Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Fonduri nerambursabile pentru izolarea termică a locuințelor
Persoanele fizice pot obține în 2017 fonduri nerambursabile de până la 40.000 de lei pentru izolarea termică a locuințelor aflate în faza de construcție sau pentru izolarea celor existente deja. Potrivit actului normativ intrat în vigoare săptămâna trecută, perioada de depunere a dosarelor va fi anunțată de Ministerul Mediului cu cel puțin 30 de zile înainte de startul sesiunii.
Proprietarii de locuințe cu o suprafață mai mare de 50 de metri pătrați și cu un regim de înălțime de maximum P+2E vor primi în acest an fonduri nerambursabile pentru creșterea eficienței energetice a clădirii. Acest lucru presupune, potrivit unui act normativ emis de Ministerul Mediului și publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, izolarea termică a casei folosind materiale organic-naturale şi finisaje compatibile pentru pereţi şi acoperiş (cânepă, lână, bumbac-denim reciclat, plută, celuloză din materiale reciclabile şi alte materiale de origine organic-naturală similare). Prima de la stat va fi în cuantum de până la 40.000 de lei, dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat și finisat, iar suma va putea fi solicitată atât pentru casele aflate în construcție, cât și pentru cele deja construite.
Potrivit actului normativ citat de portalul avocatnet.ro, cheltuielile eligibile vor cuprinde atât achiziția de produse și servicii, cât și lucrările necesare implementării proiectului, plus taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora. În cazul în care vor exista costuri suplimentare, ce vor depăși finanțarea nerambursabilă, acestea vor fi suportate de către solicitant.
Beneficiarii primelor pentru eficientizarea energetică a clădirilor sunt persoanele fizice cu domiciliul stabil în România, proprietari/ coproprietari ai locuinței ce urmează să fie renovată, ori proprietari ai terenului pe care-și vor implementa proiectul de izolare termică. Totodată, solicitantul „trebuie să fie titularul autorizației de construire pentru casa pentru care se solicită fondurile nerambursabile sau să dețină autorizația de construire, prin preluarea acesteia la momentul dobândirii proprietății terenului, pentru construirea clădirii”, se arată în actul normativ. Atât construcția, cât și terenul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu. Sesiunea de înscriere în program va fi stabilită și apoi anunțată public de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea înscrierilor.
Dosarul de solicitare a finanțării nerambursabile va fi depus la AFM și va conține mai multe documente, precum cererea de finanțare; autorizația de construire valabilă la data depunerii dosarului, însoțită de înștiințările de începere a lucrărilor către emitentul autorizației și inspectoratul teritorial în construcții (copii legalizate); ordinul de începere a lucrărilor; extrasul de carte funciară și extrasul original din proiectul tehnic (partea de arhitectură), care să ateste îndeplinirea condițiilor de eligibilitate a proiectului de izolare, însoțit de fișe tehnice, agremente tehnice și certificate de conformitate pentru materialele de izolație, tencuieli permeabile. De asemenea, solicitantul trebuie să dovedească că nu are restanțe la impozitele și taxele locale ori alte datorii la bugetul de stat. „Pentru imobilele deținute în coproprietate se va depune o declarație notarială, semnată de toți coproprietarii, referitor la faptul că nu vor depune cerere pentru același imobil”, se mai precizează în documentul legislativ. În cazul izolării unei locuințe deja existente, la dosarul de înscriere va fi atașat certificatul de performanţă energetică al clădirii, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii dosarului de finanțare.