Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
La Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Dumitru” din Florești, Protopopiatul Cluj I, s-a desfășurat, în perioada 6-10 august, a patra ediție a Școlii de vară pentru copii. În cele cinci zile, cei 60 de copii
Credincioșii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” au participat la programul de rugăciune din perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, la biserica parohială. „În acest post am fost mângâiați de
Mănăstirea Nicula, județul Cluj, se pregătește, ca în fiecare an, pentru pelerinajul credincioșilor care are loc cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. De asemenea, și în acest an va avea loc
Sâmbătă, 11 august, la pomenirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Băița, Hunedoara,
Proiectul „Lumină, tradiție, credință”, ediția a X-a, sub genericul „Odoare scumpe din suflete curate” a fost susținut de Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu” din Reghin, coordonată de părintele
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat, vineri, 10 august, Mănăstirea „Buna Vestire” de la Pătrângeni, județul Alba, unde a avut loc Școala Națională de Vară organizată de
În Postul Adormirii Maicii Domnului, în locașele de cult credincioșii participă la sfintele slujbe din această perioadă, precum și la Paraclisului Maicii Domnului. De asemenea, credincioșii se pregătesc pentru
Protopopiatul Târgu Mureș, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mureş, organizează în perioada 6-12 august, tabăra națională cu titlul „Să ne descoperim prin pictură”.
La sediul Protopopiatului Cluj I din Cluj-Napoca, a avut loc joi, 9 august, ședința lunară, prezidată de protopopul Dan Hognogi. Printre subiectele abordate s-au aflat: directiva UE 2016/680 a Parlamentului European
Încă dinainte de înfiinţarea Companiei, negustorii greci, aromâni şi români au dat o importanţă deosebită cultului divin care era celebrat în capele improvizate în locuinţe pe care aceştia le închiriau
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului și Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au aşteptat, joi, 9 august, la Groşii Băii Mari, cortegiul funerar pentru a-l conduce pe
În dimineața zilei de 7 august, când o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, care a cântat și căutat slava lui Dumnezeu în peșterile din munții Neamțului, s-a mutat în lumea de dincolo de
Miercuri, 8 august, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, a avut loc adunarea festivă a celui de-al 41-lea Congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România. În perioada 6-9 august, Cetatea
Religios sau nu, oricât ar fi de înstrăinat de semnificaţia şi de relevanţa arhetipului jertfei creatoare, omul contemporan este conştient de nevoia unui sacrificiu pentru realizarea oricărui lucru, oricât de
Maestru Dumitru Fărcaș a fost chemat de Dumnezeu. Îți este foarte greu ca în asemenea momente să-ți găsești cuvintele cele mai potrivite. De aceea ne folosim de Sfânta Scriptură, care ne spune că „un nume
În perioada 8-10 august, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, desfășoară prima etapă a proiectului „Asta știu eu despre satul meu”,
Tabăra Catehetică de la Mănăstirea Strâmba a fost coordonată de către Biroul de catehizare din cadrul Episcopiei Sălajului şi de către stareţul Mănăstirii Strâmba, arhimandritul Grighentie
Catavasiile sunt imne de încheiere a odelor unui canon. La fiecare praznic împărătesc sau în decursul unei perioade liturgice speciale, în cadrul slujbei Utreniei se întrebuințează catavasii specifice sau
În perioada 30 iulie - 3 august, s-a desfășurat la Sighișoara o școală de vară cu titlul „Tabăra de acasă”. Acțiunea, finanțată de Consiliul Municipal Sighișoara, a fost concepută și derulată de Paroh
La Mănăstirea „Sfânta Maria” Rus, județul Sălaj, a avut loc a IX-a ediție a Festivalului de pricesne mariane pentru copii „Maică, pururea Fecioară”. Evenimentul a fost coordonat de Silviu Boha, inspector
Luni, 6 august, la praznicul Schimbarea la Față a Domnului, mai multe locașuri de cult, între care numeroase așezăminte monahale, au avut hram. Credincioșii pelerini au urcat „Taborul”, asemenea ucenicilor lui
În Duminica a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului), premergătoare praznicului Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, a fost pomenit Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. Mai multe locașuri de
Credincioșii din orașul Cisnădie, județul Sibiu, au oferit daruri copiilor de la Spitalul Pediatric de Urgență „Louis Turcanu” din Timișoara și copiilor de la Valea Plopului, județul Prahova. Prin
„Centrul de Tineret” din Parohia Criş, judeţul Mureş, s-a înființat recent și este rezultatul unui parteneriat existent între toate parohiile din Protopopiatul Sighişoara, care au contribuit material la
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia – Ei fac parte din categoria Sfinților doctori fără de arginți. Aceștia au fost medicii creștini care aduceau vindecare fără a aștepta sau


