Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului), credincioşii au intrat perioada bisericească a Triodului, o perioadă de pregătire pentru Sfintele Paşti, timp de urcuş duhovnicesc spre
La propunerea protopopului Alexandru Vidican, profesorii de religie din municipiul Bistriţa s-au întâlnit la sediul Protopopiatului pentru a discuta despre modalităţile de implicare şi organizare a activităţilor
Credincioși din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul clujean Mărăști alături de parohul Mihai Colț, au vizitat joi, 18 februarie, pe vârstnicii de la Centrul de Îngrijire și Asistență
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei a fost prezent vineri, 19 februarie, în mijlocul militarilor Brigăzii 6 Operaţii Speciale „Mihai Viteazul” din Târgu Mureş, unde a avut loc ceremonia de
Institutul de Istorie Orală, din cadrul Facultății de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB), în parteneriat cu Universitatea din Islanda a organizat expoziţia de fotografie „Destine
La Muzeul Naţional Brukenthal, Cabinetul de Cartografie, poate fi vizitată expoziţia „În căutarea Sophiei”, realizată de curator Maria Barna, consultant științific dr. Alexandru Sonoc, fotograf: Alexandru
La Ședința Consiliului General al CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare) din 19 februarie, în urma întrunirii membrilor, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop a
De curând, la Editura Episcopiei Sălajului „Credinţă şi viaţă în Hristos" a apărut teza de doctorat a Preasfinţitului Episcop Petroniu, intitulată „Literatura patrologică românească în secolul XX”.
La Biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” a Parohiei Cristian II din judeţul Braşov s-au întrunit joi, 18 februarie, preoţii din Protopopiatul Bran-Zărneşti. Preoţii brăneni au fost însoţiţi de persoanele
La Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului" din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, copiii de la Cercul de pictură al icoanelor pe sticlă, dedică luna februarie, la fel ca în fiecare an,
Peste 80 de persoane cu dificultăți sociale, între care bolnavi, persoane cu dizabilități, copii orfani, familii cu dificultăți financiare majore, primesc săptămânal o masă caldă pregătită de voluntari la
Istoria realizării Coloanei Infinitului a fost reconstituită în volumul lansat la Petroşani de Asociaţia PetroAqua, din localitate, cartea prezentând corespondenţa purtată între sculptorul Constantin Brâncuşi
Mai multe activităţi cu tinerii au loc în Arhiepiscopia Alba Iulia, în cadrul „Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox” şi a „Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir
Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent lucrarea „Epistola I către Corinteni”, scrisă de pr. dr. Mihai Petian. Lucrarea este considerată a fi primul comentariu dezvoltat al Epistolei I
În Aula „Episcop Nicolae Popovici” a Mănăstirii ,,Nașterea Maicii Domnului” - Recea, din județul Mureș, a avut loc joi, 18 februarie, întâlnirea anuală a coordonatorilor Centrelor cultural-catehetice din
Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a sfinţit joi, 18 februarie, sediul renovat al Protopopiatului Beiuș, ca urmare a finalizării lucrărilor de restaurare executate în interiorul clădirii administrative
Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameşului şi a Fariseului) marchează Începutul Triodului, perioadă în care credincioşii se pregătesc din punct de vedere duhovnicesc pentru intrarea în Postul Mare. Mâine,
Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj organizează sâmbătă, 27 februarie, o nouă seară de tineret cu slujba Vecerniei, teatru și agapă. Slujba Vecerniei va avea loc de la ora 18.00 la Biserica Studențilo
Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Maieru, Protopopiatul Năsăud, organizează duminică, 21 februarie, un microconcert de muzică clasică și
Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, alături de Asociația Studențească PhiloHistorRiSs organizează în perioada 13-14 mai, la Facultatea de Istorie
Campania „Donează sânge, salvează o viaţă” a Patriarhiei Române continuă şi anul acesta la Sibiu, prin implicarea Arhiepiscopiei Sibiului şi a mai multor instituţii partenere. În cel de-al doilea an în
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a iniţiat editarea monografiilor protopopiatelor din eparhie. La sfârşitul anului trecut a văzut lumina tiparului monografia-album dedicată celor 40 de mănăstiri şi
La Mănăstirea Măgura Jina din judeţul Sibiu a avut loc o tabără pentru elevi organizată de Departamentul pentru tineret al Arhiepiscopia Sibiului. Aici tinerii au participat la numeroase activităţi, între care
Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului a oferit ieri, 18 februarie, pachete cu alimente şi îmbrăcăminte mai multor beneficiari permanenţi ai instituţiei. Pentru această acţiune
„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Sfântul Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia (†285) erau din oraşul Egeea, din Cilicia (Asia Mică). Ei s-au născut în prima jumătate a secolului al III-lea după Hristos.


