Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat luni, 21 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Dunavățul de Jos, judeţul Tulcea, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, unde a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la slujbă participând credincioșii din comunitate.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cociuba Mare, Protopopiatul Tinca, duminică, 20 septembrie. Cu acest prilej, au fost sfințite lucrările de restaurare și înnoire realizate la sfântul lăcaș.
Așezământul monahal închinat „Înălțării Sfintei Cruci” din Petroşniţa, judeţul Caraş-Severin, a fost vizitat duminică, 20 septembrie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a săvârşit în acest loc şi Sfânta Liturghie.
Credincioșii Parohiei Păiușeni din Protopopiatul Sebiș, judeţul Arad, au avut bucuria duminică, 20 septembrie, de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Doina Lemny, curatoarea expoziției „Brâncuși și muzele sale”, deschisă recent la Art Safari New Museum din Piaţa Amzei, București, va oferi un nou tur ghidat în expoziție, joi, 24 septembrie, de la ora
Istoricul Cezar Petre Buiumaci va participa la cea de-a 42-a Întâlnire a Societății pentru Cercetarea Crucilor de Piatră organizată la Muzeul Aš, Cehia, care va avea loc la 3 octombrie 2026. „În cadrul
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a declarat că programul "Casa Verde", pentru care sunt alocate 110 milioane de lei, va porni de la 1 iulie. Demnitarul a spus că fiecare cetăţean va putea,
Cursul anunţat vineri de BNR a urcat cu 1,87 bani, la 4,2051 lei/euro, un nou nivel maxim după 5 ianuarie, într-o piaţă cu o lichiditate redusă şi dominată de ordinele de cumpărare de valută introduse de
Ministerul Mediului a anunţat că în cel mai scurt timp, "poate chiar de săptămâna viitoare", se va discuta despre o nouă suplimentare de tichete valorice pentru "Rabla" - Programulde înnoire a parcului auto.
În Bangladesh s-a decretat ieri doliu naţional, în memoria victimelor devastatorului incendiu din capitala ţării, Dhaka, care a cuprins în noaptea de joi spre vineri un cartier întreg din centrul istoric al
Previziunile Fondului Monetar Internaţional (FMI) despre viitorul Bulgariei nu sunt prea optimiste, se arată într-un material publicat, ieri, de cotidianul sofiot "Pari", citat de Agerpres. Fondul estimează pentru ac
Ursula von der Leyen, actualul ministru german al Muncii, ar putea deveni prima femeie care ocupă funcţia de preşedinte al Germaniei, după demisia lui Hoerst Kohler, informează site-ul Deutsche Welle. Ursula von
Criza datoriilor din Europa reprezintă a doua fază a crizei financiare mondiale, iar planurile de austeritate avute în vedere pentru reducerea deficitelor pot pune bazele unei noi recesiuni, apreciază Nouriel
Numărul bugetarilor din România trebuie să ajungă la nivelul înregistrat la începutul anului 2007, astfel încât acesta va trebui redus şi în continuare, după aplicarea măsurii asumate de reducere a
Soluţia pentru depăşirea crizei politice pe care o traversează R. Moldova este referendumul de modificare a articolului 78 din Constituţie, iar acesta va avea loc la sfârşitul lunii septembrie, urmat de alegeri,
Forintul ungar a înregistrat, joi, cea mai mare depreciere dintre monedele lumii, după ce vicepreşedintele partidului de guvernământ, Fidesz, Kósa Lajos, a afirmat că "Ungaria are şanse mici de a evita soarta
Cotele apelor râului Prut, la intrarea în România, au depăşit, astăzi după-amiază, cota de inundaţie, a declarat directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Vasile Cercel. Potrivit acestuia, nivelul apei
Romanian International Bank (RIB) primeşte, din data de 1 iunie, dosare pentru creditele acordate prin programul "Prima Casa 2", plafonul de care dispune banca în 2010 fiind de 1.078.167 euro, se arată într-un
Hidrologii au decis, astăzi, menţinerea Codului roşu pe râul Crasna - sector aval s.h. Domăneşti, aferent judeţului Satu Mare, până sâmbătă, la ora 16.00, şi au prelungit avertizările de inundaţii emise cu
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) are înregistrate în evidenţele sale 9.417 locuri de muncă vacanţe în săptămâna 4-10 iunie, potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor
Dunărea se află sub cod galben de inundaţie în judeţul Brăila, cu un debit de 11.900 de metri cubi pe secundă, la o cotă de 517 centimetri, cu 17 centimetri peste cota de atenţie. Potrivit directorului
Leul s-a depreciat astăzi cu 0,44 la sută faţă de euro, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,2051 lei pentru moneda
RADET Bucureşti anunţă că de luni, 7 iunie, de la ora 9,00, va opri temporar furnizarea de apă caldă la 250 de blocuri din sectorul 4, pentru executarea unei lucrări importante de modernizare la nivelul reţelei
Fluviul Dunărea a atins, astăzi, la Galaţi, cota de 558 centimetri, la numai 2 centimetri de cota de atenţie. Potrivit directorului Căi Navigabile din cadrul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, Mihai
Andreea Valentina Drăgan are un an şi trei luni. Şi o boală rară, necruţătoare, numită limfohistiocitoză familială, care o ţine de aproape tot atât timp în spital. Micuţa, vegheată zi şi noapte de mama
Producătorii de lapte pot solicita, până la data de 14 iunie 2010, sprijinul financiar destinat deţinătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009, în cadrul celei de a doua etape de depunere
Poşta Română a premiat de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului, câştigătorii concursului de desen "Călătorie în lumea Poştei - Poşta din poveste", ajuns anul acesta la cea de-a şaptea ediţie,
Deputaţii din Comisia de muncă au hotărât ca, la intrarea în vigoare a noii legi privind sistemul unitar de pensii, valoarea punctului de pensie să fie de 732,8 lei, amânând însă discuţiile privind
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, consideră că zona euro trebuie să pună accent pe stimularea creşterii economice pentru a rezolva problema datoriilor, apreciind,
Fluviul Dunărea a atins, astăzi, la Galaţi, cota de 556 de centimetri, la numai patru centimetri de cota de atenţie. Potrivit directorului Căi Navigabile din cadrul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, Mihai
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce
Fraților, mie, celui mai mic decât toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăția lui Hristos de nepătruns și să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din
„Când Domnul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui, pregătea venirea Sa în lume, care avea să se facă prin zămislirea de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria, a socotit să ve
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 399-400 „(Mitropolitul Veniamin Costachi spunea): - Iubiții mei fii și frați! Dacă adevărata glorie,
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Între neînțelegerile și controversele privitoare la dosarul Rugului Aprins persistă și aceea despre rolul părintelui Andrei Scrima, implicit al teologului creștin-ortodox Olivier Clément. Fiindcă articolul
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


