Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Alegerile din Republica Moldova, validate de Curtea Constituţională

Alegerile din Republica Moldova, validate de Curtea Constituţională

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 20 Octombrie 2025

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a confirmat, săptămâna trecută, rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie şi a validat mandatele celor 101 deputaţi. Conform legii, noul Parlament unicameral trebuie convocat de președinta Maia Sandu până cel târziu 28 octombrie, după care Partidul Acţiune şi Solidaritate, care are majoritatea, îl va propune pe Alexandru Munteanu pentru funcţia de prim-ministru. Cabinetul său ar putea fi învestit în prima jumătate a lunii noiembrie.

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a obţinut 50,20% din voturi la alegerile parlamentare şi va avea în noul Parlament 55 de mandate, Blocul Patriotic va avea 26 de deputaţi, Blocul Alternativa - 8, iar Partidul Nostru şi Partidul Democraţia Acasă - câte 6, informează Radio Chişinău şi Deschide.md.

PAS a anunțat marțea trecută, prin vocea președintelui său, Igor Grosu, că îl are drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe Alexandru Munteanu, un economist, profesor și antreprenor de 61 de ani, cu o carieră internațională în domeniul investiţiilor şi cooperării. Este de peste 30 de ani preşedintele Alianţei Franceze din Republica Moldova, fiind decorat în 2006 cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (Legion d’Honneur) al Franței. Născut la 20 ianuarie 1964, la Chişinău, Munteanu a urmat studii în fizică şi a activat la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Ştiinţe și ulterior la Universitatea Tehnică a Moldovei. După ce a urmat studii postuniversitare la Columbia University din New York, specializându-se în relaţii internaţionale, bănci şi finanţe, Munteanu a lucrat la Banca Mondială în Washington D.C. şi ulterior în mediul privat internaţional. Din 2007, Munteanu a condus Departamentul de Investiţii Directe al Dragon Capital (Ucraina), iar din 2016 este fondatorul 4i Capital Partners, o companie de investiţii cu activitate în Europa de Est.

Prim-ministrul în exerciţiu, Dorin Recean, anunțase luni, cu o zi înainte de nominalizarea lui Munteanu, că renunţă la funcţia de premier, în pofida intenţiei PAS de a-l menţine la conducerea viitorului Executiv, precum şi la mandatul de deputat câştigat la alegerile din 28 septembrie. Dorin Recean a declarat că este onorat de încrederea pe care Partidul Acţiune şi Solidaritate i-a oferit-o, precizând că decizia este una personală.

Miercuri, în ultima şedinţă a cabinetului său de miniştri, Dorin Recean a afirmat că Republica Moldova este mai aproape ca oricând de obiectivul strategic - aderarea la Uniunea Europeană, potrivit Moldpres. El i-a mulţumit lui Alexandru Munteanu pentru faptul că a acceptat propunerea de a fi candidatul PAS la funcţia de prim-ministru, subliniind că vasta experienţă a lui Munteanu va aduce „un suflu nou” pentru dezvoltarea economică a ţării. Cu o populaţie de aproximativ 2,4 milioane de locuitori, Republica Moldova este ţară candidată la UE din 2022. (C.Z.)

Citeşte mai multe despre:   vot