În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române a sfințit pictura Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române a sfințit pictura Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur
Duminică, 20 septembrie, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia, judeţul Ialomiţa, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de un
În ziua de prăznuire a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, 18 septembrie, la Catedrala Veche din Arad, unde vreme de două decenii acesta a slujit și a propovăduit cuvântul Evangheliei mântuirii, după slujba
În contextul sărbătorii Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și
Biserica Parohiei Baloteasca, din Protoieria Topoloveni, comuna Leordeni, județul Argeș, a fost resfințită duminică, 20 septembrie, după o perioadă de ample lucrări de restaurare și înfrumusețare. Cu acest pri
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Pe întreaga durată a lunii octombrie, la Iași se vor desfășura peste 50 de evenimente culturale incluse în programul Sacrum Iași Art Festival. Manifestarea este organizată prin participarea Primăriei Iași,
La Palatul Suțu din București a fost vernisată recent expoziția temporară „Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”. Potrivit informațiilor publicate pe
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Uraganul Ike a provocat în estul Cubei inundaţii, afectând 1.000 de locuinţe, dintre care 200 au fost în totalitate distruse. Potrivit autorităţilor cubaneze, marea a ajuns până la 400 de metri în interiorul or
Uniunea Europeană (UE) „va trebui să fie mai fermă“ faţă de Rusia dacă criza va continua şi după reuniunea crucială de ieri şi să aibă în vedere constituirea unei „centrale europene pentru
▲ Specialiştii din domeniul industriei consideră că redeschiderea perimetrelor de exploatare minieră ar putea contribui la dezvoltarea economiei, iar exploatările ar putea deveni viabile din punct de vedere
▲ Propunerea vine din partea ministrului italian al Economiei şi are drept scop scoaterea Europei din situaţia de criză ▲ „Un fond de sine stătător ar avea nu doar o importantă valoare economică, pentru că
Orban este nemulţumit de cum se lucrează pe DN 6 Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a vizitat, sâmbătă, mai multe obiective de infrastructură din judeţul Timiş şi a constatat mai multe nereguli la
Registrul Auto Român a luat decizia de a înfiinţa, până la sfârşitul anului, 15 noi puncte de lucru la nivelul întregii ţări, pentru a face faţă cererii mari de înmatriculări. Registrul Auto Român va
Apartamentele vechi continuă să se ieftinescă pe fondul creşterii ofertei de locuinţe. Numărul celor care şi-au scos casele la vânzare în acest an doar în Capitală este cu circa 35% mai mare decât cel din
▲ Lucrările au întârziat de la semnarea contractului cu societatea Romstrade, pentru că s-au schimbat câteva soluţii tehnice ▲ Costurile pentru centura de ocolire sunt de aproximativ 15 milioane de euro ▲
Israel: Preşedintele se opune bombardării Iranului Preşedintele Israelului, Shimon Peres, s-a declarat, ieri, împotriva unui eventual atac care să vizeze instalaţiile nucleare ale Iranului, pronunţându-se,
▲ Dick Cheney comentează în termeni duri agresivitatea Kremlinului ▲ În ciuda răcirii relaţiilor cu Moscova, vicepreşedintele american promite continuarea extinderii NATO ▲ Vladimir Putin recunoaşte deschis
Medicii veterinari vor să-şi primească banii pentru serviciile efectuate Medicii veterinari concesionari sunt în situaţia de a da în judecată Statul român pentru recuperarea datoriilor de 75 de milioane de
Începând cu anul viitor, sectorul ovin ar putea primi ajutoare financiare de la bugetul Uniunii Europene, propunerea către Comisia Europeană venind din partea ministrului francez al Agriculturii, Michel Barnier,
▲ Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a prezentat, la finele săptămânii trecute, stadiul negocierilor legate de „controlul de sănătate“ al reformei Politicii Agricole Comune (PAC), asupra pachetului
▲ Ţăranii pot solicita de la Stat o sumă de bani suplimentară sub forma unei rente viagere dacă îşi vând sau arendează suprafeţele de teren ▲ Potrivit legislaţiei, de renta viageră se poate beneficia o
▲ În faţa unei producţii mai bune decât anul trecut, în ciuda ploilor care au provocat destule pagube, ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, a trecut în revistă principalele probleme cu care se confruntă
▲ Ultima săptămână a lunii septembrie este marcată de lansarea în toată Europa a zilelor locurilor de muncă ▲ Evenimentul este iniţiat de Comisia Europeană, din dorinţa de combatere a şomajului mai ales
Bani pentru drumurile naţionale Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va aloca circa 10,6 milioane de lei pentru repararea unor drumuri naţionale în judeţele Vrancea,
▲ Nu numai România, ci şi Europa se confruntă cu tăierile masive de pădure, în 89% dintre cazurile de copaci tăiaţi acest lucru făcându-se ilegal ▲ Planul de acţiune prevede instituirea unui regim de licen
Premierul britanic vrea să scape de „dictatura petrolului“ Prim-ministrul Gordon Brown a promis să elibereze Marea Britanie de dependenţa de petrol, într-un discurs care a vizat să reducă nemulţumirea
Opoziţia ultranaţionalistă sârbă a anunţat că urmează să voteze în final, în parlament, în urma unui gest al guvernului, în favoarea unui important acord de apropiere cu Uniunea Europeană. În schimb,
SMS-uri internaţionale cu 11 eurocenţi Viviane Reding, comisarul pentru Telecomunicaţii al Uniunii Europene, a propus reducerea cu aproape două treimi, până la 11 eurocenţi, a tarifelor pentru mesajele scrise
▲ De la 1 septembrie, limitele pentru reziduurile de pesticide care se găsesc în alimente sunt armonizate la nivel european ▲ Limitele se aplică atât pentru produsele proaspete, cât şi pentru cele prelucrate;
▲ Parlamentul European a adoptat două rapoarte care atrag atenţia asupra inegalităţilor între femei şi bărbaţi ▲ Un obstacol major în calea egalităţii îl reprezintă violenţa împotriva femeilor, fiind
BNR ar putea continua să majoreze dobânda de politică monetară, chiar dacă inflaţia a atins, probabil, punctul maxim în luna iulie, în condiţiile în care este posibilă o creştere a cheltuielilor
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


