Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II-a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală au vizitat sediile Publicațiilor „Lumina”, Trinitas TV și Radio Trinitas, descoperind activitatea instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Însoțiți de prof. Mihaela Florescu și de părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și director al Publicațiilor „Lumina”, copiii au participat și la un moment de rugăciune la Catedrala Patriarhală, unde s-au închinat la moaștele sfântului ocrotitor al Capitalei.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Candidatul republican la preşedinţia SUA, John McCain, se angajează să-şi asume rolul de lider în combaterea schimbărilor climatice globale, dacă va fi ales preşedinte. El se distanţează astfel de politica
▲ Partidul moderatului Boris Tadic a câştigat alegerile din Serbia ▲ Naţionaliştii şi socialiştii negociază însă formarea guvernului ▲ Occidentul salută victoria pro-europenilor, dar este nemulţumit de
Aproape 900 de studenţi au rămas prinşi sub dărâmături ieri, în provincia Sichuan, în urma puternicului seism, cu o magnitudine de 7,8 grade pe scara Richter, care a lovit regiunea chineză, relatează Xinhua, AF
▲ Consiliul Uniunii Europene a aprobat varianta finală a reformei pieţei vitivinicole, una favorabilă României ▲ Ţara noastră va beneficia de sume importante pentru reconversia viţei-de-vie, în condiţiile
▲ Fermierii care vor să beneficieze în acest an de sprijin financiar din fonduri europene sau guvernamentale mai pot depune cererile de plată până la 15 mai, la sediile judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Inter
România va fi în criză de forţă de muncă timp de zece ani România s-ar putea confrunta cu o criză a forţei de muncă în următorii 5-10 ani, dar acum nu se află într-o astfel de situaţie, care doar se
CORE 1: măsură a inflaţiei de bază utilizată de BNR, care reflectă variaţia preţurilor libere; indicele CORE 1 se calculează pe baza Indicelui Preţurilor de Consum din care se exclud preţurile
Românii care au obţinut anul trecut alte venituri în afară de salarii mai au la dispoziţie trei zile să-şi depună fişele fiscale. Cei care au obţinut anul trecut venituri din profesii liberale şi din drepturi
Câteva zeci de transportatori s-au adunat, ieri dimineaţa, în faţa Guvernului, cerând să fie primiţi urgent de premierul Călin Popescu-Tăriceanu pentru a le rezolva problemele, iar alte aproape o sută de
▲ Potrivit datelor Ministerului Economiei şi Finanţelor, bugetul consolidat a înregistrat în primele trei luni un excedent bugetar de doar 0,02% ▲ Cele mai semnificative cheltuieli au fost alocate pentru
S-au înăsprit regulile de creditare Băncile din zona euro au îngreunat acordarea de credite pentru companii şi populaţie, în contextul în care încearcă să controleze mai bine împrumuturile după criza de
Moneda naţională şi-a continuat, vineri, tendinţa de depreciere din ultimele zile, iar Banca Naţională a anunţat un curs de 3,6952 lei, pentru un euro, în creştere cu aproape 1,5 bani. Pe piaţa interbancară,
Motiv de bucurie pentru bucureşteni: impozitele şi taxele locale din Capitală, pentru anul 2009, vor rămâne la nivelul celor din 2008 şi 2007. Proiectul de hotărâre a fost adoptat într-o şedinţă a
▲ Mai mulţi clienţi ai băncii au primit mailuri prin care li se cer datele de identificare, sub pretextul unui sondaj făcut de BRD ▲ „Felicitări! Aţi fost ales pentru a lua parte la primul nostru sondaj onlin
Dictatura din Birmania ignoră catastrofa ciclonului Mass-media oficială din Myanmar (fosta Birmanie) a anunţat că populaţia a participat „masiv“ la referendumul privind o nouă constituţie, calificat drept
O erupţie pe craterul de sud-est al vulcanului Etna, din Sicilia, s-a declanşat sâmbătă, după-amiaza, fiind însoţită de o scurgere de lavă. Scurgerea de lavă, produsă puţin după orele amiezii, s-a
Situaţia din Liban a revenit la un calm relativ după ce armata a hotărât să treacă peste câteva hotărâri ale Guvernului, contestate de mişcarea de opoziţie Hezbollah. Astfel, militarii au revocat deciziile
Barack Obama se bucură de tot mai multă susţinere în cursa pentru învestitura democrată: „superdelegatul“. Donald Payne, care a sprijinit-o până acum pe rivala acestuia Hillary Clinton, a anunţat că se
Ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, studiază dacă şi cum anume să fie reluate controalele la frontiera naţională, pentru a limita intrarea nomazilor, în majoritate de cetăţenie română. În
Israel: Premierul va demisiona, dacă va fi acuzat de corupţie Prim-ministrul israelian, Ehud Olmert, îşi va da demisia, dacă va fi inculpat pentru corupţie. Ministerul israelian de Justiţie a anunţat că
Deşi Teheranul aspiră la statutul de mare putere nucleară, situaţia socială a ţării este dezastruoasă. Un total de 10 milioane de iranieni, dintr-o populaţie de cel puţin 71,5 milioane, nu ştiu să citească
Libanul este ameninţat din nou de războiul civil, după revolta opoziţiei islamiste, sprijinită de Siria. Partizani înarmaţi ai mişcării şiite libaneze Hezbollah au reuşit să obţină controlul asupra mai
▲ Putin şi Medvedev au fost vedetele sărbătoririi înfrângerii fascismului ▲ Premierul Putin le promite soldaţilor bani şi le cere, în schimb, un moral de fier ▲ Noul preşedinte a avertizat Occidentul să n
Începând cu data de 2 iunie, compania TAROM va avea zbor direct pe ruta CLUJ-BARCELONA, cu 3 frecvenţe pe săptămână, în zilele de luni, miercuri şi vineri. Potrivit Tarom, tarifele pentru această rută încep
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de
Fraților, Hristos este capul trupului, adică al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morți, ca să fie El Cel dintâi întru toate, că în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată
Sfântul Cuvios Visarion Sarai s-a născut în Bosnia, din părinţi de neam român. A intrat de tânăr în monahism la Mănăstirea Sfântul Sava. `Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţă, a
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 282-283 „(Sfântul Cuvios Visarion Mărturisitorul) s-a născut în anul 1714 într-o familie de vlahi din
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Rolul înțelept și eficient al viitorului Mitropolit al Bucovinei, Tit Simedrea (1886-1971), în buna educație a mediilor studențești creștine interbelice, trebuie cercetat cu recunoștință - pentru unii tineri
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


