Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s‑a aflat, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, la Mănăstirea Frățilești‑Sudiți din județul Ialomița, cu hramul
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s‑a aflat, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, la Mănăstirea Frățilești‑Sudiți din județul Ialomița, cu hramul
În Duminica a 8-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au fost prezenţi
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a poposit, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor
Mănăstirea „Sfânta Ana” din municipiul Orșova, judeţul Mehedinţi, și‑a sărbătorit sâmbătă, 25 iulie, hramul cu prilejul pomenirii Adormirii Sfintei și Dreptei Ana, mama Preasfintei Născătoare de
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, a săvârșit duminică, 26 iulie, Sfânta
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
În Duminica a 5-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Erc” din Navan, Irlanda, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, și cu purtarea de grijă a părintelui paroh Ionuț Gorgan, Parohia Ortodoxă Română din Newcastle West, în co
Marţi, 14 iulie 2026, Parohia Roșiori 1, în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița, a desfășurat o nouă acţiune de donare de sânge din cadrul campaniei umanitare organizate la nivelul Patriarhiei Române cu titlul „Donează sânge, salvează o viață!”
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, a desfășurat miercuri, 15 iulie, o nouă acțiune social-filantropică în cadrul campaniei „Cutia cu bucurie”, oferind 30 de pachete cu daruri copiilor beneficiari ai Centrului de zi „George Călinescu” din sectorul 5 al Capitalei.
La inițiativa Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei și a Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost semnat în martie 2025 un acord de parteneriat pentru implementarea unui program social-filantropic în cadrul Episcopiei Tulcii. Intitulat sugestiv „Inimă de părinte, dragoste de copiii părăsiți”, programul a beneficiat de sprijin financiar din partea Episcopiei Spaniei și Portugaliei.
În cadrul programului eparhial de susținere a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, luni, 13 iulie 2026, capela „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” a primit un aparat de aer condiționat destinat Secției de Psihiatrie Cronici a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Inițiativa filantropică a fost realizată cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Dragodănești, Râncaciov, „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil”, „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfinţii Împărați Constantin și Elena”.
La Cantina Socială „Sfânta Muceniță Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, a avut loc întâlnirea lunară din cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”, un proiect care își propune să ofere beneficiarilor nu doar sprijin material, ci și informații utile, oportunități de socializare și momente de bucurie.
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 27-30 iulie 2026, cea de-a 8-a ediție a atelierelor de interpretare a textului „CreativLit”, concepute ca o
Personalitatea poetului transilvănean Andrei Mureşanu, pașoptist cunoscut, al cărui poem „Un răsunet” a devenit, peste timp, Imnul Naţional al României, va fi evocată la 29 iulie 2026, în cadrul unei
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Israelul a fost de acord să facă zilnic pauze de patru ore în operaţiunile sale militare în nordul Fâşiei Gaza, a informat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, John
Actorii şi marile studiouri de la Hollywood au ajuns la un acord pentru încetarea grevei care a paralizat producţia de filme şi seriale şi a costat miliarde de dolari economia americană, a anunţat sindicatul
Prețurile și rata anuală a inflaţiei vor crește în debutul anului viitor, sub impactul majorării şi introducerii unor taxe şi impozite, dar şi al evoluţiei cotaţiei petrolului, în contextul conflictului din
Nu există nici un motiv pentru care românii să strângă PET-uri sau sticle în balcon înainte de 30 noiembrie, pentru că ambalajele fără sigla SGR (Sistemul Garanţie-Returnare) nu vor putea fi returnate în
Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României a debutat ieri la Romexpo, unde, timp de patru zile, 107 companii din 11 ţări își prezintă ofertele pentru vacanța de iarnă, pentru Crăciun și Revelion sau
Ministerul Afacerilor Externe a salutat decizia Comisiei Europene de a recomanda începerea negocierilor de aderare pentru Republica Moldova şi Ucraina, precum şi evaluarea pozitivă privind progresele obţinute pe
În mai multe case de pensii județene s-au desfășurat în această săptămână acțiuni de protest în care a fost oprită activitatea. La Botoșani, angajaţii au ieșit miercuri în faţa instituţiei,
Ministerul Finanţelor a publicat marţi seară proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care se revine la plafoanele anterioare, prevăzute în Legea 70 din 2015, în ceea ce priveşte plăţile cash. Potrivit unei
Procentul românilor care intenţionează să profite de reducerile de Black Friday în acest an a scăzut cu 5 puncte procentuale faţă de 2022, ajungând de la 62% la 57%, conform unui studiu al agenţiei de
Constănţenii vor plăti mai puţin la iarnă pentru căldură, preţul gigacaloriei pentru populaţie urmând să scadă de la 450 lei la 350 lei, a anunţat administraţia locală. Conform Primăriei Constanţa,
Legea care dă dreptul moștenitorilor unui pacient decedat să aibă acces la informaţiile medicale ale acestuia a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. „În situaţia în care pacientul s-a aflat
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,4% în luna septembrie 2023, similară cu cea înregistrată în august, însă rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 24 ani rămâne
Restricțiile privind porcii crescuţi în gospodării a căror carne, potrivit Normelor de aplicare a Legii porcului, nu putea fi valorificată, ci doar fi consumată în familie au fost eliminate. Sacrificarea și
Ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, a prezentat, luni, parlamentarilor din comisiile pentru muncă, noul proiect al legii pensiilor, precizând că speră ca până la 20 noiembrie să fie finalizat parcursul în Pa
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că 103 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie ai acestora, din cei peste 260 care au solicitat sprijin, au primit, în cursul nopţii de luni spre marţi,
Aproximativ 6.000 de candidaţi s-au înscris pentru admiterea în cele două unităţi de învăţământ preuniversitar ale Poliţiei. Astfel, pe cele 1.340 de posturi disponibile la Şcoala de Agenţi de Poliţie
Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR, afiliată la Federaţia Sanitas, a pichetat luni Ministerul Transporturilor pentru a atrage atenția că nu va permite destructurarea reţelei de spitale CFR şi, mai ales, nu va
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a lansat, recent, o nouă platformă online dedicată combaterii dezinformării, „trUE - Adevărul gol-goluţ”, care reuneşte articole, studii de caz, materiale video
Domeniul economiei sociale, care ar putea angaja peste 160.000 de persoane inactive dar apte de lucru, rămâne insuficient dezvoltat și valorificat în țara noastră din cauza unei legislații neclare și a unor
Comisia Europeană a aprobat înscrierea „Salinatelor de Turda” în registrul preparatelor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al treisprezecelea produs IGP românesc, a
Din cauza înrăutățirii condiţiilor meteo, manifestată prin depunerea unui strat de zăpadă de 10 cm, scăderea temperaturilor și intensificarea vântului, precum și din cauza posibilității de apariţie a
Un focar de gripă aviară la lebede găsite moarte pe o baltă din comuna Drăghiceni, județul Olt, a fost confirmat, vineri, imediat fiind luate măsuri de restricționare a deplasării şi comercializării
Săptămâna trecută, într-o conferință organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, a fost prezentat proiectul Balneomap, o hartă digitală care, la final, va cuprinde 121 de localităţi şi peste
La aproape o lună de la atacul Hamas din 7 octombrie, armata israeliană își continuă ofensiva în Fâșia Gaza cu scopul declarat de a destructura organizația teroristă palestiniană. Operațiunea are, însă, și
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic
Fraților, de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. De aceea, frații mei, când vă adunați ca să
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (†305) a trăit în Nicomidia pe timpul împăratului Maximian (286-305). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 49 „Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
John de Salisbury, unul dintre primii autori ai Renașterii engleze, nota aceste cuvinte: „A citi și a scrie ceva folositor reprezintă mijlocul cel mai bun de a te elibera de patimi și de a căpăta putere pentru a
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


