Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU), din Bucureşti, au inaugurat astăzi, 24 septembrie, expoziția de carte „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului
Parohia „Sfântul Nicolae” Turnu Roșu, judeţul Sibiu, a finalizat lucrările de conservare-restaurare aferente Zonei 3 - părțile de nord, vest și sud ale turnului Bisericii „Sfântul Nicolae” - Porcești, monument istoric.
Biserica Kretzulescu din București marchează, în zilele de 25 și 26 septembrie 2026, împlinirea a 304 ani de la ctitorire printr-un amplu program liturgic, cultural și educațional. Manifestările reunesc prelegeri, recitaluri de muzică veche, tururi ghidate, ateliere, proiecții și conferințe dedicate patrimoniului istoric și spiritual al lăcașului de cult.
Credincioșii Parohiei „Sfântul Dumitru” din localitatea Crăcăoani, județul Neamț, au participat duminică, 20 septembrie 2026, la slujba de sfințire a casei sociale, a capelei mortuare și a lumânărarului
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Guvernul a aprobat modificarea și completarea metodologiei-cadru privind acordarea burselor pentru elevi, stabilind cuantumurile și condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2026–2027. Bursa socială va fi aco
Programul „Bookster în Şcoli”, derulat de Fundaţia „Îmi Pasă”, a fost extins în şcoli din şase noi judeţe, ajungând la peste 150.000 de elevi şi profesori din peste 800 de unităţi de
În mai multe centre universitare se va desfăşura astăzi evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, dedicat promovării științei și cercetării în rândul elevilor şi studenţilor. La Universitatea din
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău este şcoală-pilot, alături de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, în cadrul unui proiect Erasmus derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Facultățile de Fizică, Chimie, Geografie și Geologie, Biologie și Informatică ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași vor contribui la organizarea evenimentului științific „Noaptea
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc, până la 30 septembrie 2026, expoziția „Portretul și culoarea - activitate artistică 1977-2026”, semnată de artistul plastic nemțean
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Micii fermieri care vor să cedeze voluntar terenurile agricole pentru comasare pot primi un sprijin financiar de până la 1.500 de euro/an prin intermediul submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul
Mercurul termometrelor a coborât, luni dimineaţa, până la minus 21 de grade Celsius la Joseni şi minus 20 de grade la Miercurea Ciuc, acestea fiind cele mai scăzute temperaturi înregistrate la nivel
Un grup de elevi și profesori de la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” a înconjurat ieri, ca în fiecare an de ziua lui Mihai Eminescu, statuia marelui poet aflată în fața Ateneului Român. Aceștia
Absolvenţii care, la data solicitării şomajului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ nu vor mai beneficia de indemnizaţie de şomaj, potrivit modificărilor la Legea şomajului care
Mai multe evenimente academice, culturale și religioase dedicate naşterii poetului Mihai Eminescu au fost organizate ieri în întreaga țară. La Academia Română a avut loc simpozionul „Cultura română la ceas
Zona Mării Negre beneficiază de un plan de amenajare a spaţiului maritim, realizat în colaborare cu Bulgaria, prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene, a anunțat Ministerul Fondurilor Europene,
35 de vârstnici din comuna Plopiş, județul Sălaj, beneficiază de asistenţă socială şi medicală specializată, îngrijire la domiciliu şi consiliere, printr-un proiect finanţat în cadrul unui grant elveţian,
Anul trecut, Salina Turda a atras un nou număr-record de turişti, mai exact 618.000 de vizitatori, după cum a declarat Simona Baciu, directorul salinei, preluată de Agerpres. Din totalul turiștilor, 35% au provenit
Centrul de Simulare şi Abilităţi Practice din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a fost acreditat de Societatea Europeană de Simulare în Domeniul Medicinei (SESAM) ca centru de
Data de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului Mihai Eminescu, este marcată, începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naţionale. În acest context, astăzi au loc concerte extraordinare, recitaluri de
Ouăle, untul şi fructele proaspete sunt mărfurile alimentare care s-au scumpit cel mai mult în decembrie 2017 faţă de luna anterioară din acelaşi an, în timp ce, în
Complexul Muzeal Arad a obținut finanțare de la Ministerul Culturii pentru două importante proiecte dedicate Centenarului, prin care va reflecta contribuţia Aradului la Marea Unire, informează instituţia de
Cantitatea de roşii proaspete livrate în 2017 de către beneficiarii programului de tomate româneşti a depăşit 50.000 de tone, iar suma plătită către cei peste 8.000 de legumicultori a fost de circa 23,667
ANAF anunţă că 210.000 de contribuabili persoane fizice care în anul fiscal precedent au obţinut venituri din activităţi independente, din închiriere, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură,
Valoarea cumpărăturilor online consemnată în anul 2017, în România, a fost de 2,8 miliarde de euro, mai mult cu peste 40% faţă de cifrele din anul precedent, creşterea fiind una dintre cele mai mari de la
România rămâne destinaţia preferată a moldovenilor pentru petrecerea Revelionului pe rit vechi, au precizat, pentru Agerpres, reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat mai multe instituţii de învăţământ în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Cotroceni şi la care a participat şi ministrul educaţiei, Liviu Pop. Astfel, cu
Poliţia Română scoate la concurs 770 de posturi de poliţişti şi personal contractual atât în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), cât şi la inspectoratele de poliţie judeţene,
Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri actul normativ potrivit căruia tinerii dezavantajaţi se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituţiile publice locale pentru a dobândi diverse
În condiţiile în care crescătorii de suine sunt afectaţi de costul de producţie ridicat şi preţul de achiziţie foarte mic al cărnii de porc, guvernul a aprobat un act normativ prin care doreşte relansarea
Ministerul Educaţiei a emis un ordin de schimbare a regulamentului în unităţile de învăţământ, printre prevederi fiind interzicerea folosirii telefoanelor mobile, fără acordul profesorului, în timpul
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău organizează în 15 şi 16 ianuarie o serie de manifestări dedicate Zilei Culturii Naţionale în capitala Republicii Moldova. Manifestările vor
Noul preşedinte al Academiei Române va fi ales de adunarea generală a acestui for în data de 5 aprilie, urmând ca în 20 aprilie să fie desemnaţi vicepreşedinţii şi secretarul general, a declarat marţi pentru
Muzeul Naţional Cotroceni organizează duminică, în Spaţiile medievale, vernisajul expoziţiei „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la încoronarea suveranilor României Mari”, continuând
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție
Fraților, să nu mai fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice vânt al învățăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii, ci, ținând adevărul,
Sfânta întâia Muceniţă şi întocmai cu Apostolii Tecla (sec. I) este prima martiră ce a pătimit pentru credinţa în Hristos. Ea a fost ucenica Sfântului Apostol Pavel. Sfânta Tecla s-a născut în oraşul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 359-360 „Deși petrecea în obște, Sfântul (Iosif de la Văratec) ducea viață duhovnicească în asceză
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Parlamentul României a adoptat, iar președintele României a promulgat Legea nr. 156/2026, prin care primul protopop al Huedinului, părintele Aurel Munteanu, este declarat oficial „martir și erou al națiunii rom
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


