Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tranzacții de artă de aproape 15 miliarde de dolari în 2023
Licitaţiile de artă la nivel mondial au totalizat 14,9 miliarde de dolari în 2023, în scădere cu 14% față de anul anterior, în pofida revenirii pieței asiatice şi a unui număr record de tranzacţii, potrivit raportului companiei Artprice, citat de AFP. „Această scădere a încasărilor din vânzările de arte frumoase (pictură, sculptură, desen, fotografie, imprimeuri, videoclipuri, instalaţii, tapiserii şi NFT) maschează un record absolut de tranzacţii (763.000), în creştere cu 5%, cu o majorare cu 285% a vânzărilor online”, a declarat Thierry Ehrmann, directorul acestei companii, lider mondial al informaţiilor despre tranzacțiile de artă. Piaţa „s-a orientat în mod clar către internet, sub impulsul noilor cumpărători a căror vârstă medie a scăzut de la 63 de ani la 41 de ani în 22 de ani, chiar şi casele de licitaţii care aveau o fobie faţă de tehnologia digitală”, a adăugat el. Cea mai vândută continuă să fie arta modernă (realizată de artişti născuţi între 1860 şi 1919), cu 40% din totalul vânzărilor globale, urmată de arta interbelică (1920-1944) cu 25%, cea contemporană (după 1945) cu 17%. Cea mai dinamică piață de artă este cea din SUA, cu vânzări de 5,2 miliarde de dolari (în scădere cu 28%, din cauza absenţei unor colecţii mari care să fie vândute). China este pe locul al doilea, cu 4,9 miliarde de dolari (+4%). Cu 1,8 miliarde de dolari (-15%), Regatul Unit a rămas pe trei, iar Franţa, cu 875 de milioane (-11%), pe locul al patrulea, apoi urmează Germania (372 de milioane), Italia (197 de milioane) şi Elveţia (125 de milioane).