Banca Naţională a României a lansat, la 14 septembrie, în circuitul numismatic, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, imprimată pe suport de polimer, precum şi o coală specială formată din patru
Banca Naţională a României a lansat, la 14 septembrie, în circuitul numismatic, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, imprimată pe suport de polimer, precum şi o coală specială formată din patru
Săptămâna Europeană a Mobilității, care se desfășoară anual în perioada 16-22 septembrie în mai multe țări membre UE, dar și extracomunitare, este o campanie a Comisiei Europene privind mobilitatea urbană
Ideea unui Pact pentru Demografie, Familie şi Competitivitate Economică, care să promoveze politici „Family-Friendly” pentru angajați, a fost lansată luni, 14 septembrie, de Institutul Român pentru
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligaţia de a reanaliza dosarul şi de a răspunde motivat în termen de 45
Marți, în Piața Victoriei din București, un protest neautorizat al oierilor a degenerat din cauza mai multor persoane care au recurs la acte de violență. Potrivit Jandarmeriei Capitalei, au fost conduse la
Noile manuale pentru clasa a IX-a ar putea ajunge în şcoli cel mai devreme la jumătatea lunii octombrie. În acest context, pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice, Centrul Naţional pentru Curriculum şi
Copiii şi adolescenţii care se înscriu pentru prima dată, în luna septembrie, la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, Vrancea, vor primi în dar o carte, potrivit unui anunţ al
Majoritatea respondenților unui sondaj realizat de Inscop Research se declară favorabili testării antidrog a elevilor de peste 14 ani, monitorizării audio-video în sălile de clasă și introducerii uniformei
România se află din nou sub media ţărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în ceea ce priveşte atingerea competenţelor de bază la matematică, știinţe şi lectură. Problema nu
Trăim vremuri paradoxale în care se vorbește tot mai mult despre pace, în timp ce aproape toate popoarele se pregătesc de război, iar unele se află deja cuprinse de el. Sintagme precum „război pentru
În perioada 17-20 septembrie, la Botoșani se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, eveniment organizat de Fundația Corona și finanțat de
Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Galeria de Artă „Theodor Pallady” a Uniunii Artiștilor Plastici din România - Filiala Iași va găzdui, pe 20 septembrie 2026, de la ora 11:30, vernisajul unei expoziții de pictură semnate de artistul Bogdan
În perioada 1-8 octombrie, la Iași se va desfășura ediția a XIX-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI). Programul include trasee turistice performative, spectacole, o ex
În prima ediție a Festivalului Sound District Floreasca, în zilele de 11 și 12 septembrie, cartierul Floreasca din București a devenit o mare scenă pentru muzica clasică, dar și pentru expresii muzicale
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin apariția unor crize epileptice recurente, determinate de activitatea electrică anormală a creierului. Deși imaginea cea mai cunoscută este aceea a unei
În data de 22 noiembrie, Aula „Mitropolit Nestor Vornicescu” din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova (str. Brestei nr. 24) va găzdui conferinţa cu titlul „Povara libertăţii. Sfinţi, genii şi
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit duminică, 11 noiembrie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Gemeni, Protop
Părintele prof. Ion Răduţ, fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Craiovei şi apropiat colaborator al vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu, a trecut la cele veşnice duminică, 11 noiembrie.
Sâmbătă, 10 noiembrie, cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu a avut loc Cercul pedagogic al profesorilor de religie, ciclul gimnazial, cu tema de dezbatere „Sacru și profan în satul românesc”. Evenimentul s-a
Duminică, 11 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Cra&
Mănăstirea Suiești, în parteneriat cu Școala Gimnazială I-VIII din comuna Stănești și cu acordul directoarei Chirea Emilia-Luminița, a început activitățile social-culturale îndreptate către copiii
Două dintre bisericile importante ale urbei craiovene au îmbrăcat în această perioadă haină de sărbătoare. Duminică, 11 noiembrie, Biserica „Sfântul Mina” şi-a serbat ocrotitorul, slujba
Mănăstirea Baia de Aramă, situată în partea de nord-vest a Olteniei, şi-a sărbătorit joi, 8 noiembrie, ocrotitorii duhovniceşti. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul Bisericii „Sfinţii Arhangheli” din Craiova. Sfântul locaş, încărcat de o istorie aparte,
Viața virtuoasă este așezarea voii lui Dumnezeu în noi. Împlinirea ei constantă duce la asemănarea cu Dumnezeu, la sfințenie. Acesta este un criteriu fundamental în morala creștină, după cuvântul
Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil aduce de fiecare dată bucurii duhovniceşti în rândul credincioşilor olteni. Cu acest prilej, mai multe locaşuri de închinare îşi serbează hramul. În
Fundaţia Naţională pentru Civilizaţie Rurală „Nişte Ţărani” a acordat, la cea de a XX-a ediţie, premiile sale anuale. Evenimentul a avut loc luni, 5 noiembrie, la Biserica „Intrarea în biserică a Maicii
Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat duminică veşmânt de sărbătoare, prin sfinţirea picturii celei noi cu care este împodobită. Slujba de sfinţire şi Sfânta
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a sfințit duminică, 4 noiembrie, biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea gorjeană Baia de Fier.
În cadrul activităților desfășurate în săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu-Vâlcea au participat la activități
Facultatea de Teologie din Craiova organizează în această perioadă mai multe conferinţe, cursuri şi activităţi academice. În cadrul acestui program se numără şi vizita prof. univ. dr. Mariyam Stoyadinov,
În perioada 1-4 noiembrie, Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului a fost prezentă la Târgul Național de Carte Religioasă desfășurat la Biblioteca „Astra” din Sibiu. Prezentând misiunea
Un nou stareț a fost instalat duminică, 4 noiembrie, la mănăstirea vâlceană Cozia de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Ierarhul a săvârșit aici Sfânta
Preotul Alexandru Dobrescu s-a născut la 17/31 martie 1884 în localitatea Godinești, din județul Gorj, mai precis în satul Arjoci, aparținător al acestei localități. Primii ani ai vieții îi petrece pe
Mai multe familii de rromi cu situație financiară precară care locuiesc în comunitatea Colonie Nuci, județul Vâlcea, au primit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul
Duminică, 4 noiembrie, începând cu ora 8:00, Biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul” din cartierul Crihala, orașul Drobeta-Turnu Severin, se va afla în haine de sărbătoare, fiind ziua în care va avea loc
Grija omului muritor amăgit de vrăjmașul este de a trăi cât mai bine și cât mai ușor, de a fi mulțumit și fericit. Vrea să aibă din belșug toate bunătățile, să nu ducă lipsă de hrană, să aibă haine
Câte se pot spune despre viața noastră, despre datoria pe care o avem față de Dumnezeu și față de semenii noștri! Cu adevărat, Înțeleptul Solomon din Vechiul Testament ne spune că „pentru orice lucru este
Membre ale Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea au făcut la sfârșitul săptămânii trecute noi fapte social-filantropice. Reprezentante ale acestei asociații, Zenovia Zamfir și Mihaela Marina Popa
„În vremea aceea a venit Iisus în hotarele Tirului și ale Sidonului și, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El, o femeie a cărei
Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe - Ismail (†1943), s-a născut în anul 1868, în Basarabia, în satul Badar. Din botez a primit numele Dimitrie. La 15 ani a intrat în obştea Mănăstirii Suruceni,


