Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s‑a aflat joi, 24 septembrie, în mijlocul elevilor Școlii Româno‑Britanice din municipiul Craiova pentru a săvârși slujba de sfințire a
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, s‑a aflat joi, 24 septembrie, în mijlocul elevilor Școlii Româno‑Britanice din municipiul Craiova pentru a săvârși slujba de sfințire a
Profesorii de religie din municipiul București s‑au reunit miercuri, 23 septembrie 2026, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală, în cadrul consfătuirii anuale, desfășurată la începutul noului
Delegația Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia va aduce în București racla cu cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Sfântul odor va fi așezat spre închinare în Biserica „Sfântul Ilie” - Ghencea
Biblioteca Sfântului Sinod și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU), din Bucureşti, au inaugurat astăzi, 24 septembrie, expoziția de carte „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului
Parohia „Sfântul Nicolae” Turnu Roșu, judeţul Sibiu, a finalizat lucrările de conservare-restaurare aferente Zonei 3 - părțile de nord, vest și sud ale turnului Bisericii „Sfântul Nicolae” - Porcești, monument istoric.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Guvernul a aprobat modificarea și completarea metodologiei-cadru privind acordarea burselor pentru elevi, stabilind cuantumurile și condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2026–2027. Bursa socială va fi aco
Programul „Bookster în Şcoli”, derulat de Fundaţia „Îmi Pasă”, a fost extins în şcoli din şase noi judeţe, ajungând la peste 150.000 de elevi şi profesori din peste 800 de unităţi de
În mai multe centre universitare se va desfăşura astăzi evenimentul „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, dedicat promovării științei și cercetării în rândul elevilor şi studenţilor. La Universitatea din
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Buzău este şcoală-pilot, alături de Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, în cadrul unui proiect Erasmus derulat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
La Galeria de Artă din Constanţa va putea fi vizitată, până la 1 noiembrie, expoziţia itinerantă „Istorii deturnate - destine rescrise. Patrimoniul construit din Bucureşti sub regimul comunist”. Evenimentul
Facultățile de Fizică, Chimie, Geografie și Geologie, Biologie și Informatică ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași vor contribui la organizarea evenimentului științific „Noaptea
Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc, până la 30 septembrie 2026, expoziția „Portretul și culoarea - activitate artistică 1977-2026”, semnată de artistul plastic nemțean
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Google a anunţat lista celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Est, în cadrul celei de a treia ediţii a proiectului New Europe 100 (NE100). În 2016, cea mai mare parte a finaliştilor sunt
Românii vor cumpăra de Black Friday 2016 mai ales produse electro-IT, în topul preferinţelor regăsindu-se televizoarele (41% dintre respondenţi), electrocasnicele mici (32%) şi frigiderele (25%), potrivit unui
Românii vor cumpăra de Black Friday 2016 mai ales produse electro-IT, în topul preferinţelor regăsindu-se televizoarele (41% dintre respondenţi), electrocasnicele mici (32%) şi frigiderele (25%), potrivit unui
Ediţia de toamnă a Târgului de Turism s-a deschis, ieri, la Romexpo, în Bucureşti. Până duminică inclusiv, peste 230 de agenţii de turism şi tour-operatori din 14 ţări îşi vor prezenta ofertele speciale
Uniunea Europeană (UE) se pregăteşte să introducă un nou sistem de verificare a cetăţenilor care doresc să intre în spaţiul european. Acest sistem de autorizare a călătoriilor de scurtă durată se adresează
Peste o treime din copiii din şase state membre ale Uniunii Europene au fost supuşi riscului sărăciei şi excluziunii sociale în 2015, arată datele Eurostat, citate de Agerpres. Dintre aceste ţări,
Inspectorii sociali vor avea atribuţii şi în diasporă, pentru a veni astfel în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă românii care muncesc în străinătate. Totodată, beneficiarii ajutoarelor sociale,
Trei din cinci companii, care acordă beneficii extrasalariale angajaţilor, vor oferi anul acesta tichete cadou, cu ocazia Crăciunului, potrivit unei analize Sodexo, prezentată de Agerpres. Majoritatea acestor
Fostul mare scrimer Mihai Covaliu a fost ales în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Cele două posturi de vicepreşedinte au fost câştigate de Camelia Potec, preşedinta
Până mâine inclusiv, în sute de şcoli din întreaga ţară se derulează campania socială „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”. Acţiunea se bazează pe voluntariatul elevilor şi al cadrelor didactice
Creşterea consumului, din ultima perioadă, a încurajat mai mult importurile decât producţia internă, astfel că s‑au creat locuri de muncă mai degrabă în străinătate decât în ţară, a declarat
La nivel naţional, au fost scoase la concurs 3.843 de locuri la concursul de rezidenţiat, organizat de Ministerul Sănătăţii pe 20 noiembrie. Numărul candidaţilor înscrişi este de 6.091, din care peste 30% vor
„Pregătirile din 2016 şi stadiile avansate în care se află lucrările pe mai multe şantiere ne permit să spunem că 2017 va fi cel mai bun an pentru autostrăzi”, a declarat Cătălin Homor, directorul general
Seria de evenimente de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” se încheie pe 19 decembrie, anunţă instituţia. Printre acestea se numără atelierul educativ pentru copii „Teatru de Umbre - Sfântul
Puţin peste o treime (35%) din populaţia rurală deţine un cont bancar, potrivit studiului realizat de Brandberry, citat de Agerpres. Același studiu arată că peste 50% din respondenții de la oraș îşi primesc
Echipa României, formată din 10 participanţi, respectiv 5 juniori cu vârste între 14 şi 20 de ani, şi 5 seniori, cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani, a obţinut locul al doilea din 10 ţări participante
Federaţia Agrostar va deschide două birouri în Italia pentru a veni în sprijinul românilor care lucrează în agricultură în această ţară. Secretarul general al Agrostar, Horaţiu Raicu, a spus că, dacă ar
Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, a reînceput programul de cazare a persoanelor fără adăpost, în acest moment fiind disponibile aproximativ 600
Cei mai mulţi români preferă să petreacă Crăciunul cu familia, fie acasă, fie la pensiunile rurale, iar bugetul alocat pentru Crăciun este de aproximativ 1.000 lei/persoană, spun reprezentanţii agenţiilor de
Specialiştii în mobilitate au realizat un traseu pentru banda unică destinată transportului în comun şi ambulanţelor, după cum a precizat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Edilul a precizat că
Reprezentanţii a şase universităţi din Republica Moldova, România şi Ucraina au discutat, recent, la Iaşi despre cooperarea academică transfrontalieră, existând perspectiva dezvoltării activităţilor
În primele 10 luni ale anului, numărul autoturismelor second-hand înmatriculate în România a fost de 250.800 de unităţi, în creştere cu 22,79% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform statisticii
Dosarul electronic, devenit obligatoriu începând cu 12 noiembrie, conţine toate informaţiile legate de sănătatea pacientului, de la alergii, vaccinuri, rezultate ale analizelor şi până la intervenţii
Municipiul Bacău va fi viitoarea capitală a tineretului din România, în perioada 2 mai 2017 - 1 mai 2018. În prezent sunt 40 de activităţi asumate, însă lista poate fi completată pe parcursul anului cu
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și, la vreme, a trimis la lucrători o slugă ca s
Fraților, aceasta zic și mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblați de acum cum umblă păgânii, în deșertăciunea minții lor, întunecați fiind la cuget, înstrăinați fiind de viața lui Dumnezeu, din
Sfânta Cuvioasă Eufrosina (†445) a trăit în timpul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450). Era „singurul copil al unui om puternic, credincios şi milostiv, numit Pafnutie”, din oraşul
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 447 Cuvintele Sf. Calinic de la Cernica înainte de a trece la Domnul: „Așa, fraților, să petrecem în c
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Parlamentul României a adoptat, iar președintele României a promulgat Legea nr. 156/2026, prin care primul protopop al Huedinului, părintele Aurel Munteanu, este declarat oficial „martir și erou al națiunii rom
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


