Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Consiliul European a adoptat Strategia UE 2020
Strategia UE 2020 a fost adoptată joi, la Consiliul European de vară, în forma convenită la summitul UE din luna martie, iar România "susţine deplin această strategie, care se potriveşte perfect programului de modernizare a ţării noastre", a declarat preşedintele Traian Băsescu, la finalul reuniunii la nivel înalt desfăşurate joi la Bruxelles. Cele cinci obiective ale noii strategii a Uniunii Europene pentru creştere şi locuri de muncă prevăd reducerea abandonului şcolar la 10% până în anul 2020, alocarea a 3% din PIB - din fonduri publice şi private - domeniului cercetării-dezvoltării, o rată a ocupării de 75% în rândul persoanelor între 20 şi 64 de ani până în anul 2020, reducerea cu 20 milioane a numărului cetăţenilor UE care se încadrează în categoria persoanelor afectate de sărăcie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în 2020, în comparaţie cu nivelurile de referinţă din 1990. Ultimul obiectiv al Strategiei UE 2020 prevede şi creşterea eficienţei energetice în UE cu 20% până în anul 2020 şi sporirea proporţiei energiei regenerabile la 20% în totalul energiei consumate în Uniune.



.jpg)