au împlinit 377 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Arhiepiscopia Iaşilor a marcat acest moment prin slujbe şi evenimente culturale. De la ora 900, în
Parohia Rotunda din Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a găzduit duminică, 10 iunie 2018, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului „Răsună toaca-n cer". Participanţii au primit diplome şi premii din
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, sâmbătă, 9 iunie, la Parohia Târpeşti, s-a săvârşit slujba de pomenire a vrednicului părinte Constantin Ghiorghiu. Evenimentul a debutat cu slujba Sfintei Liturghii
Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat marţi, 12 iunie 2018, Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei" şi
Ieri s-au împlinit 377 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Acest moment a fost marcat la Iaşi prin organizarea de către Centrul eparhial a unor evenimente cu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Ortodoxă Lazaret, a fost prăznuit luni, 11 iunie 2018, Sfântul Luca al Crimeei. Prăznuirea a început
Creştinii din vechime primeau uneori doar un cuvânt duhovnicesc, dar îl puneau în lucrare o viaţă întreagă. În alte dăţi, nici măcar nu aveau nevoie de un cuvânt, precum fratele din Pateric ce-i spune
Minunea icoanei Maicii Domnului de la Hadâmbu a fost rememorată duminică, 10 iunie 2018, la Ipatele prin rugăciune. Credincioşii de aproape şi de departe au participat cu evlavie şi credinţă la slujba
Luni, 11 iunie, în Parohia „Sfântul M. Mc. Gheorghe" din satul Mlenăuţi, comuna Hudeşti, a avut loc conferinţa preoţească semestrială a preoţilor din Protopopiatul Darabani, desfăşurată în prezenţa
Activitatea educativ-catehetică desfăşurată la Parohia „Sfântul Nicolae" din Câmpulung Moldovenesc în cursul anului şcolar care se încheie a fost încununată în Duminica Sfinţilor Români printr-un moment
Anul Centenar a fost marcat sâmbătă, 9 iunie 2018, la Casa Tineretului din municipiul Botoşani, de Festivalul-Concurs Coral de Cântece Naţionale Româneşti, ediţia a IV-a.Acesta a fost organizat de Centrul
Duminică, 10 iunie 2018, a avut loc la Mănăstirea Varatic o conferinţă duhovnicească la care au participat preoţii duhovnici ai mănăstirii, monahiile şi surorile. Întâlnirea, ce a fost prezidată de
Mâine, 13 iunie 2018, se împlinesc 377 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Arhiepiscopia Iaşilor va marca acest moment prin slujbe şi evenimente culturale. Astfel, mâine, 13
Duminică, 10 iunie 2018, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci"
Duminică, 10 iunie 2018, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos" din oraşul Bălţi. După sfânta
Zi de bucurie a fost duminică, 10 iunie 2018, pentru credincioşii din Gura Humorului care au participat la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop Pimen în catedrala oraşului. Slujba a fost
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala „Sfântul Dimitrie" Bacău a organizat joi, 7 iunie 2018, în Aula Mare a Universităţii „George Bacovia" din Bacău, conferinţa cu tema „Centenarul
Preoţii Protopopiatului Huşi s-au reunit joi, 7 iunie 2018, în şedinţa semestrială. Întrunirea a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, Episcopul Huşilor, în
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


